EVA

Capitolul 6: Emoții la pachet cu aromă de rosé

 

   Ochii o pironeau și simțea că inima îi va rupe coastele și va ieși din piept. Nu se poate de două ori în aceeași zi. Clar mintea îi juca feste.
   Glasul prietenei sale o făcu să tresare, amintindu-și unde se află, și își întoarse privirea spre aceasta.

      ― Am găsit-o pe Claire! Vrei să mergem la ea?

   Își mută capul spre locul indicat, cu degetul, de către prietena sa și o obervă pe Claire la o masă retrasă alături de un bărbat. Deși era cu spatele, i se părea destul de cunoscut. Posibil să fie vreun coleg de la firmă.

      ― Aș prefera să mănânc ceva înainte. Unde ziceai că este bufetul suedez?

      ― Ai dreptate. Și mie îmi protestează stomacul. Hai cu mine!

   Simți mâna prietenei sale cum o apucă pe a sa și o urmă, aruncând o ultimă privire spre locul unde era bărbatul a cărui privire îi ardea sufletul. Ciudat! Nu mai era nimeni. Dezamăgirea îi lăsă un gust amar, deși știa că nu era cazul.
   Locul dispăru din raza sa vizuală, făcând-o să ofteze fără să vrea. Ceva o intriga la acel bărbat. Bădăran și misterios.
Gândurile i se evaporară când ajunse la întinderea de mese pline cu tot felul de produse de patiserie, cu fructe și niște feluri ciudate de mâncare.
   Își puse câteva coșulețe cu pateu și două prăjituri cu cremă de vanilie, așezându-se apoi la o masă alăturată, urmată de prietena sa.

      ― Sunt atât de bune încât ar fi păcat să nu le ajut cu puțin vin! Spuse înghițind un coșuleț și luă sticla de vin, turnând în paharul ei, cât și al prietenei sale.

      ― Eva, ai grijă cât bei! Dacă ți se face rău, sunt lângă tine!

   Promisiunea prietenei sale îi oferi siguranță și dădu afirmativ din cap.
Până termină produsele din farfurie, ajunse la al treilea pahar de vin.
Se simțea puțin amețită, dar atât de bine încât uită de cele întâmplate azi. Când dădu să-și toarne al patrulea pahar, mâna i se încleștă pe gâtul sticlei.

      ― Buonasera, signore! O plăcere să ne revedem!

   Pettucci! Nu credea că ziua aceasta putea fi mai ciudată de atât.

      ― Domnule Pellucci, o plăcere și pentru noi! Mulțumim încă o dată pentru grija dumneavoastră!

   Josephine și politețurile ei! Ce porcărie! Ar fi vrut să plece acasă, la documentarul care o aștepta. Să plece cu tot cu sticlele de vin de pe masă. Oricum nu își va aminti nimic de dimineață. Nu ar conta. Își drese vocea și încercă să sune pe atât de convingător pe cât de amețită era, ridicându-și privirea spre bărbatul impunător.

      ― Buonasera, domnule Pettucci! O încântare până în măduva oaselor mele putrede!

      ― Eva!

    Indignarea prietenei sale o amuză și o făcu să se ridice de la masă, cu paharul de vin în mână.
Spre surprinderea ei, se ținea destul de bine pe picioare și îi venea să-si pupe propriile mâini pentru ideea inspirată de a lua teneșii.

      ― Vă rog să o iertați! A avut o zi destul de grea! Ne reîntoarcem imediat.

   Se simti trasă de prietena sa și reuși cumva să nu verse vinul în drumul spre...Nici ea nu știa unde.

      ― Spre baie!

   Răspunsul prietenei sale veni la timp, făcând-o să se întrebe dacă aceasta îi citește mintea. Nu apucă să proceseze informația fiind vârâtă după o ușă de către blondă.
Încăperea era destul de curată și elegantă pentru o baie, deși rozul gresiei nu era culoarea sa preferată.