the only boy💘🔒|| Petre Ștefan||

Capitolul 2

Ajungem la casa unde va trebuii sa locuiesc. Arata superb, este o casa imensa, cred ca are 3etaje, este foarte curta și bine întreținută, totul dinăuntru este foarte scump, cred ca fiecare obiect are pe putin 1.000€. Nu-mi imaginam ca părinții mei sa fie prieteni buni cu asa oameni. De-asemenea și părinții lui Petre subt foarte cumsecade și primitori, ma simt foarte bine și comod în casa aceasta. Se pare ca România este de-a dreptul o tara foarte frumoasa cu niște persoane super de treaba.

Petre: Evelina
Eve: Îmi poți spune Eva *spun eu zambind, văzând ca pe fata lui Petre se ivește un zâmbet mai mare decât al meu*
Petre: Ok, haide sa-ti arat camera ta.
Eve: Camera mea?
Petre: Ăm... da? De ce te-ar mira
Eve: Nu, nimic! Doar eram asa puțin fericita.
Petre: Ok, hai după mine

După vorbele spuse ma ia de mana, își împleticeste degetele cu ale mele și ma trage după el. La gestul făcut am înroșit. Deoarece nimeni nu ma mai ținut de mana asa, și din câte am văzut eu prin filme numai cuplurile se țin astfel de mana. Poate lui ii place de mine? Absurd. De-abia ce ne-am cunoscut și sa-i placa de mine. Mai ales ca el are o situație financiara de mai mult de 100 ori mai mare decât a mea. Nu are cum sa ma placa. Și cred ca nici eu nu-l plac. Pana la urma am venit în România pentru a învață, nu pentru a-mi face iubit.

Petre: Am ajuns!

Era o camera imensa! Atât de frumoasă... lucrurile din camera aceea costau mai mult decât apartamentul în care stăteam în USA. Îmi place foarte mult aici...

Petre: Și cum ti-se pare?
Eve: Este superb! Îți sunt foarte recunoscătore ție și familiei tale pentru ca mi-ati oferit acest lux. Va rămân datoare pe viata. Orice vreți, am sa va fac!
Petre: Orice zici? *Spune Petr și se uita la ea foarte insistent*
Eve: Da!

Petre se întoarce închide camera cu cheia și se apropriere din nou de Evelina. O nu...

Eve: De ce ai închis..?

Nici nu a terminat propoziția ca Petre se înfige în buzele ei facand o tensiune foarte mare între cei doi și multe speranțe false Evelinei... Dar cine știe.. poate Petre s-a potolit și nu se mai joaca cu inima fetelor, iar pe aceasta poate chiar o place. Puțin șanse, dar totuși măcar sunt.
Sărutul lor continua foarte mult, din ce in ce mai pasional, pana când Eva, realizând in sfarsit ceea ce se intampla...

Eve: CE NAIBA OMULE?!
Petre: Ai zis ca faci orice. Orice înseamnă și asta
Eve: ORICE NU INSEAMNA SA-TI BATI JOC DE MINE!! AI INTELES?!
Petre: Usor păpușă ca ești în casa mea, și eu fac regulile.
Eve: Ce vrei de la mine?
Petre: Vreau patul ala, cu tine în el, goala, și cu mine peste tine.
Eve: ....
Petre: Ce iubire, ti-a mâncat pisica limba? *Spune apropiindu-se de ea*
Eve: Nu Petre.. nu voi permite asa ceva...
Petre: Și ce vei face? Esti în casa mea, dacă vrei sa pleci, nu ai unde sa te duci pentru ca nu ești la tine în tara și aici sa vorbește Romana, nu Americana. Deci pana la urma tot la mine ajungi.
Eve: Da.. nu am unde sa ma duc.. dar asta nu înseamnă că nu am dreptul meu de a nu te lasă să-ti bați joc de mine.
Petre: Vad ca ești foarte stresata. Hai sa te destresez eu *Spune si își pune mâinile pe fundul ei masndu-l, într-adevăr, încet*
Eve: Te rog sa încetezi...
Petre: De ce iubire? *Spune si ii da un sărut pe buze* imm... ce bună ești *ii da o palma peste fund*
Eve: Încetează!!
Petre: Nu vreau.
Eve: Te rog încetează... *Spune si încep sa-i curgă lacrimi din ochi*
Petre: Nu plânge, nu îți fac nimic rau.
Eve: Lasa-ma te rog. Nu vreau sa fac asa ceva...
Petre: Realizezi ca tu vei locuii cu mine în casa mult timp. Nu ai cum sa scapi de mine.
Eve: Petre.. te rog.. am 15 ani..
Petre: Și eu 17 și am futut pana acum 50 de femei
Eve: Te rog... nu vreau sa rămân însărcinată sau mai știu eu ce...
Petre: Nu ai cum sa ramai însărcinată. Îți promit!
Eve: Dacă nu ma lași în pace am sa sparg ușa aia și am sa plec de aici!!
Petre: Aolo. Bine, ciudat-o. Ce te ambalezi!

Însfârsit a plecat. Dar saraca Eva a rămas cu niște traume oribilie. Nu a putut dormii toată noaptea. Își putea tot felul de întrebări care ii măcinat sufletul... ,,Dacă nu ma opream la timp? Oare ce se întâmpla?" ,,Ma iubește?" ,,sau doar își bate joc de mine..." ,nici bine nu am ajuns aici ca deja vreau sa plec.." ,,sa le spun părintiilor lui?" ,,mai bine nu..." ,,nu ma vor crede". Și cu toate gândurile acestea saracuta a început sa planga. Bine ca știa sa plângă "silentios" altfel acum erau toți lângă ea...