Twisted Love

3 - AVA

   Jules a cascat.
   Traversam amândouă curtea din față, îndreptându-ne spre casa lui Josh.
   -Sper că apreciezi ce prietenă bună sunt. M-am trezit la prima oră ca să-l ajut pe frate-tău să facă ordine în casă și să împacheteze, deși nici măcar nu-mi place de el.
   Am râs şi am luat-o de brat.
   - Jules, promit că-ți cumpăr o mocha caramel de la The Morning Roast!
   - Da, da, bine...
   A tăcut puţin, după care a adăugat:
   - Una mare şi cu topping crocant?
   - Normal!
   - Bine.
   A căscat iar.
   - În cazul ăsta, merită osteneala.
   Jules și Josh nu se plăceau. Mereu mi s-a părut ciudat, având în vedere că erau foarte asemănători: sociabili, fermecători, destepţi foc şi topeau inimile celor din jur.
   Jules era un fel de întrupare a Jessicăi Rabbit: păr roşu strǎlucitor, piele albă ca laptele şi rotunjimi care mă făceau să oftez de invidie. În general, eram mulțumită de felul în care arătam, dar aveam sâni destul de mici şi aş fi vrut să port o mărime mai mare la sutien fără a fi nevoie să apelez la chirurgia plastică.
   Ironia sorţii e că Jules se plângea că sânii ei mari îi provoacă dureri de spate. Ar trebui să existe un sistem care să le permită femeilor să trimită şi să primească mărimi de cupe la sutien doar apăsând un buton.
   După cum am spus, de cele mai multe ori eram mulțumită de felul în care arătam, dar adevărul e că nimeni — nici măcar supermodelele şi vedetele de la Hollywood — nu este imun la îndoiala de sine.
   În afară de nemulțumirile legate de propriii sini, Jules era cea mai încrezătoare persoană pe care am întâlnit-o vreodată; cu excepția lui frate-miu, al cărui orgoliu era atât de mare, încât în el ar fi putut încăpea toată Coasta de Est a Statelor Unite, ba chiar şi tot statul Texas. Da, avea motive să fie cu nasul pe sus, având în vedere că dintotdeauna se bucurase de succes pe toate planurile. În plus, deși mă irita s-o recunosc, nici el nu arăta rău. Avea un metru nouăzeci, păr negru, des și o osatură a feţei bestială, despre care pomenea foarte des. Eram convinsă că, dacă ar fi putut, Josh ar fi fost în stare să comande o statuie care să-l reprezinte și s-o pună pe gazonul din faţa casei.
    Jules şi Josh nu au explicat niciodată de ce se antipatizau atât de mult, dar bănuiam motivul: se regăseau foarte mult unul în celălalt.
   Uşa din față era deja deschisă, aşa că nu ne-am obosit să batem.
   Spre surprinderea mea, casa era destul de curată. Săptămâna trecută Josh dusese într-un depozit cea mai mare parte a mobilierului. Acum singurele lucruri care mai trebuiau împachetate erau canapeaua (pe care cineva avea s-o ia mai târziu), câteva ustensile de bucătărie rătăcite şi ciudata pictura abstractă din sufragerie.
   - Josh, unde ești?
  Vocea mea a răsunat în spațiul mare şi gol. Jules s-a aşezat pe podea şi şi-a strâns genunchii la piept, cu o expresie moro- cănoasă. Nu era o persoană matinală.
    -Sunt în dormitor! a răsunat răspunsul lui Josh.
   Am auzit o bufnitură puternică la etaj, urmată de o înjurătură înăbuşită. Peste un minut, Josh a apărut ducând o cutie mare, din carton.
   -Chestii de donat, a explicat, punând cutia blatul de pe bucătărie.
   Am strâmbat din nas.
    -Te rog, pune-ți un tricou!
   Josh a rânjit.
   - Adică s-o lipsesc pe J.R. de priveliștea asta? Nu sunt aşa de crud.
   Nu eram singura care credea că Jules seamănă cu Jessica Rabbit; Josh vorbea despre ea folosind inițialele personajului de desene animate-J.R.. - ceea ce o enerva îngrozitor. Dar, dacă e să fiu sinceră, o enerva tot ce făcea Josh.
