Prima întâlnire

64 10 6
                                    

Nu dormisem mai toata noaptea,aveam atâtea emoții. N-am fost atenta nici la orele de la liceu,voiam doar sa merg sa vad cum e la cursurile acelea.
La ușă mă întâmpină o doamna mai in vârsta. Sta puțin de vorbă cu mine in timp ce imi arată drumul. Intru într-o cameră destul de mare,un miros atât de frumos. Văd langa un pian,un tip cu ochii negri,parul puțin ciufulit, purta un costum pe el. Se ridică in picioare, avea undeva in jur de 1,88. Uitasem și de ce venisem aici. Arată atât de bine, și parfumul lui îl simțeam până în creieri.
- Tu trebuie sa fi, domnișoara care sa înscris la noi presupun.
- Bună ziua,da,eu sunt!
Vad bătrânica ieșind din cameră. Rămânând doar eu și acel tip.
- Încântat de cunoștință,mă numesc Riven! Ia loc lângă mine,te rog!
- Ralyana
- Îți place sa cânți la pian?
- Oh,da, visam încă de când eram mică sa fac asta.
- Ai mai cantat până acum?
- Din păcate nu,e prima data!
- Vrei sa te învăț azi, sau rămâne pe data viitoare?
- Se poate și azi!
Îl văd ridicându-se de pe scaun, punăndu-se in spatele meu. Îmi ia mâna și o pune pe clapele pianul. Mă trece un fior in tot corpul când îi simt atingerea. Pot jura că și el vede asta.Venele ce i se vedeau pe mână mă înnebuniseră.
- Lasă mâna moale și relaxează -te !
Vad degetele cum mi se mișcă pe clapele pianului. Nu eram atenta la nimic. Parfumul și atingerea aceea mă înnebunise!
- Ai la dispoziție o ora jumate,nu trebuie sa te grăbești! Te simți bine,Ralyana?
- Da...sunt.. bine
- Vrei sa mă așez lângă tine,poate nu te simți confortabil așa.
Pun pariu că și-a dat seama de tot ce simțeam.
- Cred că da,ar fi mai bine..
- Mișcă ușor degetele! Nu te grăbii te voi învăța cum să cânți,da?
- Așa o sa fac.
- Îmi mai puteți arată o data,va rog!
- Desigur!
- E bine așa?
- O faci prea repede,hai sa mai incercam o data!
- Fi atentă la mine.

Eram atenta încă prea mult..

- Încercă acum!
- Oh,gata!
- Bravo,ai văzut că nu a fost greu?
- Da..
- Îți plac degetele mele Ralyana? Te vad uitându-te prea insistent.
- Nu, mă uitam doar așa..
La dracu. Ce puteam să fac sa nu mă observe? Eram înnebunita după mâinile și parfumul lui..
- Mai ai 12 minute!
- Poate ar trebuii sa plec
Mă ridic de pe scaun întorcându-mă spre ușă.
- Treci aici!
Stăteam pe genunchii lui, ținându-ma de talie. Se uita fix in ochii mei. Simt cum bătăile inimii sunt din ce in ce mai mari.
- Vreau sa plec!
- Spune -mi Ralyana,chiar atât de rău te pot excita?
- Poftim?
Nu-mi vine sa cred că îmi spune asta. Era prima zi,nu mă gândeam nici o secundă că pot ajunge sa vorbesc despre așa ceva.
- Ești excitată!
- Nu sunt!
- Minți!
- Va rog să mă lăsați să plec!
- Ți-am zis că nu pleci de aici! Și nu mă minții, ți-am simțit corpul cum tremura când m-am așezat în spatele tău.

La dracu.

- Spune-mi Ralyana,te atrag?
- Nu, sunteți profesorul meu de pian. Cum puteți să-mi vorbiți despre asta?
- Te simt Ralyana. Nu mă minții!
Mă cuprinde ușor de talie. Îi văd mâna pe picior,mă uit în ochii lui și el în a mei. Ridică o sprânceană. A văzut tot, și-a dat seama, ce era sa fac?
- Va rog sa mă lăsați în pace!
- Ești excitată, Ralyana!
- De unde ști tu?
- O sa mă joc cu degetele pe clitorisul tău ca pe clapele de la pian dacă mă măi minți mult!

