Partners|| J.JK.×reader

| Dupa 6 ani |

Trecuse ca o părere. Imi priveam bratele tatuate, amintirile neplăcute prin care am fost nevoit sa trec cat timp fusesem închis invadandu-mi mintea. Aspectul meu fizic nu mai era atât de plăcut și prietenos ca înainte, eticheta de "pușcăriaș" fiind cea care ma definea perfect in momentul de față. Nu puteam spune ca sunt mândru de faptul ca fusesem închis, însă totodată ma bucuram ca am scăpat de vechiul meu stil de viață. In sfârși puteam trai  ca un om normal, fără să-mi mai fie teamă de faptul ca i-as putea răni pe cei din jurul meu.

Imi pun casca de protecție și pornesc motorul pe care mi-l cumpărasem în anul pe care l-am petrecut să aflu lucruri legate de (N/T). Imi era mult prea teamă să apar brusc din nou in viața ei și să o ranesc asa cum o facusem de fiecare dată. Aflasem ca lucra ca educatoare la o grădiniță care se afla destul de aproape de zona în care stăteam, jobul acesta fiind temporar. Voia să își termine studiile, iar faptul ca lucra ca educatoare o ajuta să se întrețină. Nu mai locuia cu părinții ei, Jimin fiind cel care îmi raspunsese tuturor întrebărilor legate de ea și cel care mi-a dat adresa. Ceea ce a fost cel mai ciudat in conversațiile pe care le-am purtat de-a lungul acestei perioade de timp, a fost sfatul pe care mi-l dăduse.

"In locul tău nu aș mai încerca. E doar un sfat prietenesc."

Încercam să înțeleg ceea ce voia să spună cu aceste cuvinte, însă imi era imposibil. Tonul pe care rostise aceste cuvinte fusese unul grav ca și când ar fi încercat să mă amenințe, să îmi spună să stau departe de ea.

Ajuns la destinație, scap de cască și privesc de la distanță mulțimea de copii care aleargă spre părinții care ii așteptau in fața instituției. Unii dintre ei țineau in brate diferite jucării, iar alții desene sau obiecte confecționate manual de catre ei. Adoram ceea ce se întâmpla in fața ochilor mei. Las motocicleta intr-un loc sigur, mai ascunsă și imi aranjez cămașa. Simteam privirile fetelor respectiv femeilor aflate acolo asupra mea. Cateva începuseră deja sa vorbeasca între ele, gest care mă determină să chicotesc.

Mă opresc brusc când văd că fata pentru care venisem iese din clădire ținând un băiețel in jur de vreo 5 ani in brațe. Copilul îi sărută obrazul și ii oferă floarea pe care o ținea in mână. Cât de bine îi statea ca mămică. Imi mușc buza inferioară in incercarea de a-mi stăpânii emoțiile, luând decizia de a inainta. Ceea ce s-a întâmplat pe urmă a fost cumplit pentru mine. Priveam fix in aceeași direcție, sângele refuzand să imi mai circule prin vene. Chipul îmi imită culoarea petalelor de crin când vad ca Jimin merge la cei doi și o sărută pe (N/T).

-Ai venit! strigă băiețelul și sare acum in brațele lui.

Ceea ce nu realizasem era ca ma apropiasem destul de mult de ei, momentul in care copilul mă observă și îi șoptește ceva lui Jimin trezindu-ma din starea de soc in care mă aflam. Sfatul lui, huh? Imi dăduse acest sfat fiindcă își făcuse viața alaturi de fata pe care o iubesc. Trebuia să imi păstrez calmul. Până la urmă eu i-am interzis lui (N/T) să ma contacteze cât timp sunt închis tocmai in ideea in care nu voiam sa o fac sa sufere, iar faptul ca si-a refăcut viața nu ar trebui să ma deranjeze. Jimin se întoarce în direcția mea și începe sa spună:

-El este unchiul Jungkook. A fost plecat într-o călătorie foarte lungă.

-Este la fel ca unchiul Hoseok, unchiul Namjun, unchiul Yoongi, unchiul Taehyung și unchiul Jin?

-Sa zicem...

-De ce ai fost plecat așa mult timp? Ai ratat toate petrecerile de ziua mea, ma mustră acesta.

Il priveam cu atâta afecțiune, inocența sa dandu-mi suficienta putere sa imi stăpânesc emoțiile, însă durea. Durea să o văd pe (N/T) cu altcineva, să văd că are deja o familie și nu cu mine.

-Promit că nu le voi rata pe următoarele, raspund si ma apropii de ei mai mult. Ba chiar voi compensa cumpărând o mulțime de jucării care iti plac cel mai mult?

