THE NEW NORMAL

Capitolul 1 - Partea 1

Vin ca un aurolac la primarie şi zic "Mai daţi-mi şi mie un canal!"
Pe un fotoliu vechi şi rupt
Printre nori şi flori

        Versurile lui Nimeni Altu îmi răsună tare în ureche la limita confortabilului, un confortabil care în alte circumstanțe mi-ar zgâria urechile. Cu o fericire interioară ideala mai trag un fum din cuiul rulat și cântărit cu mare atenție, lucrurile mici contează. Timpul e de partea mea, simt că o să trăiesc o eternitate, o secundă trece ca o oră, asta in timp ce nu-mi dau seama când s-a și făcut noapte complet afară.

        Doar lampa alimentată de gaz de pe masa veche mai luminează cabana umilă din lemn. Pădurea misterioasă ce se observă pe fereastră împreună cu umbrele făcute de flacăra lămpii mă bucură nespus. Orice sentiment negativ dispare, nu tu anxietate , nu tu gânduri negre, nu tu traume, liniște sufletească. Dau muzică mai încet pentru a auzi ultimele versiuni ca o șoaptă, versuri auzite și răsauzite de multe ori. Îmi las capul pe spate și inspir adânc.

Frate, trage mâna în spate, n-o mai întinde
Şi-o să vezi că reuşeşti să faci în viaţă ce ţi-ai pus în minte
Cât despre mine, o parte simte că n-o să fac asta mereu
Dar va rămâne întotdeauna pe strada mea numele meu

  ***

       Sorb din cafeaua fierbinte și amară in timp ce îmi termin scrisoarea de adio.

  ...totuși Mihai, au fost două luni senzaționale, mulțumesc că mi-ai pus cabana la dispoziție. Singurătatea de care m-am bucurat a fost ce căutam, asta in timp ce m-am bucurat de aventuri mișto. Am găsit lacul din peștera aflată lângă cabană unde am făcut multe scufundări, m-am întâlnit de nenumărate ori cu urșii, am fost mușcat de un porc mistreț, am vânat, m-am dezvoltat ca om în toate planurile.
Las în dulap discurile de vinil, sper să mai ajung pe aici și să mă bucur de așa momente.
Cu toate astea, a venit momentul pentru noi experiențe.
Ne vedem în vremuri măcar la fel de bune

Al tău prieten Vlad

 

        Las ceașca de cafea, pixul și scrisoarea pe masă, iau rucsacul mare și ies pe ușă.

        — Speli tu ceașca Mihai, spun in timp ce râd cu voce tare.

       După jumătate de oră de coborât pe munte reușesc să zăresc primele raze de soare. Pădurea încă întunecată, împreună cu vântul răcoros care șuieră și mișcă crengile copacilor crează un peisaj sumbru care îmi face părul de pe mâna să se ridice. Aerul rece îmi irită nările și îmi dă un plus de atenție. Pădurea este destul de bătrână, de-abia observi copaci tineri. Brazi și fagi înalți și groși domină peisajul, acompaniat de multe resturi de copaci și putregaie răsturnate. Inima îmi bate anormal de tare și simt cum ceva nu merge bine. Iau în mână securea agățată de rucsac și a analizez situația cât de bine pot. Observ o tufă cu iarbă înaltă cum se mișcă și mă îndrept încet și sigur spre ea cu securea ridicată. Nu apuc să ajung la ea că un iepure iese fugind fix spre mine.

        — Măă, ai vrut să mă sperii, spun zâmbind spre iepurele care deja dispăruse din peisaj.

        Pentru o secundă îngheț. Nu eu l-am speriat. Ba chiar a fugit spre mine. Ceva l-a înfiorat atât de tare că a fugit spre mine. Simt un miros care mă face să mă încrunt, aproape să vomit. Până să apuc să mă întorc aud un mârâit și simt o suflare rece la ceafa mea.
E o persoană, are o mână pe gâtul meu. Nu stau să mai judec, cu partea plată a securii lovesc cât de tare pot in partea joasă a persoanei pentru a nu lovi fatal. Nici măcar un țipăt la așa lovitura, totuși se dezechilibrează și îmi dă drumul. Când mă întorc îmi dau seama că mai bine nu o făceam. Un bărbat palid de vreo 30 de ani cu o privire înspăimântătoare se uita fix pe mine cu niște ochii albi, un alb bolnav. Asta nu e cel mai rău, îi lipsea jumate de față, nu mai avea mandibulă. Vene uscate care nu au văzut picătură de sânge de foarte mult timp ies în evidență pe fața lui. Ce a pățit nu a fost un accident, mandibula a fost smulsă barbar, chiar sadic. Văd urme de gheare de animale pe tot corpul lui, avea pieptul sfâșiat. Mirosea atât de rău încât sigur pot defini asta drept moarte. Dau să spun ceva, dar până să apuc să deschid gura deja fuge spre mine. Pentru cum arată e foarte rapid, mult prea. O astfel de persoana nu ar trebui să respire, dar să fugă. Mă trântește la pământ și parcă încearcă să mă muște. Cu toată forța și adrenalina din mine îl arunc, iau săcurea și îi sfâșii pieptul în mod necontrolat. Când văd peisajul horror din fața mea încremenesc, are cutia toracică zdrobită și sfâșiată, sunt plin de sânge și totuși are forță să mă tragă de picior. Simt cum îmi pierd încet conștiința, sau mai bine capacitate de a acționa rațional. Nimic nu e rațional în această situație.

        Transpirat leoarcă și cu sângele care îmi zvâcnește în tâmple ignor ultima fărâmă de umanitate din mine și aplic o lovitură fatală despicând capul deja desfigurat. Văd că nu mai mișcă, merg 50 de metrii mai departe, las arma crimei jos și cad în genunchi.

       — Am omorât un om? Doar pentru că arăta inuman și pentru că era desfigurat?
Ce am făcut?

        Mă ridic în picioare și privesc în gol. Acum ce fac? Am dat de belea. Trebuie să ascund corpul. Ce treabă am cu acel corp, întrebarea e de ce arată așa. Simt cum respir greu, nu judec bine și parcă urmează să leșin. Dau in psihoză. Acest supliciu pare să nu se termine

        — Ah, a răsărit soarele, spun deodată in timp ce aveam față luminată de razele calde ale soarelui. Zâmbesc și privesc cerul albastru senin.

        Zici că am înnebunit, început de demență. Deja sunt bipolar. Trec 10 minute, trec 30, încet rațiunea revine și mă simt mai bine. Ceva nu e ok cu omul ăla. Zici că nu era om. Nici măcar comportament de animal. Seamănă mai mult a demon. Nu a avut urmă de suferință pe față cu toate că îl sfâșiam de viu. Merg să îl observ mai bine și îmi dau seama ce e cea mai oribilă priveliște din viața mea. In secunda doi vomit tot ce aveam in mine, oribil. Trebuie să-l îngrop, merită așa ceva.

        După o oră m-am întors de la cabană și încep să sap. Mai trec două ore și e gata groapa. Îi controlez buzunarele și găsesc un portofel. 380 de lei , buletin, îl cheamă Victor. Mai găsesc ceva, ceva ce mă sfâșie și mai tare. Avea o poză cu o fetiță și o femeie la 25 de ani. O fetiță blondă și gingașă, care seamă unu la unu cu mama ei. De asemenea, ea o femeie scunda și suplă, blondă și cu o față călduroasă. Sunt prost, normal că are familie. Tremur tot, pun portofelul cu tot cu bani înapoi și continui să astup groapa.

        O oră mai târziu, cu mintea vraiște și tot felul de teorii  în cap continui să cobor muntele. Am pierdut mult timp, o să ajung noaptea în sat. Gândul ăsta mă înfioară.

       Reușesc să zăresc din depărtare micuțul sat de munte, lucru care îmi așterne un zâmbet pe față. E beznă totală, nu o să găsesc eu cazare, probabil toată lumea doarme. Satul este destul de mic, undeva la 100 de case, așezate pe lungul unei străzi pavată cu pietră. La o casă de la margine satului observ că e complet liniște și are un pod cu fân destul de accesibil, cu intrare prin grădină. Măcar am unde dormi. Pare să fie o casă părăsită, totuși nu vreau să încerc să intru. Ajung in pod, mă trântesc in fân și răsuflu ușurat.

        Om, demon, iad, supranatural, droguri, oameni diabolici, cu ce m-am confruntat? Cred că au trecut 2 ore, sunt obosit până peste cap, nu mai pot, când închid ochii văd doar privirea monstruoasă a acelui bărbat. In acest timp am realizat trist că în sat nu există nici o lumină, nici măcar cea stradală. Sunt într-un vis urât, vreau să mă trezesc. Sunt nervos, speriat și tremur, îmi vine să țip din toată inima. Cu mâna tremurând și într-un mod stângaci pregătesc puțina iarbă pe care o mai am, poate așa o să pot dormi.

       Fânul prăfuit mă face să strănut, asta când de-abia m-am trezit. Se pare că somnul chiar rezolvă toate problemele, sunt mult mai bine. Obosit mă ridic, cobor din pod și ies in strada principală. Așa cum mă gândeam aseară, ceva nu-i bine, nici urmă de oameni. E o liniște perfecta peste toată zona. Înaintez mergând pe mijlocul străzii uimit. Sunt pe un drum pe care acum ceva timp circulau mașini și căruțe neîncetat. Totuși nimic. Ce s-a întâmplat aici? Are legătură cu ce am văzut ieri? În timp ce analizez satul, văd o casă de la hornul căreia iese fum. O urmă de speranță apare în inima mea și fără să îmi dau seama aproape fug spre casă. Ajung la poartă și oricât incerc, nu reușesc să văd nimic înăuntru. Totuși poarta nu e încuiată. Apăs pe clanța ruginită și deschid poarta care scârțâie oribil.

        —Stai unde ești, strigă o voce de băiat de la geamul casei

        Îmi ridic privirea și văd un băiat deodată cu mine cu un pistol îndreptat spre fruntea mea.

        — Nu cred, du-te dra....

__________
Am in plan să revizui capitolul mai târziu, așa că scuzați eventualele greșeli gramaticale, de exprimare, timpuri puse aiurea și perspectiva narativă schimbată involuntar
Aștept critică constructivă:))