mi-am luat bilet spre jupiter dar am ajuns la tine

trei

miroase a ploaie
acidă.
și stăm
în doi
în unu' și jumătate
în unu' și un sfert
pe marginea lumii
cu o cană de benzină
fierbinte
fierbinte
explozivă
în palme
și ascultăm
cum ne arde pielea
cum picăturile de
cer
care cad
cad
se impregnează
în noi
și se ascund
undeva
între pori
lasă urme –
ploile acide
sunt mai frumos
de simțit
împreună, nu?
când
te doare
așa de
sublim
apatic
anti-viață
pe palme
când îți înfloresc
zgârieturile
arsurile devin mai
copii și mai copii
și mai ochi
și simți totul de zeci
de mii de ori mai intens
parcă dispari puțin
câte puțin câte mult
și tot ce rămâne
e aerul din tine
și persoana care
se distruge
ca să își râdă
și ea
ploaia
uraganul
ceasul
care i s-a sparg undeva
poate sub o coastă
sau poate în
ochii tăi
morți.
haha.
ploile acide
sunt
și mai terifice
când
le împarți
când faci din ele
un fel de
dorință
de a trăi
când știi
știi știi
și nu știi
că ești viațo-fob
că bei clipe
în fiecare dimineață
câte două
că se supără mama
dacă nu o faci
și că nu poți să continui
fără ele
și oricum
le dai pe gât
chiar dacă nu ai aer
și nu ai nici gât –
ploile acide îți dezintegrează
mai întâi
traheea,
până la urmă
și ți l-ai rupt
prima dată
când ai urcat scările
înainte să ajungi
pe acoperiș
unde stă
alt copil fără
gât fără aer
fără viață–
haha
ploile acide sunt
prea vii
pentru noi
nu-i așa?
dar
ador să le privim
în doi
unu' și jumătate
unu' și un sfert
unu
ador să ne distrugem
până existăm
doar
unul pentru
celălalt.