INGERUL COPIILOR

EMA

Daca treci duminica dimineata pe langa cimitirul din minunatul satuc de munte, pe nume Valea Izvorului, nu ai cum sa nu o remarci pe Ema, o femeie zvelta, cu parul blond, usor buclat, cu ochi mari albastri, extrem de patrunzatori. Ea vine in fiecare duminica dimineata la mormantul fiicei sale, dar ingrijeste si mormintele unor copii orfani sau ai caror parinti sunt plecati din sat. Chiar daca nu iti atrage atentia silueta ei inca remarcabila, cu siguranta urechile iti vor fi acaparate de latratul ascutit al lui Billy, un catelus de vreo 6 ani, pufos si dragals, cu o privire extrem de blajina, de care Ema nu se desparte si care este nelipsit de la cimitir.

Desi durerea pierderii copilului este inca puternica, te va uimi bucuria ce o emana atunci cand uda si curata florile de pe morminte, cand aprinde candele si chiar fredoneaza cantecele pentru copii.

Ai putea crede ca nu este mama niciunuia dintre cei adormiti, ca practica niste servicii platite, sau chiar ca nu este in deplinatatea facultatilor mintale. Insa, niciuna dintre aceste variante nu este cea reala. Ema a invatat, sau a fost nevoita sa invete, sa traiasca in suflet si in minte cu aceasta drama, o drama care i-a schimbat complet viata si care a transformat-o intr-o speranta pentru copiii neajutorati. Da, stiu, e greu de crezut ca intr-o societate atat de bolnava, atat de inraita si mediocra, cineva, ba chiar o inima franta, gaseste puterea de a se oferi cu totul altora, de a fi mana de ajutor care alina dureri, ofera incredere, aduce zambete si, chiar, salveaza vieti.

Nu trece zi in care Ema sa nu rememoreze chipul gingas al fetei sale, in care sa nu simta din strafundurile simturilor mirosul parului de aur al micutei, in care sa nu isi inchipuie ca sunt impreuna, in fata casei de la tara pasind desculte pe iarba umeda, in care sa nu isi imagineze cum s-ar fi suparat cand Ioana i-ar fi neascultat sfaturile si in care ar fi stat seara impreuna in leaganul din fata viei, pentru a admira stelele... Ehe... Toate acestea sunt visuri care nu dispar, care nu trec si care parca nu o mai ranesc atat de tare, deoarece, in fiecare dintre momentele mult dorite, se regaseste alaturi de unul dintre copiii pe care i-a ajutat si, astfel, isi gaseste resursele necesare sa continue.

Era sa uit: pe Ema o poti auzi si vorbind la cimitir... si nu la telefon... ci cu Ioana, cu fiica ei pierduta, la al carei mormant povesteste toate intamplarile auzite si descoperite la copii, ii cunoaste foarte bine pe fiecare in parte, iar dupa cateva duminici de prezentare a fiecaruia, ii ia pe rand cu ea la Ioana.

Ema are acum 48 de ani. S-a nascut in satul in care locuieste momentan, dar a locuit in capitala pentru mai bine de 20 ani, dupa care a revenit in Valea Izvorului. A lucrat mare parte din viata intr-o corporatie, unde avea un program foarte lung de munca, iar timpul liber era doar un vis.

La un moment dat, cand avea 25 ani l-a cunoscut pe fostul ei sot, pe Mihnea, de care s-a despartit inainte sa isi piarda fiica. Au fost fericiti o buna bucata de vreme, erau ingropati in munca, si nici nu aveau timp pentru ei doi. Cand Ema a realizat ca trebuia sa faca si altceva in viata in afara de ore suplimentare la birou, a inceput sa isi doreasca un copil. Cei doi au fost de acord in aceasta privinta, dar lucrurile nu au fost asa de simple cum credeau. Ema a ramas insarcinata dupa lungi tratamente si multa suferinta, stresul fiind cauza principala a infertilitatii. In acea perioada ceva s-a rupt in relatia ei cu Mihnea. Nu mai erau la fel de bine impreuna, dar, intr-o zi, minunea s-a intamplat: Ema a ramas insarcinata.

Dupa mare bucurie, a urmat si mult chin, multe analize, tratamente si zile, ba chiar saptamani, de spitalizare, intrucat sarcina era una problematica. Insa, nimic nu a doborat-o pe Ema si dupa 7 luni a nascut-o pe Ioana, un copil prematur, firav si cu putine sanse de supravietuire. A urmat o lupta pentru viata, pe care, aparent au castigat-o. Dupa 3 luni petrecute in spital alaturi de micuta ei, Ema a prins putina incredere ca lucrurile vor intra pe un fagas normal, dar inainte de externare a primit o veste nu tocmai buna: copilul era inca slabit, iar medicii erau ingrijorati de dezvoltarea lui deoarece avea extrem de grave probleme de imunitate.