Inainte sa se raceasca cafeaua, am cateva minute sa ma lafai in cuvinte.
Aceasta poveste portretizeaza propriul meu jurnal, o rafulare daca doresti a tuturor gandurilor si intamplarilor mele pe parcursul semnului asta de intrebare numit viata.
Simt...
Elementul X contine detaliul ca eu lucrez la o companie aeriana ca insotitoare de zbor intr-un oras din tara mea totusi straina mie.
Aceestea fiind spuse, astazi, inainte sa se raceasca cafeaua as vrea sa discut despre nelinistea mea legata de relatia de colegialitate cu managerii companiei la care lucrez.
Diferenta dintre prima zi de munca si prezent este de la cer la pamant.
Am o vaga impresie despre ce ar putea sa fie dar pana nu mi-se confirma il las la stadiul de gand negativ produs de mintea umana. Nu cred ca merita sa adresez problema in mod direct dar as vrea sa aflu adevarul in mod indirect printr-un mic joc de cald si rece.
Ceva ii deranjeaza, ochii se concentreaza pe calculatoare cand doresc sa ii rog ceva. Salutul este aproape inexistent daca nu il accentuez delicat, daca nu ii privesc in ochi sau daca nu exista o apropiere fizica de cel putin 10 sau 15 cm. Inainte de asta, nu exista o discrepanta intre limbajul lor verbal si nonverbal, privirea era calda, urechile ascultatoare si mereu o mana ridicata in momentul in care imi gaseau ochii in sala de brifing.
Asta doar ca sa intelegi antiteza.
Delirez?
Totul s-a intamplat treptat, din mica pata de culoare alba din ochii fiecaruia ce reprezenta o acceptare s-a transformat intr-un negru parca de abis. Imi dau impresia din scurtele discutii ca se rezerva in a imi impartasi emotia negativa care creioneaza mai bine senzatia pe care o am. Parca asteapta sa ma apropii destul de tare de marginea abisului in cat sa se desprinda o bucatica de ciment si sa cad (concedierea). Sa gaseasca o scuza ca nu era destul de bine tencuita marginea si este vina mea ca nu am pasit cu grija, ca m-am jucam prea aproape de intuneric sau ca am fost mult prea curioasa.
Mai am zece luni si apoi vine judecata suprema mai concret continuarea contractului in companie.
Daca ar fi sa visez despre asta cu ochii deschisi as reprezenta acest moment ca o balanță facută din oțel ce se prezinta in fata mea cat un bloc de inalta si impresionanta dar care ar masura neutralitatea cu care m-am prezentat fata de toate nedreptatile din aceasta companie, nu lucrurile pozitive sau negative infaptuite.
De cate ori am lasat capul in jos si mi-am vazut de treaba, de cate ori am zambit cand imi venea de fapt sa-mi trec mana firava printr-un perete de metal stiind totusi ca repercursiunile ar fi pe masura. Cat de mult am putut sa-mi umplu paharul cu micile secrete ale colegilor fara sa ma vars. Cat de bine m-am portretizat, fara minciuni dar cu adevaruri perfecte.
Prin asta inteleg eu sa fi blocat in patratica societatii, numai dupa ce am intrat am realizat ca este un joc de pinball.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
