"O să-ți lipsesc, îți promit!"

Capitolul 2

Alarma telefonului suna pisălog în toată camera. Nemulțumită și complet iritată se ridică din așternutul călduț și o opri, mulțumind în sinea ei că nu a distrus telefonul nici astăzi.
   Merse agale , puțin buimacită de amintirile ce își făceau loc în mintea sa , spre baie pentru a-și face toate tabieturile de dimineață. Privi în oglinda înconjurată de leduri și aproape se plesni singură..."drace, așa îți trebuie dacă bei ca un porc...și mai e și faza cu violul...desigur...asta chiar a fost interesant". Conștiința sa ironică o facu să se simtă și mai prost , acum că își aminti toate lucrurile petrecute în noaptea precedentă. Le alungă în subconștient și se îmbărbăta nițel.
E clar...e duminică deci e zi de uitat la seriale. Își lăsa părul mătăsos și ciufulit să cadă pe spate, fiind prea leneșă sa îl mai pieptene și se îndreptă către living. Îmbrăcată doar în lenjerie intimă și un halat subțire, coborî scările reci și livizi.  Facu prima oprire la televizor, îl deschise și găsi un documentar interesant despre câteva crime comise în masă.  Oooo da...Decise ca asta era ceva bun de urmărit în ziua aceea așa că merse spre bucătărie după binemeritata cafea și popcorn.
De obicei nu mânca dimineața,  prietena sa zicându-i, deseori,că era cam anorexică, dar cui îi pasă...era o victimă, drace...azi avea voie să facă ce voia. Respinse în fundul creierului ideea de a-și lua tratamentul pentru anxietate , atacuri de panica și ce mama naibii i-a mai zis doctorul că are și se trânti în canapeaua din fața televizorului.
*Nu e vina mea că m-am născut așa...eu aș fi vrut să fiu un copil normal, dar soarta a decis să am palpitații la fiecare noutate din viața mea și să nu pot comunica fără pastile cu aproape nimeni înafara de persoanele apropiate , care, apropo nu sunt multe. Anxietatea socială nu mă lasă să îmi trăiesc viața dar Hei...nu pot să fac nimic să o schimb deci trăiesc cu ea.
   Pierdută în uitare și complet fascinată de profilul criminalului în serie, care se dovedea a fi o femeie ce pretindea a fi o prostituată, ca mai apoi să își ucidă cu sânge rece clienții pe baza motivului că fusese de mai multe ori abuzată sexual în copilărie, nici măcar nu auzisem soneria .
Trezită parcă dintr-un vis, merg teleghidata către ușă, cu gândul la acea femeie și la faptul că nu mi se părea chiar injust ceea ce făcuse...ba chiar drept într-o anumită măsură...să fii copil și să fii violat nu e un lucru ușor,  cred...chestiile astea marchează pe viață...
   Șirul de gânduri îmi fu întrerupt în momentul când ușa s-a deschis și acea figură cunoscută îmi intrase în vizor. Inima a început să îmi bată nebunește, iar toată gravitația parcă mă strivea...dau să închid repede ușa dar e prea târziu. Mână puternică o oprește fără prea mult efort iar silueta masivă îmi pășește pragul asemenea unui prădător. M-am panicat atât de tare încât am înghețat pur și simplu. Necunoscutul de aseară își face loc pe lângă mine și închide ușa făcându-mă să mă simt mai mult decât incomod. Un atac violent de panică îmi ia cu asalt corpul mult prea firav în comparație cu bruta din sufragerie așa că alerg în bucătărie la dulapul cu pastile. Înghit două cu un pahar de apa și aproape țip când mă întorc și dau cu nasul într-un piept cald și tare. Mențin privirea în jos și observ o pereche de adidași de la o firmă pe care nu mi-o amintesc în momentul ăsta . Simt cum pastilele își fac efectul și ridic ușor, ușor privirea...observ blugii albaștri, puțin tăiați , tricoul negru care se mula mult prea bine pe un trup sculptat parcă scos din filmele cu striperi americani...la care nu mă uit by The way...brațele erau mari și pline de cerneală, maxilarul proeminent, iar apoi ochii negri mă prind într-o vrajă complet necunoscută....
