capitolul 2

1.3K 85 6
                                    

Îmi trec palmele peste față în încercarea de a elimina stânjeneala cât și rușinea ce mă acaparează .

Dar și cu speranța că Javon își va muta privirea de pe mine.

Nu este prima dată când am o fantezie fierbinte avandu-l pe el drept protagonist însă de foarte puține ori în public .

Îmi strâng coapsele între ele încercând să elimin presiunea însă fără folos astfel scap un suspin încărcat de frustrare .

Poate ar trebui să plec de aici doar ca să mă indrept spre casa lui Greg și să-mi descarc intreaga excitatie ce a devenit insuportabilă .

Greg îmi este cel mai bun prieten și ocazional ne mai culcăm unul cu altul deoarece suntem compatibili din punct de vedere fizic .

Însă aleg doar să mă retrag, anunțând-o pe Jessi.

Chiar dacă este înțelegătoare și nu mă apostolează cu întrebări, bănuiește sau deja știe motivul .

În privire i se poate citi o undă de îngrijorare și nu o pot condamna.

Ceea ce am crezut că este o simplă admirație s-a dezvoltat treptat intr-o obsesie .

Și lucrul ce îngreunează întreaga situație este că Javon este implicat intr-o relație mai mult sau mai puțin.

Din câte am înțeles el și Anitta au adoptat stilul relației deschise în care sunt liberi să se culce și cu alte persoane.

Atunci când ajung acasă aleg să mă refugiez în dormitorul meu pentru a putea să-mi fac ordine în gânduri.

Sunt mulțumită de faptul că n-am trecut limita când a venit vorba de Javon .

Nu am simțit nevoia să-mi îmbrac peretii cu poze ce îi înfățișează chipul sau trupul.

Singurele informații sau poze despre el le dețin doar în laptop intr-un folder securizat .

Poate din cauza acestei obsesii pentru Javon m-am autosabotat.

Nu am simțit niciodată senzația de a fi pe deplin îndrăgostit.

Da, m-am implicat în relații amoroase, în două sau trei .

Pe ultima nu știu dacă ar trebui să o pun la socoteală deoarece a fost la distanță și nu ne-am văzut pe parcursul ei.

Însă nici unul dintre băieți nu mi-a făcut sângele să clocotească în vene sau să-mi simt inima cum se lovește de cutia toracică din cauza entuziasmului de a vedea persoana iubită.

Nu s-a oprit timpul în loc atunci când mă sărutau iar buzele mele nu doreau să le păstreze aroma.

Așa că am luat decizia de a nu mă mai implica intr-o altă relație nefiind corect nici pentru mine dar nici față de băiatul ce ar dezvolta sentimente pentru mine .

Acești băieți merită să găsească o fată care să se piardă în privirea lor și să tânjească după ei de parcă ar fi ultima gură de oxigen.

Nu pot ține o persoană intr-o relație cu mine știind că acolo undeva se află adevăratul suflet pereche .

Căci da, încă cred în suflete pereche și poate acest lucru se datorează cărților pe care le citesc .

Îmi aud numele strigat de mama însă nu mă obosesc să-i răspund .

Sunt sigură că dorește să mă întrebe dacă vreau să mănânc ceva iar răspunsul este negativ.

Atunci când mă simt zdruncinata de propriile gânduri aleg să mă izolez de teama să nu-i adresez ceva necugetat.

Deoarece mama nu ar merita una ca asta iar perioada ce a urmat după abandonul venit din partea tatălui meu nu a fost ușoară pentru nici una .

Obsesia Where stories live. Discover now