În pat cu Infernul

Capitolul 31

Hellena

Au trecut cinci zile. Chinuitor de lungi. M-am întors la rutina mea de acasă și încerc pe cât pot de mult să îmi continui viața. Dar nopțile sunt cele mai grele. Gândurile sumbre s-au întors din nou. Singura persoana care mă mai tine la suprafața este Sofia. In unele momente simt că pot supraviețui în haosul ăsta, dar in cele mai multe, nu mai văd niciun motiv să o fac.

Sunt in bucătărie, pregătind o gustare, chiar dacă apetitul meu este la pământ, în timp ce doamna Diaz stă tolănită pe canapea ascultând știrile de la televizor. Asta face zilnic, de când m-am întors. Tata încă nu a trecut pe aici, iar asta ma bucura. Este ultima persoana pe care as vrea sa o văd. Sofia îmi trimite un mesaj in care ma anunța ca va ajunge in cincisprezece minute. In ultimele zile am petrecut aproape după-amiezele împreuna. 

Scot sandvișul din cuptor și încerc sa înghit o mușcătura, dar mi-e in zadar. Așa ca ajunge la gunoi. La fel cum se întâmpla cu orice încercare de a mânca, in ultimele zile. Vina continua sa ma intoxice pana la epuizare.

Când sunt gata sa ies pe ușa, spre aleea din fata casei, vocea prezentatoarei de știri ma oprește in loc.
"Sentința pentru cunoscuții și temuții fondatori ai cartelului ce le poarta numele, a fost dată astăzi, marcând o nouă eră istorică. Închisoare pe viață, așa cum era de așteptat. Victor Marquez și Luca Marquez vor uita libertatea, după ce sentința a fost votată ca fiind definitivă."

Restul detaliilor devin infime. Simt cum picioarele îmi cedează, dar mă silesc sa ies pe ușă, ascunzând orice urmă de interes. Ignor complet intrebarile doamnei Diaz in timp ce alerg impleticindu-ma spre mașina prietenei mele. Aceeași știre se aude in ecou la radioul din bord. Nu este nevoie să mă întrebe de ce am starea asta. Știe. Și încep sa intuiesc ca știe chiar mai bine decât mine ce sentimente se ascund în interiorul meu.

După ce ne-am amețit cu câteva beri, în parcul abandonat de la periferia orașului, am început sa ne facem planurile pentru facultate. Acum ca viitorul ei nu mai este susținut de tatăl ei, vrea cu tot dinadinsul să reușească, să ajungă departe și sa nu depindă niciodată de nimeni. Este furioasa pe tatăl ei, și nu înțeleg motivul. Din câte se pare, nu a fost condamnat la închisoare, dar o parte din avere i-a fost confiscata și asta este suficient încât să le îngreuneze viața de acum. Continua sa îmi vorbească despre planurile ei la Stanford, dar mai mult decât atât, ele ma includ și pe mine. Nici nu știu dacă vreau sa urmez o facultate. Dacă vreau sa plec de aici. Continua sa îmi argumenteze cât de stupid ar fi sa rămân. Ca este timpul sa ma desprind de omul care mi-a distrus viața, și aici se referă la tatăl meu.

Dar singurul motiv pentru care vreau sa rămân aici, este Victor. Doar pentru el. Simt ca nu îl pot abandona. Mi se pare insuportabil gândul ca eu sa ma bucur de o viața liberă, când el este închis acolo din vina mea. In unele clipe încerc sa ma încurajez, ca poate daca nu ar fi ales o viața plină de ilegalitați, nu ar fi fost închis. Ar fi fost liber și ar fi trăit liniștit. Dar apoi, îmi dau reamintesc ca nu suntem deloc diferiți. Iar definitia dintre corect și greșit are înțelesuri diferite, pentru fiecare dintre noi.

— Ești îndrăgostită, concluzionează intr-un final, Sofia.

Mă uit speriata la ea.

— Sof, asta este o tâmpenie. Știi prea bine că eu nu știu sa simt.

— Exact, Hellena. Nu știi. Asta nu înseamnă ca nu o faci. Ești confuză și te doare. Înțeleg. Dar poveștile de genul ăsta se tot repetă. Nu pot să te las aici. Vreau să mergi cu mine la Stanford. Vreau să ne facem o viața noua, departe de toate. Și poate, peste câțiva ani, cine știe, poate viitorul ne va surâde.