Sub Domnia Dragonului ( Suflet însângerat)

Furia Strămoșilor (1)

 

           1. CAPITOLUL ÎNTÂI

             Sentința la moarte.

   Flăcările deja se raspandise în toată piața centrala a regatului, toti erau în alerta sa stingă cât mai repede focul.  Printul moștenitor privea de la balconul salonului sau cu plăcere agonia și frica oamenilor. Ranjea și privea cum flăcările înghițeau tot ce le ieșea în cale, fără mila.
  Neputință era singura adaptare a omului, tot ce exista era făcut cu un scop. Dar acest print era mai mult decât rău, era lacom și plin de sine, credea ca totul ii se cuvenea. Și mereu se juca după bunul plac cu viata bieților sclavii. Regele mereu ii reproșa ca greșește, de multe ori chiar la amenințat ca îl detronează, dar știa ca este singurul moștenitor. Și nu ar cuteza sa își renege propriul fiu legitim, ca bastarzi avea destui. Dar ei nu aveau dreptul la tron, și dacă încercau doar sa spună ca tronul li se cuvine erau spânzurați în centrul capital. Unde hoții, criminali și cei care conspira și blama coroana. Mureau în cele mai crude moduri. Făcând dreptate, după modul lor de gândire.

     În zori, când soarele îmbată ținutul cu lumina lui vasta. Sărmani săteni ( sclavi) ,  încă mai stingeau ultimele rămășițe ce a mai rămas din cocioabele lor sărăcăcioase. Strângeau morții, care nu au putut sa se salveze din fata flăcărilor. Mamele își jelea prunci și femeile, bărbați, restul membrilor decedați.
  Regele a auzit de incendiul devastator, chiar a trimis soldați sa ii ajute, dar nu a putut face mare lucru, pierderile erau destul de mari. Mai putini oameni la munca, și multe grâne prinse în foc. Trebuia sa afle vinovatul, deși parca avea o bănuială.  Știa ca fiul lui este în stare sa producă atâta măcel. Trebuie sa facă ceva urgent.
  Se hotărâse sa i-o dea de soție pe fiica lui Mylen, frumoasa lui zeița, știa ca printul avea o slăbiciune pentru sora sa. Chiar se auzea zvonuri ca nu permitea, ca nici un bărbat sa se apropie de ea.  Era sigur ca ea îl va aduce pe calea cea buna.

   În cealaltă parte a castelului printul era în fata odăi surori sale, avea emoții ori, de câte ori ii făcea cate o vizita.
  Privea ușă grea din lemn și bătu de doua ori , după câteva zeci de secunde se aude un întra și printul împinse ușă , intrând în încăperea luminata doar de razele soarelui. 
  O cauta cu privirea și o văzu în dreptul geamului , privea îngândurată spre orizont .
 

    — Ce face raza mea de soare ? Spune printul zâmbind.

   — Draga frate , de trei zile și de trei nopți somnul îmi este furat de chipul unui bărbat! Spune trista .

    — A îndrăznit cineva sa te supere ! Spune enervat  și agitat .

   — Nu l-am văzut niciodată,  îți spun sincer . Dar , îmi apare mereu noaptea în vis , și ziua în gânduri.  Inima îmi bate cu putere în piept doar când îi privesc chipul . Spune trista .

   Printul moștenitor  tipa enervat , gelozia îl macină.  Nu putea sa iubească alt bărbat, nu va permite una ca asta . O privește,  se ura deja ca tipase  în fata ei . Ii privi lacrimile și îndrăzni sa se apropie de ea . Dar într-o fracțiune de secundă o vede cum ochii i se dau peste cap și cu vocea spune .

   ,,  Peste câteva ore voi veni , regatul meu îl voi redobândi. 

    Printul moștenitor  se repede la ea și începe sa o zguduie puternic . După câteva secunde își revine și continua sa spună.

   ,, Sentința la moarte "
Trădători vor arde în flăcările mele .

    Spune ultima fraza după lesina , acea viziune o moleșise .
  Printul tremura haotic , ceva se va întâmpla și avea sentimentul ca era ceva rău.
  Trebuie sa își consulte tatăl,  nu poate sta asa și sa privească cum sora lui are viziuni cu un bărbat.  Gelozia și ura sau combinat și au adus un rezultat.  Îl va ucide pe acel bărbat.