   - Putem sta să ne privim toată ziua sau...poți să îți iei certificatul mașinii înapoi. Eu nu mă grăbesc! spune în timp ce îmi înmânează documentul verde și micuț pe care l-am pierdut aseară într-un fel sau altul.
   Avea un timbru jos și o calmitate ieșită din comun.
   Iau fugitiv actul încercând să nu îi ating deloc degetele și merg spre cafetieră prefăcandu-mă că îmi torn o ceașcă de cafea, în speranța de a fi cât mai departe de el posibil și de căldură pe care o emana corpul masculin.
   - Cafea...perfect! Vreau una neagră, simplă, te rog! vocea lui mă surprinde de fiecare dată și mă făcea să tresar ca o proastă speriată de bombe.
   - Cum ai....ăăă...cum ai aflat unde stau? reușesc să spun în timp ce torn cafea în doua cești, Dumnezeu știe de ce!
   - Numărul de matricola, îmi răspunde scurt și dă din cap tacticos. Parul brunet avea un aspect nearanjat.
    Îi întind cana de cafea și trec fulger pe lângă el ca să mă așez pe canapeaua din sufragerie. Simt deja cum picioarele mi se transformă în gumă. Sorb calmă din cafea și tresar speriată când simt că se mișcă canapeaua lângă mine.
   - A fost vreun bombardament pe aici mai devreme ? Ohhh, să nu îmi spui ca au trecut rușii pe aici și i-am ratat! ironia lui mă facea să roșesc și să îmi transpire palmele pe cană.
    - Vreau să pleci! spun jignită.
    - Dar abia am venit...și e atât de interesant! se plânge el.
   Lipsa de respect și nesimțirea lui peste măsură mă face să îi ofer cea mai urâtă privire. Ochii lui negri păreau amuzați iar părul la fel de închis îmi provoca inima să tresalte periculos. Privea direct în ochii mei nestingherit și stătea tolănit pe canapeaua mea de parcă era la el acasă...fapt ce îmi sporea furia dar și spaima. Nu puteam să uit modul în care voia să profite de mine...sau forța lui brută ce o depășea peste măsură pe a mea...puteam să fiu violată chiar în casa mea, pe canapeaua mea...în ziua mare...
  - Te gândești la lucruri murdare? Te-ai înroșit la față...te gândești la cum arăt dezbrăcat? vocea jucăușă și joasă îmi provoca un tsunami în stomac.
   Ma ridic , ca arsă, de pe canapea , varsand cafeaua pe mine și pe covor moment în care el îmi imită gestul și mă apucă de mâini. Privesc în jos umilită de propriile mele gânduri și fac câteva mișcări lamentabile să mă eliberez. Îmi ține palmele micuțe în palmele sale mari și se apropie amenințător de trupul meu ce fierbea de rușine. Dintr-o dată viziunea mi se întunecă,  urechile încep sa vuiască copleșitor iar picioarele să nu mă mai țină...inima îmi bătea ca nebuna iar privirea mi se înnegrise complet. Fără să apuc să reacționez , mă prăbușesc, iar impactul cu pământul părea iminent ,însă doua brațe calde îmi interziceau sa ma lovesc de duritatea solului și mă trezeam prinsă într-o îmbrățișare...ultimul lucru pe care mi-l aminteam era expresia temătoare și confuză din ochii săi negri.
   Ciripitul obraznic al păsărelelor mă face să înjur și să îmi pun perna pe cap zbătandu-mă în pat, căutând o poziție cât mai bună să îmi continui somnul.
   - La naiba cu voi! țip furioasă către geamul larg deschis.
   Un râs colorat și necunoscut mie, îmi delecta simțul, dar în același timp amintirile începeau să se pună cap la cap în mintea mea.
   - Ce s-a întâmplat? reușesc să șoptesc în timp ce cobor din pat. Cum am ajuns aici?
   - Ușurel,  Rambo! zice în timp ce mă apuca de braț. Nu vreau sa leșini din nou.
    Ce umilitor...leșinasem...ce naiba. Mi se mai întâmplase să leșin în ultima săptămână dar medicul îmi spuse ca erau doar niște căderi de calciu , din cauza alimentației proaste. 
