Iubirea a fost păcatul meu

1 Irene

Acum un an

Cine ar fi crezut ? Eu căsătorită la 23 de ani și cu un bebe pe drum ?
Eu clar nu .
Viața are felul ei de a ne uimi zi de zi iar eu sunt recunoscătoare pentru darurile ce le am primit : mai întâi soțul meu  George apoi micuțul din burtica mea . Ce pot cere mai mult de atât de la viața?
Pe George l am cunoscut acum 4 ani când am început facultatea.
El era asistentul profului , eu o boboaca abia ieșită din liceu, venită de la țară în Capitală .
Timidă și retrasă am continuat să îl admir în secret .
Era greu să îmi fac si prietenii dar o relație ; pfiuuuu .... Nu e de mine !
Și cum rotile nu se învârt mereu cum vrem noi sau mă rog cu ne ar plăcea nouă - așa se face ca am ajuns să pic în primul semestru și să am restanță exact la orele unde George era asistent.
Văzându-mă probabil mai bătută în cap ( eu așa cred, el zice ca nu ) s-a hotărât să mă ajute să îmi iau restanța și chiar să nu mai am vreuna , vreodată.
Orele lungi de studiu și oboseala își spunea cuvântul dar el eram mereu acolo .
Încetul cu începutul , învățatul S a transformat într-o relație , iar relația intr o căsnicie .

- Iubi , poți să îmi aduci tu te rog baxul de apă ? Nu mă mai pot apleca atâta de bine ...
Liniște.... Ce Dumnezeu, știam ca e George acasă ...
Mă uit atentă sa văd dacă încălțările lui sunt la ușă și realizez ca nu.
S-o fi dus la magazin...
Ultimele două luni de sarcină s au dovedit super grele. Sunt pe ultima sută de metri și știți cat de mult mă ajută George la .... La tot ! ?!
Super mult !!!!!
George e sprijinul meu și nu știu ce aș face dacă nu ar fi el .
Iau telefonul și îl sun .  Totuși am un sentiment ciudat, așa ca de gol în stomac . Vreau să știu unde e dar telefonul e închis .
Și mai multe gânduri își fac loc în mintea mea.
Îmi fac de treabă prin casă ca până la urmă trebuie să apară de undeva .
O oră , două , trei ...
Oficial e ceva rău . Nu poate să mă ignore atâta fără motiv.
- Alin? Zic când telefonul sună
- Bună Ireene...
-George e cumva cu tine ?
- Credeam ca e acasă . Ne a spus ca trebuie sa ajungă mai devreme pentru ca aveai nevoie de ajutor cu ceva cumpărături.
-Da , știu ... treaba e ca nu e acasă . Adică a fost dar a plecat și nu dau de el nicăieri . Îmi fac o grămadă de griji și nu știu cum și ce să fac ...
- hai ca încerc și eu să dau de el să vedem pe unde își face veacul .
- Te rog ... mă anunți imediat dacă afli ceva .

I am închis și am continuat să sun ; întâi părinții lui , apoi pe ai mei , prietenii lui , ai mei ... până în punctul în care deja era disperată și am sunat la 112.

Îmi frec burta în speranța ca așa se mai duce din presiune dar sunt conștientă ca este din cauza mea .
George , unde ești iubitule?
Poliția a ajuns mai repede decât m-am așteptat.
Am dat declarații despre tot ce făcusem în ziua respectivă , între timp sosind și Alin dar și părinții noștri .
Nu era în firea lui să facă de-astea .
În toată nebunia aia undeva spre dimineață m a luat somnul dar visele nu mi au fost deloc niște sfetnici buni . M am trezit speriată și transpirată toată .
Telefonul îmi sună pe noptieră de lângă pat și răspund fără să mă uit la apelant .
- George ? Iubitule ?
- Aaa... nu doamna . Ofițer Petrache de la Omucideri .
- Scuzați-mă domnule ... doar ca sperăm să fie soțul meu .
Eram atâta de amețită de la somnul agitat ce îl avusesem încât nu mă puteam calibra cumva .
- Doamna mai sunteți ?
- Aa , da , spuneți domnule .
- Îmi pare rău ca trebuie să fiu eu cel care va da vestea dar soțul dumneavoastră a fost găsit mort , în biroul dumnealui .
Urechile îmi țiuiau și refuzam să cred ce tocmai a scos pe gură omul de la căpătâiul celălalt al telefonului.
Nu era posibil , nu era adevărat .
Mințea!!
Nu aveam cum...
- Doamna ? Doamna sunteți bine ? Vă rog spuneți ceva ...
Spun, doar ca nu cu cuvinte . Cuvintele nu vor să iasă...
Mă uit pierdută la telefon și nu reușesc să articulez nimic .
Părinții mei vin spre mine , îi văd , îi aud ... îi înțeleg ??? Nu.
Nu știu ce spun , nu înțeleg cuvintele ...
Tata îmi ia telefonul din mână și schimbă cuvinte cu ofițerul ... eu.. eu uit și cum sa respir ...
Mama plânge .. o privesc debusolată și nu înțeleg de ce plânge ?
Îmi spune ceva , ca d ca buzele se mișcă dar creierul meu e blocat . Mă ridic brusc în picioare și început să procesez ce tocmai am aflat
George al meu , soțul meu , inima mea și tatăl copilului meu e mort ...
Urlu cat mă țin plămânii . Plâng și țip.
Nu e adevărat !
Nu are cum!
Mă prăbușesc și tot ce mai simt este o durere ascuțită în burtă .