-Serios? întreabă aproape sărind din brațele lui Jimin.

-Foarte serios, spun chicotind.

(N/T) asculta conversația noastră, dar nu părea ca vrea să intervină. Ochii îi erau înlăcrimați, privirea fiindu-i asupra mea. Părea fericită să mă vadă și totodată speriată. Făcusem ceva greșit înainte sa plec? Din câte îmi amintesc... Scutur capul de cateva ori pentru a alunga din minte acele gânduri și imi concentrez atenția asupra băiețelului.

-Care îți este numele, tinere cavaler? întreb pe un ton amuzant.

-Jeongsan.

( Alright... Aici nu sunt sigura 100% dacă e corect numele. Stiu ca au spus toți la un moment dat ceva legat de nume, dar nu mai știam sigur si am cautat pe net:)) so... Daca e greșit, va rog sa ma corectați.)

Chiar a trebuit sa îi pui acest nume, (N/T)? Cat de tare iti dorești sa ma torturezi?

-Eu sunt Jungkook, raspund si dau mâna cu el. Ce zici dacă am recupera acele aniversări pierdute în această după-amiaza? Asta doar dacă si mama ta este de acord, completez propunerea privind-o pe (N/T).

Jeongsan incepuse deja să o implore pe mama lui sa fie de acord, însă nu părea ca ar vrea să lase ca acest lucru sa se întâmple.

-Eu unul zic ca ar fi drăguț să îi lăsam puțin singuri pe mami și tati,nu? întreb în încercarea de a-i convinge.

-Tat-

-Da! E in regula! intervine rapid (N/T) furând șansa băiețelului de a termina ceea ce voia să spună.

-In cazul ăsta, încep, putem pleca chiar acum.

Copilul își ia la revedere de la cei doi și mă prinde de mâna. Un sentiment pe care nu il mai simțisem până în acel moment îmi inundă inima. Era ceva nou, ceva ce mă bucură si speria simultan. Decid sa merg până la cel mai apropiat magazin de jucării cu taxiul dat fiind faptul ca nu mă puteam deplasa până la destinație cu motorul.

Jeongsan nu imi dăduse drumul la mâna nicio clipă. Cât timp făcusem cumpărături, fusese lipit de mine. Îmi povestise despre tot ceea ce făcea cu (N/T) si despre cât de minunată este ca mama. De ar știi micuțul de el ca eu trebuia sa fiu cel care îi oferă un fiu, nu Jimin. Printre numeroasele jucării pe care le cumpărasem, câteva puteau fi folosite în locuri deschide precum parcurile sau grădinile, așa că după ce am luat tot ceea ce își dorea, am luat decizia de a merge în parc.

           

                                 ***

Timpul trecuse atât de rapid. Soarele nu mai avea mult până ce avea sa dispară de pe cer, mulțimea de oameni care se afla în jurul nostru dispărând încet, încet odată cu el. Dupa ce strânsesem jucăriile pe care puteau fi testate in aer liber, am cumpărat înghețată pentru a potoli senzația de cald pe care o simți după ce depui efort intr-o zi călduroasă. Îmi desfac primii nasturi cămășii și savurez înghețata.

-Stii... Eu nu prea am voi sa mănânc înghețată, spune băiețelului fiind murdar de ciocolată la gură.

-Poți da vina pe mine dacă te ceartă (N/T).

-Super! chicoteste și continua sa mănânce fericit.

Nu este el copilul meu, însă atât de mult mă bucură sa il vad zâmbind. Timpul petrecut cu el îmi oferă speranță, speranță ca voi putea uita de (N/T) la un moment dat și că îmi voi putea creea o familie. Toate aceste gânduri îmi puneau in minte o întrebare.

-Jeongsan, cum este tatăl tău?

Eram foarte curios sa aflu cum o tratează Jimin pe (N/T). Voiam sa fiu sigur că o tratează cum trebuie.

-Nu stiu... Încă nu a terminat cu slujba lui grea și nu a venit acasă. Mami a spus ca e plecat de mult timp și ca nu știe când vine.

Scap din mână cornetul plin de crema înghețată cu aroma de ciocolata si menta, privirea fiindu-mi asupra băiețelului. Acesta începe sa râdă, amuzat de faptul ca imi scapasem înghețata. Atunci... De ce Jimin îmi sarutase iubita? Si cel mai important, cine este tatăl copilului? Încerc să par cât mai calm in încercarea de a nu-l speria pe Jeongsan. Fusesem mințit. De ce m-ar minți Jimin?

"Jeongsan... Este posibil ca eu sa fiu tatăl tău?"