   Jules a ridicat capul şi a comentat încruntată:
   - Ce să-ți zic! La sala de fitness din campus am văzut ab- domene mai ferme decât al tău. Ascult-o pe Ava şi îmbracă-te, până nu vomit ce-am mâncat aseară!
   - Protestezi cam mult, a zis Josh, plesnindu-se peste abdomenul musculos. Singurul lucru Bine, gata! pe care-l vei da afară e...
   Am gesticulat larg cu braţele, ca să pun capăt conversației înainte de-a o lua într-o direcție care m-ar fi traumatizat pe viaţă.
   - Gata cu vorbăria! Hai să împachetăm! Doar nu vrei să ratezi avionul.
   Din fericire, Josh şi Jules au fost liniştiţi în următoarea oră şi jumătate, cât timp am Impachetat obiectele rămase şi le-am încărcat în SUV-ul pe care Josh îl închiriase pentru mutare.
   In curând, doar tabloul lui rămasese de impachetat.
   Mi-am îndreptat privirea către pânza enormă.
   - Te rog, Josh, spune-mi că-l donezi şi pe ästa! Nici nu ştiu cum o să încapă în maşină.
   - Nu, lasă-l aici! a răspuns Josh. Lui îi place.
   - Cui îi place?
   Din câte ştiam, nimeni nu stabilise să închirieze casa în care locuise Josh. Dar luna iulie încă nu se terminase, iar eu mă aşteptam ca locul ăsta să fie închiriat cât ai clipi atunci când semestrul avea să înceapă.
   - Vei vedea, a zis frate-miu cu un rånjet.
   Rânjetul ăsta nu-mi plăcea deloc.
   Deodată, am auzit zgomotul unui motor puternic.
   Zâmbetul lui Josh a crescut.
    - De fapt, vei vedea chiar acum. Eu și Jules ne-am uitat una la alta, pe urmă am dat fuga la usa.
   Un Aston Martin a oprit pe alee. Portiera s-a deschis și Alex a coborât. Nimeni n-avea dreptul să arate atât de bine în jeanşi, cu ochelari de soare tip aviator și cu o cămașă neagră, cu mânecile suflecate.
   Și-a scos ochelarii de soare și ne-a cântărit cu ochi reci, netulburat de comitetul de primire care-l aştepta pe treptele de la intrare.
   Doar că eu nu mă simțeam tocmai primitoare.
   - Dar... e Alex, am bâiguit.
    - Și arată al naibii de bine, a completat Jules.
   Prietena mea m-a înghiontit, iar eu m-am încruntat. Cui îi păsa că Alex arăta bine? Tot nemernic era.
   Josh a bătut palma cu Alex.
   - Salut, omule! Unde-ți sunt lucrurile?
   - Cei de la firma de mutări o să le aducă mai târziu.
   Alex s-a uitat piezis la Jules, care îl cerceta de parcă amicul lui frate-miu era o jucărie nouă. Cu excepția lui Josh, Alex era singurul tip care nu cedase niciodată în fața farmecelor ei, iar chestia asta o intriga. Adora tipii care nu se lăsau vrăjiți de ea, mai ales că majoritatea băieților îi cădeau la picioare fără ca ea să mişte un deget.
   Am ridicat o mână. Inima mi se izbea de coaste, cuprinsă de panică.
   -Stai puțin! Cum adică? Doar nu te muți aici!
   Josh mi-a cuprins umerii cu un braț. Ochii lui sclipeau poznaș.
   - Ba se mută aici. Fă cunoştinţă cu noul tău vecin, surioară!
   Ochii mei săreau de la el la Alex, care părea foarte plictisit de această conversație.
   - Nu!
   Exista un singur motiv pentru care Alex Volkov şi-ar fi părăsit penthouse-ul confortabil din D.C. şi s-ar fi mutat înapoi la Hazelburg. Aş fi pus pariu pe noul meu aparat foto că nu o făcuse din nostalgie pentru perioada facultății.