Trei zile mai târziu m am trezit la spital.
Născusem un băiat sănătos ,puțin mai devreme decât trebuia datorată socului și  căzăturii . Mulțumesc lui Dumnezeu ca el era bine dar eu oare eram ?

De câte ori mă gândeam la toate prin care am trecut , ma răneam mai tare .
Întâmplările din anul precedent îmi schimbaseră viața total .
Soțul meu murise , mai târziu aflând ca se omorase din cauza dependenței de jocuri de noroc .
Nu știam nimic de asta dar am aflat abia după . Era dator la cămătari . Era dator la bănci.
Scăparea lui a fost condamnarea mea la viață de acum .
A trebuit să vând apartamentul nostru să pot acoperi datoriile și să mă descurc cu un copil mic .
Am stat la ai mei până acum o lună . Mă reîntorsesem la muncă după doar 6 luni. Alesesem jurnalismul ca și ramură a literaturii și lucram la o redacție cu diverse reviste mondene .
Mama avusese grijă de Akim și îi voi rămâne recunoscătoare toată viața .
Și  cum belelele nu vin niciodată singure: tata s a luat de băutură și începuse să îmi reproseze faptul ca la 24 aproape 25 de ani stau cu ei și ca nu ma mai ia nimeni cu un copil , ca trebuia sa îl fi lăsat intr un centru de plasament pe Akim și sa îmi văd de viața , și o grămadă de rahaturi ce m au împins mai tare de la spate sa reușesc sa îmi iau în rate apartamentul meu propriu .
A fost o ceartă crâncenă și ne am aruncat cuvinte grele . Mama era prin a la mijloc între soțul ei și mine dar nu îi puteam cere să mă urmeze . Am preferat să plec eu . Până la urmă eu eram intrusul în casă lor .

Revenind la apartament ; Nu vă gândiți la ceva mare . E mic dar e suficient pentru mine și Akim .
Situat la ieșire din București apartamentul face parte dintr-un cartier nou construit cu locuințe duplex . Două apartamente intr o vilă ( unde mai pui ca avem și grădină ceea ce e fabulos ) , al meu fiind la parter  era visul oricărui părinte singur .
Cartierul are și creșă iar în apropiere sunt o grămadă de magazine ceea ce mă bucură pentru ca evit aglomerația din oraș.
Așa se face ca eu și micuțul meu războinic ne am mutat singurei în noua noastră casă .
Puturosul doarme dus , lângă mine .
Îmi place să îl privesc cum doarme atâta de senin. Mă uit la ceas și e 02:40 .
Încă o noapte albă pentru mine .
Oftez și mă dau jos să beau puțină apă .
De câte ori visez la viața din trecut de atâtea ori fac noapte albă .
Nu mai e nimic pentru mine acolo , nu mă așteaptă nimeni și totuși  visez mereu și mereu la ce a fost .
Aprind lumina la bucătărie și mă uit prin frigider . Înșfac un kinder și îl mestec fericită
Ciocolată e ruptă din Rai , vă zic eu .
Buummm!!!
Un zgomot teribil vine de sus .
Ce naiba ? Oare am vecini noi ?
Îl aud pe Akim scâncind și mă grăbesc lângă el . Îl iau și îl așez la sânul meu și iarăși se cufundă intr un somn liniștit .
Troooosssc!!!
E hai ca e culmea ...
Ăștia nu știu ce oră e ???
Oamenii mai dorm la ora asta ...
Bine , nu eu... dar in general dorm.
Adorm și eu cu nasul in creștetul puiului ce miroase a Rai, într-un final spre dimineață făcându-mi un memento să mă duc să verifici ce e cu zgomotul ăsta .

😬‼️baaam !!! O nou povestire mi a venit ca prin vis .
Am pus pe pauză scrisul o perioadă dar acum simt ca sunt pe drumul cel bun.
La media îi aveți pe Irene și George .
Mulțumesc ca îmi citiți poveștile și sunteți alături de mine ❤️