Confirmare prezență CERC 5

60 10 26
                                    

          Vă rog să-mi precizați într-un comentariu la acest capitol dacă participați sau nu la CERC 5 (8 August - 22 August). Am avut mai mulți întârziați care nu au terminat de citit nici până acum, așa că, dacă nu vor termina până mâine seara la ora 22:00, mă văd nevoită să le exclud din CERC 5 – totuși, sunt bine-venite în cercurile următoare, în momentul în care și-au terminat activitatea din CERC 4, cercul actual și au votat cartea preferată. 

          Întârziații sunt: 

          – deeams18

          – Mardys_L

          –--HiRa— 


          În rest, cei menționați mai jos în acest capitol – vă rog, după cum am spus, să-mi confirmați în comentarii retragerea sau participarea voastră începând de poimâine (8 August) în CERC 5. Mă scuzați dacă m-ați mai anunțat și înainte, doar vă rog să-mi mai confirmați o dată, inclusiv, menționați și cartea cu care rămâneți înscriși, ca să nu existe confuzie. 

          !IMPORTANT! Dacă nu-mi confirmați la capitolul acesta, o să trebuiască să vă elimin din CERC 5, ca să nu avem după probleme. E sâmbătă seară, deci aveți aproape două zile până luni ca să confirmați, când o postez începutul CERCului 5 și listele participanților.

          Pupici tuturor!

________________

Taggs:

Amarisephora

IsisDen

Zenittah

Melissa-Joy

Joanna1A

DenisaLauren



Cerc de lectură/Club de lecturăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum