Lie to me [One Shots]

My sacrifice

      Buze pline, rozalii și ușor uscate tremurau când și când, în tandem cu gurile de aer pe care tânăra le lua pentru a-și mai calma pieptul ce o ardea sub atingerea fină a lenjeriei sub care întregul corp i se zvârcolea din nou și din nou de vreo cinci minute încoace. Curentul produs de vântul de afară flutura perdelele în voie, ducându-le în zbor centimetri buni pentru a le lăsa mai apoi să cadă la podea, istovite de dansul lor necontenit.

      Afară ploua de mai bine de o oră, iar seara era luminată de câteva raze ale lunii ce se ascundea din când în când printre norii cenușii care erau purtați pe cer de același vânt neastâmpărat, fapt pentru care aerul era umed, ușor rece și greu de respirat de către cea care și-a schimbat poziția în pat, ajungând acum să stea cu fața în sus, cu brațele întinse pe lângă capul din care curgea un păr lung și bogat, șaten și umed în zona frunții, semn că efortul pe care îl depunea de atâtea minute încoace îi afecta întregul trup, nu doar buzele pe care le-a umezit înainte de a scoate un geamăt înăbușit ce s-a pierdut rapid în bătaia zgomotoasă a perdelelor.

      Jisu visa din nou urât, iar ploaia de afară nu făcea decât să amplifice starea ei internă, chiar dacă dormea adânc și nici măcar nu știa că ploaia liniștită pe care a adormit s-a transformat încet-încet într-o ploaie zdravănă, care îi deranja florile din fața geamului și perdelele ce ascundeau fereastra pe care a lăsat-o deschisă din cauza căldurii. Lipsa tunetelor a făcut, însă, ca aceasta să nu se trezească și să doarmă liniștită până când același vis pe care-l avea de câteva săptămâni încoace o chinuia în somn până se trezea, transpirată toată și chiar paranoică, uitându-se în jur pentru a găsi făptașul care îi îngreuna existența.

      Uneori fricile sunt bine întemeiate.

      Iar frica ei începea cu un somn dulce, cu un parfum frumos, proaspăt, apoi continua cu o atingere fină și rece, ce se întindea pe mai multe părți ale corpului ei – când pe gât, când pe obraz, când pe braț, când pe claviculă și când pe coapse, care ajungea la niște buze moi ce îi sărutau gâtul și maxilarul, dar care se termina mereu cu același lucru care o trezea din somn – o mușcătură adâncă, dureroasă și care îi făcea sângele să îi curgă pe gât și pe ceafă, pătând cearceaful alb de sub trupul ei obosit. Se termina mereu cu ea aprinzând lumina, cu ea atingându-și gâtul pentru a verifica dacă exista vreo urmă de sânge pe el și cu ea cercetând cearceaful de pe care s-a ridicat, totul pentru a-și da seama că a visat, chiar dacă simțea acea durere persistând ca o vânătaie pe gâtul ei pentru minute bune, uneori până când ajungea să adoarmă din nou.

      Nu știa ce însemna, nu știa de unde venea sau dacă avea să mai continue mult timp de-acum încolo, dar cert era că tânăra se temea să locuiască singură, dar nu avea încotro și serile în care murea de cald erau serile care îi amplificau starea de nervozitate, atât din cauză că era cald, cât și pentru că asta însemna că trebuia să deschidă geamul și că așa visul ei se putea adeveri din clipă în clipă. Oricând putea fi invadată de un monstru care ajungea să o ucidă printr-o mușcătură fatală, iar ea nici măcar n-ar fi știut. Era ca o pradă perfectă în lumina lunii, așteptând ca viața să îi fie curmată de ceva ce nu îi era cunoscut ei și de aceea avea momente când adormea lăcrimând sau ascunsă sub lenjeria care o înădușea de tot, dar care o ferea măcar vizual de orice posibilă amenințare.