Îmblânzitoarea de vipere

Capitol 6

     În mod surprinzător, fiecare primise setul ei de odăi, cu antreu, alcov și două balcoane mari pline de perne colorate pe care se puteau odihni. Pereții erau acoperiți de țesături lungi în diferite nuanțe de roșu,pe care se întindeau modele florale și spicuri de grâu, brodate cu fire de argint a căror strălucire fusese ștearsă de timp. Pe pat găsi mătăsuri răcoritoare și perdele fine din borangic care țineau departe insectele, iar fiecare odaie avea câte un rând de veșminte curate, dar peste care Sitaara nu s-a deranjat să se uite. Le-a zărit doar modelele alambicate și firele de aur cu care erau brodate.

      Spre deosebire de Aayda, ea nu privea cu ochi buni generozitatea Stupului. Nimeni nu era bun fără un interes, asta fusese prima lecție de viață primită în Țărână, tocmai de aceea nu se putea bucura de confort și se simțea mizerabil doar să fie în preajma lui, gândindu-se la cei alături de care crescuse în Hama și la praful în care dormeau în fiecare noapte.

      Cu ei în gând adormi pe un divan care mirosea a răcoarea nopții, însă imaginea lor ștearsă dispăru cu totul în hăul minții ei. În locul ei, îl văzu iarăși pe Taok, uscat ca o mumie, cu buzele trase peste dinții stricați, șoptind lucruri de neînțeles. Cuprinsă de disperarea că nu-l putea auzi, Siti se trezi de multe ori în noapte. Cu fruntea plină de broboane de transpirație, răsufla liniștită în adierea unui vânt rece care se strecura prin peretele lipsit de geamuri, format din trei arcade largi care lăsau aerul de afară să circule liber în odaie.

       Nu mai visă nimic altceva, decât chipul lui meena până în zori, atunci când Nadya îi bătu la ușă și intră în odaie alături de o servitoare care-și ținea capul plecat, pe lângă care curgea în valuri albastre, mătasea vălului ei.

       — Sitaara a Țărânei, spuse Nadya fără să sune a batjocură.

       Glasul ei o trezi ca o găleată cu apă rece. Era obosită încă, dar își găsi puterea să se ridice.

        — O să întâlnești Înaltul Scaun. Trebuie să te pregătești corespunzător.

       — De ce trebuie să-l văd?

     Nadya trecu peste întrebarea ei și se îndreptă spre locul în care erau agățate hainele cele noi unele lângă altele. Sitaara o privi cu stupoare, îmbrăcată încă în hainele cu care umblase prin deșert.

      — O faci să sune ca și cum ar fi o condamnare la moarte. Orrin e doar un conducător ca oricare altul, n-o să-ți taie nimeni capul, îi rosti Nadya impersonal, trecând prin rândul nesfârșit de mătăsuri, fără să găsească ceva potrivit.

      — Și nu e? îndrăzni Siti să întrebe și se apropie de femeie.

       Ce era? Nadă? Era puternică precum una, însă Nadya emana mai degrabă un aer regal, distins, nicidecum cel al unei gărzi de corp. Era îmbrăcată în mov în acea zi, într-o rochie înfășurată în jurul corpului ei subțire, acoperită de vălul lung până la mijloc pe care erau pictați cu roz boboci de flori de galdă.

      — Tocmai am zis că nu. Ăsta o să se vadă bine.

       Se hotărî asupra unui văl lung și stacojiu dintr-o pânză tare, peste care curgea o mantie din mătase sângerie, prin care se putea vedea orice, chiar și bătaia unei inimi. S-ar fi potrivit cu pielea ei măslinie și ochii negri.

       Poate chiar era o simplă întâlnire. O curiozitate a Înaltului Scaun de a vedea o femeie din Țărână și nimic rău n-avea ce să i se întâmple. Stupul n-ar fi aflat de placă, i-ar fi returnat pandantivul și ea s-ar fi întors la misiunea ei.

        Poate ar fi primit-o pe Aayda printre ei, cu inima deschisă, căci ce mai conta încă o femeie frumoasă în Stup? Poate avea să-și petreacă restul zilelor într-o odaie la fel de dichisită ca aceea, dansând din zori până-n seară, înfășurată în mătăsurile preferate și poate avea s-o mai vadă înainte să se-ntâlnească în Câmpiile de Foc.