Asasinul

1.

📍 Seoul, Coreea de Sud

- Te implor, îți dau tot ce vrei. Vrei bani? Îți pot oferi un trai decent fără a trebui să mai muncești vreodată. Doar cruță-mi viața.

  O bubuitură puternică a lovit liniștea din micul cartier de la periferia orașului. Culoarea cărămizie și mirosul de metal se prelinge acum din bărbatul care acum câteva secunde implora pentru viața acestuia. Îmi bag pistolul înapoi în buzunar și mă asigur că nu a văzut nimeni spectacolul de gloanțe. Aerul rece de afară îmi dădea fiori pe șira spinării, iar cadavrul din fața mea nu ajuta cu nimic frigul ce mă acapara. Îmi strâng mai bine geaca pe mine și îmi duc mâna la ureche.

- ,, Ținta e moartă. Mă întorc acasă. "

  Acasă era puțin spus deoarece viața pe care o trăiam mă purta mereu pe drumuri. Eram tot timpul plecat prin lume îndeplinind misiunile primite, neavând timp de a petrece timpul odihnindandu-mă sau bucurându-mă de ceva. Să fiu asasin mi-a salvat într-un fel viața. Deși nu am cerut niciodată să fiu salvat, mi s-a spus că nu ar trebui să îmi irosesc viața. Cel puțin asta îmi spuneau mereu părinții mei înainte să moară. Că viața e plină de obstacole, dar ei vor fi acolo mereu să mă ajute să trec de acestea și să simt gustul vieții. O mare minciună. Aceștia s-au stins când eu aveam 16 ani și m-au lăsat singur în iadul ăsta pe care ei îl numeau ,,viată". Nu-i învinovățesc că m-au lăsat singur, ci doar îmi este foarte dor de ei și îmi doresc ca viața să nu fi fost atât de dură cu mine. Acum sunt unul dintre cei mai cunoscuți asasini din lume, fiind considerat o persoană fără inimă care ucide cu sânge rece, dar nu am fost dintotdeauna așa. Eram o persoană caldă și bună care ținea foarte mult la persoanele din jur. Dar timpul trece, iar oamenii se schimbă.

   Dacă am învățat ceva din timpul în care am fost singur este că nu există persoane bune sau rele. Toți ne naștem puri și inocenți. Viața și mediul în care trăim ne face să o luăm pe cărări necunoscute, însușindu-ne de la oamenii din jur titlul de om bun sau om rău. Din păcate eu am ajuns să fiu omul rău. După ce ai mei au murit am vrut să mă sinucid. Să mă arunc în golul pe care îl simțeam în mine și să fiu alături de ei pentru totdeauna. Dar în momentul în care eram gata să îmi deschid aripile și să zbor cineva m-a oprit, salvându-mi viața și tot odată tăindu-mi aripile care aveau să mă aducă înapoi lângă părinții mei. Atunci am fost recrutat de un fel de organizație de asasini, pentru a mă antrena să devin unul de-al lor. La vârsta de 16 ani am călătorit pentru prima dată singur. Din Florida de unde locuiam cu părinții mei, până în Asia, în Coreea de Sud. Tot la vârsta de 16 ani am învățat să mă lupt folosind un cuțit. Timpul a trecut, iar acum sunt ce am fost antrenat timp de 5 ani să fiu, luând misiuni ușoare precum asasinarea unui cămătar, până la misiuni mai complicate precum asasinarea unui președinte. Toți îmi spuneau că am fost făcut pentru meseria asta. Că modul în care mânuiesc cuțitele și le învârt printre degete e pură artă și inspirație pentru aceștia. Poate faptul că trebuia să fac asta ca să supraviețuiesc intensificau totul în interiorul meu, simțind că flăcările Iadului ard în interiorul meu atunci când țin în mână cuțitele. Acum stau cu capul rezemat de pernă și încerc să dorm, gândindu-mă la ce va avea să mă aștepte mâine.

  A doua zi am primit un telefon dis-de-dimineață care mi-a întrerupt puținul somn pe care reușisem după atâta timp să îl am. Apelul era de la agenție spunându-mi să mă prezint cât mai de urgență la sediu.

  Când am intrat pe ușile biroului unde mă aștepta șeful am observat tensiunea pe care acesta o emana în jurul lui. Părea foarte agitat, concentrându-se într-un punct fix, ridicându-și privirea atunci când simți prezența mea.

  * Conversație tradusă din coreeană *

- M-ați chemat? Întreb cu o ușoare reținere. Bărbatul mă analiză de sus până jos și îmi făcuse semn cu mâna să mă așez pe scaunul din fața lui.