"Chiar ai o inima!"
S-ar fi cutremurat intreaga lume, de-ar fi stiut c-un demon a cazut in genunchi sa multumeasca cu lacrimi in ochi Celui de sus, doar ca in cateva clipe sa-si indrepte ochii aramii catre inaltul cerului si sa urle, cu furi...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Irisii allbastri, cernuti de praful arhivelor, ii cunostea atat de intim, ii adora, iubindu-i cu ardoare, inbolnavindu-se de patima in asteptarea revederii lor, dar...
... nu putu sa inteleaga ce furtuna ii intuneca acum.
Trupul zdrobit, sufletul i-l mancara moliile, iar acum un necunoscut se tranti cu barbaritate, intre coastele lui, inveninandu-i inima slabita, cerandu-i batjocoritor sa-i spuna pe numele ce nu-l poseda. Vazand toate acestea, isi simti gura cuprinsa de amarala unei otravi obscure, menite sa-i arda intreaga fiinta, farmand-o in bucati marunte de sticla ciobita, inainte de sfarsitul infiorator.
Se apropie, aplecandu-se asupra sa, cuprinzandu- i obrazul uscat intre palmele fine si-l privi pentru o fractiune de eternitate, cat furia atata focul din mijlocul sau, trezind dureri necunoscute celei ce indura sabia si biciul, dar ii zambi amar, stramb, chiar schimonosita de suferinta.
-Ce te doare, iubitule?
Si abia atunci, de pe genele lungi, parasira intaile lacrimi, o biata bura de ploaie, comparata cu furtunile ce-ar fi avut sa-i sfasie corzile vocale, intinzandu-le, pana cand vatamarea ar fi fost ireparabila. Alunecara de pe obrajii de marmura, fierbinti, izbindu-se de carnea aproape inghetata, a celui ce imbatranise in doar o clipa aproape doua decenii.
Intrebarea ramase fara raspuns.
Tremurande, varfurile degetelor urcau de pe zigomatic, traversand sfenoidalul, doar pentru a-i mangaia cu blandete fruntea brazdata de riduri adanci, urmand pentru cateva momente conturul sters al sprancenelor. Ar fi parut ca vrea sa-i ridice durerea, sa-i care ea intreaga povara.
...dar el era nemiscat, teapan, de parca s-ar fi nascut din stanca, nu din pantecele unei femei binecuvantate de Ceruri cu prea multa dragoste. Tanara maruntica de langa el era doar o curiozitate, un spectacol jalnic menit sa-i amuze existenta ce in ultimele saptamani se dovedi a fi mai obositoare decat oricare incercare a vietii sale.
-As sacrifica intreaga lume, doar sa fii bine din nou, continua aceasta, nu pentru urechile ce-o puteau asculta, dar in acelasi timp trezind interesul interlocutorului sau. Hai sa plecam de aici! Usa e descuiata, legaturile le pot desface, noaptea e in toi, holurile pustiite, caci asistentii dorm departe de saloane, prin camerele de garda.
-Ai putere sa ma cari? rasari glasul cavernos, soptit, fiindca la cea mai marunta vibratie se ridica din strafundul gatlejului sau un nor de pilitura mancata de rugina sutelor de ani.
-Fara indoiala!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Asa disparu, din sanatoriul ce-i fusese casa in ultimele luni, fara de urma, intr-o seara de toamna tarzie, Charles Ward, subiectul controversei pubilce, sursa nebuniei propriei mame si raul ce-i mucegai, consumand, inima propriului tata.
N-avura loc cautari, doar la finalul aceeleasi nopti, pe cand cerul incepu a se imbiba zapacit in pigmentii puternici ai diminetii, se ridica catre acesta trosnetul vartos al lemnului. Valvataia nestapanita, infiora intreaga insula Arran, devenind deznodamantul fericit al satenilor si jalnic al celor ce apucasera sa-l indrageasca pe tanarul arheolog, prapadit in cautarile sale, smintit de-a binelea si secat pe de-a-ntregul de orice strop de vitalitate al tineretii sale fizice.
Pe cand jarul se stinse, din locuinta ce ascunse "ororile cele mai macabre", se decoperi in cenusa, printre stalpii inca fumegand, fragmente de oase calcinate, a doua fiinte diferite. N-au primit nume in documentele oficiale, dar pentru toti, acolo odihnea si nenorocita ce se lasa amagita cu doar cateva ore in urma de cel pe care-l iubi pana la moarte.
Un miorlait slab, ca un suspin neincetat se indrepta rugator catre cei din jur. Atat mai ramase dintr-o familie iubita de toti, un pisoi batran si latos, parasit fara de voie de proprietarii fugiti la Londra, in incercarea de a-si obloji ranile adanci ale mintii si sufletului, pe care nicio fiinta omeneasca n-ar fi trebuit sa le cunoasca.
Oh, bietul Odiseu! lasat in urma sa deplanga, printre ruine adevarul pe care nimeni nu-l cunostea mai bine, altfel de ce-ar fi gasit puterea sa se alinte de oasele blestematului, aratandu-si iubirea pentru stapanul ce-l pierdu atat de tragic. Nimeni nu-l mai dori sub acoperisul casei, in urma acestei intamplari, iar motanul tarcat, sfarsi putrezind intr-un colt necunoscut, devenid el insusi o amintire cutremuratoare a unui trecut tumultos.
Aici se sfarseste o poveste neinceputa, dand nastere uneia noi, contemporane zilelor noastre, amandoua intrand intr-o istorisire si mai complicata, menita sa-ti incurce gandirea, asa cum mintea mea haotica incearca sa inteleaga dragostea descoperita ieri si inima mea franta de astazi.
Cu drag, Bertha P. Iulius!
P.S. _hecate_love iti multumesc, cu toata dragostea mea ajutorul ce mi-ai oferit, in realizarea acestei opere.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