   Ma smulg din prinsoare lui din cauza șocurilor electrice pe care le simțeam în locul în care mă atingea și îi cer să plece. Dă din cap negativ studiindu-mă minuțios.
   - Ascultă, nu știu cine te crezi dar nu ai niciun drept să dai buzna peste mine așa și să refuzi să pleci. E casa mea! mă răstesc eu la el sătulă de ziua asta ciudată.
   - Plec când vreau, dacă nu eram eu erai probabil lată cine știe pe unde!
Am făcut ochii mari când i-am auzit tonul nervos. Cuta dintre sprâncene dispăruse iar expresia i se imblanzise.
   - Am comandat mâncare! Haide! spune și mă trage pe canapea . Măsuța din fața mea era plină cu pizza,mâncare chinezească , salate , Burgeri și alte chestii pe care nu le-am recunoscut.
   - De ce faci asta? las întrebarea sa îmi scape fără să vreau.
    Nu voiam să rămână dar îmi era frică că va pleca...mă simțeam tare ciudat.
    - Nu știu nici eu...să mă revanșez pentru...știi tu.
   Mă privea confuz în timp ce se așeză lângă mine.
    - Doar hai sa mâncăm...propuse el.
    Pentru prima oară eram de acord. Iau o salată și încep să mă delectez cu ea. Nu mai mâncasem de ieri la amiază.
   - oh...interesante gusturi ai! spune în timp ce indică cu degetul către ecranul care încă derula documentarul acela.
    - Mhm...reușesc sa zic.
   O tăcere stranie se așează în timp ce mâncăm, timp în care îi studiez minuțios toate mișcările...modul în care i se încordează mușchii când ridică ceva , abdomenul plat și sculptat...picioarele lungi...
   - Vrei sa facem sex? întrebarea lui mă luase pe nepregătite și aproape mă înec cu o bucată de roșie.
   - Poftim? vocea îmi era gâtuită și răgușită iar fața mai colorată decât roșia în sine.
    - Te uiți atât de atent...nu îmi dai altceva de gândit. Deci?
    - Deci ce? întreb oripilată.
    - Vrei sa facem sex?
    - Nuuu! țip frustrată în timp ce pun salata deoparte. S-a dus pofta mea de mâncare.
   - Aseară nu prea părea asta...răspunde pătrunzându-mă cu privirea până în adâncul ființei.
    Mă foiesc în scaun neștiind ce să îi răspund, blestemând lenea că nu m-a lăsat să îmi fac părul în dimineața asta și modul în care eram îmbrăcată...
  - Știi, cât dormeai am fost obligat sa îți așez halatul într-o poziție decentă. M-a tachinat mult, să știi, lenjeria ta roșie...
   Tușesc sec și mă prefac că urmăresc TV ul în continuare fără să îl bag în seama, însă pe dinăuntru simt cum îmi fierbe sângele în vene...nu am fost niciodată atât de intimă cu un bărbat...niciunul nu m-a atins sau privit cum a făcut-o el...ardeam după o atingere masculină...voiam ca el sa ma atingă și mă uram pentru asta.
   - În fine...știu că mă dorești oricât de mult vrei sa negi asta! Am văzut cât de înfometată erai aseară după sărutul meu...cum gemeai când te atingeam....
  Gura lui îmi atingea lobul urechii și presa săruturi senzuale pe gâtul dezgolit.
  Am fost aproape șocată când s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat spre ușă.
   - Ne mai vedem ! spuse și închise ușa în urma lui lăsându-mă blocată și extrem de confuză.
  Putea să mă aibă exact acolo pe canapea dacă voia...stârnise în mine o dorința nebunească și un gol în stomac. Ce naiba...chiar nu sunt deloc atrăgătoare?  Deja îi simțeam lipsa...iar mirosul bărbătesc ce rămăsese în urma lui mă facea sa experimentez senzații noi și neobișnuite...îmi era dor de el deja.
    Nu ...nu puteam fi atât de slabă,  nu puteam să mă îndrăgostesc atât de repede...trecusem demult de perioada pubertății.