↬69

172 23 8
                                    

     Glonțul se auzi în toată casa, iar gărzile de corp își scoteau armele pentru atac.

     Doamna kim își ridica privirea spre scări, de parcă știa de unde vine sunetul și urca treptele cât de repede putu și se oprise în fața ușii lui Yoongi.

     Dar nu se deschide. Femeia își dădu ochii peste cap, vrând să-l cheme pe Chang pentru a sparge ușa, însă nu veni singur.

     Doi ofițeri de poliție se aflau în spatele său cât de serioși puteau. Femeia își mișca mâinile panicată și își striga fiul pe un ton fals.

     — Domnilor, fiul meu s-a împușcat, zise, pe un ton disperat.

     Unul din polițiști își scoase cătușele, iar femeia îl privi uimită, crezând că au chef de glume.

     Sincer, nu-i păsa prea mult dacă Yoongi era mort, căci avea să devină  bogată.

     — Sunteți arestată pentru uciderea a două persoane, aveți dreptul să nu spuneți nimic.

     — Nu, nu știu despre ce vorbiți, dați-mi drumul jigodiilor!

    Femeia trecu pe lângă Chang care zâmbi în colțul gurii mândru, însă când polițistul sparge ușa, Min Yoongi era întins pe jos într-o baltă de sânge.

❧ ᴘʟᴀᴛᴀ, ᴠĂ ʀᴏɢ!ʸᵒᵒⁿᵐⁱⁿ [✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum