Douăzeci de bătăi pe minut

1. DAVID

     Ne-am revăzut la o petrecere, după atâta timp, era îmbrăcată cam sumar, o pereche de blugi negri și o bluză albă puțin transparentă și părul prins într-o coadă. Nu am recunoscut-o.

     Când am început să jucăm adevăr sau provocare și am observat-o aproape de Kim am înțeles că e ea. Acei ochi verzi. A rămas la fel de frumoasă.

Sticluța goală a indicat spre Jade, au urmat săruturi cu Nick, Fred și Kate. Norocul era de partea ei. Îmi amintesc primul nostru sărut, a fost pe când eu aveam 16 și ea 15 ani. Au trecut 4 ani de atunci.

     Am luat sticla de whisky care se afla lângă mine și am luat câteva guri, m-am ridicat leneș de pe canapea și mă apropiam de ușă.
— David nu mai joci, a întrebam Nick.
— Nu, vreau puțin aer.
Am ieșit afară și m-am așezat pe un scaun. Alcoolul se simțea prin tot corpul.

Nu au trecut nici 5 minute cum am simțit un parfum bine cunoscut.
— David de ce ești singur, Kate a început să-mi sărute gâtul.
— Mă gândeam, spun absent.
— La mine, întreabă sărutându-mă în continuare.
— Nu, dar putem schimba asta.
Am luat-o în brațe și am intrat în casă, îndreptându-ne spre al doilea etaj. Câțiva tipi se uitau și fluierau.

Am intrat în prima cameră liberă și am încuiat ușa. Am scăpat de tot stresul și nervii din ultima săptămână. Kate gemea sub mine.

Am ieșit peste jumătate de oră, era trecut de ora 3 dimineață. A rămas puțină lume în salon și mi-am luat rămas bun de la Nick și ceilalți tipi. O voce însă m-a oprit din drum.
— David, poți să mă duci și pe mine acasă, Jadelyn m-a întrebat.
     M-am uitat puțin sceptic, ea observând asta:
— Am băut, nu cred că vrei.
— Atunci o să merg cu Jackson, mersi, spune și dă să plece.
     O apuc de braț și o întorc încet, câțiva firișori de electricitate trezindu-mă ca dintr-un vis:
— Jackson a băut mai mult, în plus nu sunt chiar atât de beat. Haide.
     Ies pe ușă și mă îndrept spre mașină, cu Jade pe urmele mele. Îi deschid portiera și intră rapid, eu înconjurând mașina și așezându-mă la locul meu. Am pornit mașina și am ieșit de pe aleea casei.
— Arăți bine David, cam la fel ca și acum 4 ani, spune Jade cu un mic zâmbet pe buze.
— Și tu arăți bine, ești la fel de frumoasă.
     Îmi întorc privirea spre ea și știu sigur că dacă nu ar fi fost întuneric i-aș fi putut observa roșeața din obraji.

     Restul drumului a trecut repede și se auzea doar muzica de la radio pe fundal.
     Când am ajuns pe strada unde este casa familiei Steward nu știam cum să încep:
— Deci, sunt fericit că ne-am revăzut, sper că ești bine și ne mai vedem.
— Mersi David, și eu mă bucur că te-am revăzut.
     A ieșit cu un zâmbet mic pe buze, am așteptat până a intrat în casă ( la fel cum făceam cândva) și doar atunci am plecat spre casa mea.