Capitolul 22

153 20 0
                                    

Au trecut 3 săptămâni de la acel incident cu Jungkook, a fost plăcut cât a durat dar de atuncu Jungkook mă ignoră încontinuu și eu încep să mă simt din ce în ce mai rău, am vomita și am avut grețuri încontinuu, mă tot gândesc la faptul că poate sunt însărcinată dar asta ar fi ireal, parcă ne-am protejat sau poate nu.

Azi progrmul meu începe la 16:00 și am de gând ca să trec și pe la o farmacie pentru a-mi lua un test de sarcină. De și mie frică să-l fac, trebuie să știu dacă sunt sau nu însărcinată.

Merg la dulap și aleg ceav lejer pentru mers la companie

Mă încalț și ies din bloc, pe drum stau cu gândul numai la testul de sarcină

¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.

Mă încalț și ies din bloc, pe drum stau cu gândul numai la testul de sarcină. Am de gând să-l iau și să-l fac în baia din companie.

Am fost la farmacie și mi-am luat un test și acum merg la companie.

Intru și ca de obicei mă duc direct la Jungkook. Mă ignoră, doar se așează pe scaun și mă privește aspru. Dacă sunt însărcinată cu copil lui? Ce o să fac? Sigur nu o să-l vrea și eu nu vreau să dau avort de și am doar 18 ani. Îmi asum greșeala pe care am făcut-o.

Complicat de înțeles // Jeon JungkookDonde viven las historias. Descúbrelo ahora