Înghit in sec.

- Oricum arăți superb! Pun pariu că așa ești și acolo jos!
- Dumnezeule
Îi simt mâna cealalta urcând tot mai sus.
- Sânii tăi sunt superbi! Vreau să-ți simt sfârcurile!
- Nu am venit aici pentru asta.
Nu aveam pe mine decât o fustiță scurtă,și o bluziță.
Mă mușcă ușor de buze, mâna lui îmi ajunge între picioare.
- Ce avem noi aici,hmm? Vrei sa fac asta Ralyana?
- Nu,nu vreau nimic, lasă-mă dracu în pace!
- Ai grija cum îmi vorbești! Te las sa pleci,ne vedem mâine. Îți las numărul meu daca ai nevoie de ceva. Te voi conduce eu până afară!

- Nu-mi vine să cred că ai făcut asta!
- Shhht! Nu vrei sa ne audă și alții,nu?

Se facuse deja târziu,afară era puțin întuneric. Vad in spatele meu o umbră. Simt cum cineva mă urmărea. Poate daca rămâneam la cursuri nu îmi era atât de frica. Măresc puțin pasul,dar văd că e tot acolo. E noapte, ce sa fac. Daca mi se întâmplă ceva? Îmi aduc aminte că aveam numărul lui Riven. Scot telefonul și încerc să-l sun. Nu trece mult timp și deja văd că-mi răspunde.
- Da,Ralyana așa dor îți e de mine?
- Ești nebun. Ai plecat de la cursuri?
- Merg să-mi iau mașina,de ce?
- Mă urmărește cineva,te rog ajută-mă!
- Unde ești acum?
- Sunt lângă parcul cu trandafiri vizavi de liceu.
- Parca voiai să te las in pace!
- Daca asta te face mai mândru, eram a dracului de excitată când te-ai pus în spatele meu și m-ai atins pe mână, degetele tale mă înnebuniseră și... nu am chiloți pe mine.
- Ce frumos! Îmi place ce aud!
- Acum poți venii te rog mai repede după mine,mi se face frica.
- Sunt in stânga ta! Mașina acceea neagră. Hai, urcă!
- Cum doamne ai ajuns așa repede?
- Daca nu-mi păsa de tine,puteam sa mai aștept! Cine te urmărește?
-Nu știu,nu l-am văzut la față, n-am apucat să mă uit nici în spate. Știu doar că fugea după mine.
- Te duc eu acasă! Nu te mai las singură.
- Mulțumesc!
Scap de una,dau de alta. Fac ce fac și tot la degetele lui ajung. Felul în care își mișcă mâinile pe nenorocitul ăla de volan mă excită a dracului de rău.
- Tot cu gândul la degetele mele ești?
- Cam da...
- Mă mir că mi-ai spus adevărul. Vrei sa te duc pe la mine sa te calmezi puțin?
- Nu știu ce să zic..
- Nu stăm mult, îți promit că te duc înapoi.
- Umm,bine..
Îmi simt cum vibrează telefonul in mână.
- Mă sună mama,stai puțin, poate nu pot venii.
- Răspunde-i,trag pe dreapta.
- Da mamă
- Scumpo,te vom lăsa 2 săptămâni libera,am plecat deja de acasă. Eu și tatăl tău mergem înapoi la țară. Sper că ai cheile la tine.
-Da,sunt la mine
- Cum a fost la cursurile de pian,unde ești acum?
Mă uit in ochii lui Riven,se uita și el la mine. A fost bine,voi pleca imediat de acolo.
- Ți-a plăcut?
- Da mamă,a fost frumos. Văd un zambet pe fața lui. Trebuie sa închid, încă sunt la curs. Vorbim după!
- Crezi că mai e cazul sa mergem la tine?
- Zic că da! Ți-au plăcut cursurile sa înțeleg,mmm?
- Da..
Pe parcursul drumului n-am mai scos nici un cuvânt. Se dă jos din mașină,îmi deschide ușa. Îl cuprind din nou de mână.
- Intră,Ralyana!

Cursurile PianuluiWhere stories live. Discover now