K&A-the final chance

6

Kayden

  Ai văzut vreodată marea Kayden?

  Mă uit la doamna Smith neștiind ce să îi răspund. Nu e ca și cum mi-a pus o întrebare complicată. E genul ăla de întrebare care nu necesită amănunte. Doar un simplu da sau nu. Totuși nu știu ce să îi răspund.

  O văd cum soarbe din cana ei de ceai așteptând un răspuns. Comparația ei cum că o priveam pe Allie ca un copil care vede pentru prima dată marea m-a lovit din plin. Chiar așa și este.

  Singurele amintiri pe care le-aș avea cu marea este la înmormântarea bunicului. Marea era locul lui preferat,acolo a vrut să fie și îngropat. Așa că cererea lui a fost să fie incinerat,iar cenușa să fie aruncată în mare. Am fost doar eu și Carlos la înmormântarea lui. Am plecat cu mătușa Jessy,sora mai mare a tatălui nostru. O altă întâmplare nefericită face ca moartea mătușii Jessy să fie exact la 3 zile distanță față de înmormântare bunicului. A căzut pe șinele de metrou de la o stație și acolo și-a găsit sfârșitul. Iar eu și Carlos am stat în California o săptămână aproape până și-au dat seama ai noștrii că copii lor nu s-au întors.

  -Da,am văzut-o,doar că nu așa cum aș fi vrut,îi răspund într-un final.

  -Și cum ai fi vrut să fi văzut marea Kayden? Întreabă doamna Smith imediat după ce soarbe încă o gură de ceai.

  -Prin ochii bunicului meu! Eh asta i-a provocat o reacție.

  -Ai avut o relație bună cu bunicul tău? Apropiată vreau să spun.

  -A fost singura mea figură paternă,îi răspund scurt. Nu știu de ce am impresia că am mai răspuns la întrebările acestea.

  -Tatăl tău...

  -Nu ,nu a murit,pur și simplu a preferat alcoolul în locul copilului său.

  -Tu mai ai un frate nu? Mai mare parcă. El ce relație are cu părinți tăi?

  -Copilul preferat,spun simplu.

  Aici conversația ia o pauza. Probabil doamna Smith reflectează la ce i-am spus. Mă înțeapă limba să o întreb despre Allie.

  -Te gândești la ea nu?

  -Mă scuzați? Dumneavoastră îmi citiți gândurile? O întreb.

  Caut prin buzunar pachetul de țigări. Când îl găsesc îl scot și observ privirea doamnei Smith. De ce presimt că mă va întreba despre droguri..

  -Nu scumpule,nu am abilitatea astea. Pur și simplu meseria mea îmi oferă anumite atribute. Și dacă te întrebi ce mai face, probabil face foarte bine. Totuși,este ceva ce nu îmi spui Kayden?

  -Nu am ce să vă spun,eu și cu Allie nu am mai vorbit de două luni.

  -Crew ce părere are despre asta?

  La auzul numelui copilului meu simt o săgeată în inimă. Doamna Smith și-a dat seama de asta deja.

  -Nu vorbește cu mine. Nu o va face până nu apar cu ea. Oftez. O adoră. Și asta mă roade le dinăuntru. Nu știu cum să fac să mă ierte.

  -Nu știu dacă ai destul timp Kayden. Dar, dacă ar fi să îți dau un sfat. Lasă timpul să decidă pentru tine. Știu că o iubești,dar ea are acum un țel de îndeplinit,iar tu o să o încurci.

  -Ce vreți să spuneți prin "un țel de îndeplinit"? O întreb confuz

  -A fost acceptată la o universitate în Franța. Și poate te întrebi ce legătură are asta cu faptul că am zis că o încurci. Ea nu voia să se ducă deoarece te avea pe tine aici și pe Crew și nu numai. Acum că v-ați despărțit își poate urma visul. Las-o Kayden. Măcar să termine facultatea...

  Allie a fost acceptată să studieze în Europa? Nu știu dacă să fiu nervos sau fericit. Fericit că și-a îndeplinit visul său enervat că nu mi-a spus despre asta. Dar nici măcar nu știa un răspuns, probabil din cauza asta nu voia să îmi zică.

  -Aș fi mers oriunde cu ea,spun direct.

   -Știu Kayden,dar ea nu se gândea la asta. Se gândea la Crew. Crezi că i-ar fi greu să stea departe de bunicii lui? Nu mă privi așa, ți-am zis că am făcut mici cercetări. Spune și soarbe din ceai.

  Plămâni cer nevoia de nicotină. Rezist impulsului și sorb din cafea. Deschid telefonul și mă uit la poza de pe ecran. E o poză cu Allie și Crew.

  -Am procedat greșit când ne-am despărțit. Știu că nu ar fi făcut asta,dar videoclipul..

  -Stai,ce videoclip? Întreabă doamna Smith.

  -Am primit un videoclip în care se vedea cum cineva vandaliza mormântul mamei lui Crew. Persoana era îmbrăcată într-un hanorac roz,iar de dimineață,Allie a intrat pe ușa îmbrăcată cu același hanorac.

  -Allison a venit l-a mine într-o seara-cred că vorbim de aceiași seară- să îmi comunice decizia sa legată de plecarea în Franța. Mi-a explicat de ce a decis asta și am mai stat de vorbă. Când am terminat era destul de târziu și i-am spus să înopteze la mine. A fost de acord,de aceea nu a venit acasă.

  Mă uit perplex la ea. Simt cum un beculețul mi se aprinde de-asupra capului.

  -Putem vedea înregistrările camerelor de luat vederi din zona biroului dumneavoastră?