   - Nu, nu, nu, nu, nu! am insistat.
   - Ba da, ba da, ba da, ba da.
   M-am holbat la frate-miu.
   -N-am nevoie de dădacă, Josh. Am douăzeci şi doi de ani.
   Josh a ridicat din umeri.
   - Cine-a zis c-o să ai dădacă? Alex o să se îngrijească de casă în lipsa mea. O să mă mut înapoi aici la anul, când mă întorc, deci e logic ca el să rămână aici.
   Am izbucnit:
   - Ce vrăjeală! De fapt, vrei să mă supravegheze.
   - E doar un avantaj al faptului că Alex va locui aici.
   Expresia lui Josh s-a îmblânzit.
   -  Nu strică să ai aproape pe cineva pe care te poţi baza cât timp nu sunt aici, mai ales având în vedere situația cu Liam. M-am strâmbat când am auzit numele fostului meu iubit. Liam mă sâcâia cu apeluri și mesaje încă de când îl surprinsesem înşelându-mă, acum o lună şi jumătate. Ba chiar a apărut de câteva ori la galeria unde lucram și m-a implorat să-i mai dau o şansă. N-am fost devastată de despărțire. Fuseserăm împreună doar pentru câteva luni și nu mă îndrăgostisem de el, dar situația asta mi-a răscolit iar nesiguranța. Josh își făcea griji că Liam avea să-şi iasă din fire, dar, dacă e să fim cinstiți, Liam era un tip dintr-o familie bogată, care purta haine Brooks Brothers şi juca polo. Mă îndoiam că ar fi făcut ceva care să-i strice freza perfectă.
   Eram mai degrabă jenată că mă întâlnisem cu el decât îngrijorată pentru siguranța mea.
   - Mă descurc şi singură.
   I-am dat la o parte brațul care se sprijinea pe umărul meu.
   - Sună la firma de mutări şi zi-le să anuleze transportul! i-am cerut lui Alex, care ne ignora şi îşi butona telefonul. Nu eşti obligat să te muți aici. N-ai treabă în D.C.?
   - De aici, cu maşina, ajung în Washington în douăzeci şi 1 cinci de minute, a răspuns Alex, fără să ridice privirea.
   - Dacă te interesează, eu vreau să te muți aici, a intervenit Jules.
   Ce trădătoare!
   -Tunzi iarba la bustul gol? a continuat prietena mea. Eu îți recomand s-o faci.
   Alex şi Josh s-au încruntat.
   Josh a îndreptat un deget către ea.
   - Hei, să nu faci tâmpenii cât o să lipsesc! Jules l-a luat peste picior:
   -Mi se pare amuzant: crezi că ai un cuvânt de mea. spus în viaţa mea.
   -Nu-mi pasă ce faci cu viața ta. Îmi fac griji doar atunci când o amesteci pe Ava în prostiile tale.
   - Hai să-ți zic ceva, Josh: n-ai niciun drept să decizi în numele lui Ava. E o persoană independentă.
   -E sora mea!
   - E cea mai bună prietenă a mea!
   - Amintește-ți când aproape c-a fost arestată din cauza ta...
    -Termină cu chestia asta! s-a burzuluit Jules. Au trecut trei ani de-atunci.
   Mi-am masat tâmplele. Se purtau ca nişte copii.
   - Oameni buni, nu vă mai certați! Josh, nu mai încerca să-mi controlezi viața! Jules, nu-l mai provoca!
   Josh şi-a încrucişat brațele la piept.
   -În calitate de frate mai mare, e datoria mea să te protejez şi să pun pe cineva să mă înlocuiască, cât lipsesc.
   Mai văzusem privirea asta. O ştiam foarte bine. Frate-miu nu avea de gând să negocieze.
   - Şi l-ai găsit pe Alex, nu? am întrebat resemnată.
    - Nu înlocuiesc pe nimeni, a zis Alex cu răceală. Dacă nu faci prostii, noi doi n-o să avem probleme.
   Am gemut de iritare şi mi-am acoperit fața cu mâinile.
   Avea să fie un an lung.