Pe holurile liceului era mare îmbulezeală. Toată lumea era în jurul Larei, chiar de la intrare. Toţi o îmbrăţişau, îi urau bun-venit sau pur şi simplu se bucurau cumva că a revenit. Iar asta îi redădea încetul cu încetul forţa şi încrederea dinainte. Dintr-un desen şters al Larei care devenise, ea începea să se coloreze. Încet, dar sigur.
Zâmbea. Mergea cu încredere, saluta, se îmbrăţişa cu cineva. Iarăşi zâmbea. Era minunat.
