Capitolul 5

88 20 1
                                    

"𝓢𝓸𝓶𝓮𝓽𝓲𝓶𝓮𝓼, 𝓽𝓱𝓮 𝓽𝓻𝓾𝓽𝓱 𝓬𝓪𝓷 𝓫𝓮 𝓿𝓮𝓷𝓸𝓶𝓸𝓾𝓼"
....

Aflat în avionul privat al agenției, Jun îl privea pe Jungkook cu o expresie de parca mai puțin și și-ar face cruce, aceștia îndreptându-se către Thailanda

După ce băiatul ajunsese la locul stabilit pentru a pleca împreună acum câteva ore, Jungkook venise cu cămașa sifonata cu pete de sânge, parul ciufulit și piciorul rănit, zâmbetul sau sumbru ii dăduse de înțeles ca ceva făcuse

Și după ce auzise povestea, s-a convins, pentru răzbunare doi șobolani îl urmărise apoi atacase, iar Jungkook se descotorosise de amândoi, ii ucise, ii baga în mașina lor apoi o arunca în aer, crima aceasta se afla peste tot la știri

Dar chiar și asa, măcar nu se știa făptașul, care și asa nu exista, ci doar numele sau real de agent

Schimbat în alte haine și cu parul aranjat la loc, Jungkook își trata rana singur, nu lăsase pe nimeni sa îl atingă, nici măcar pe el

Îl mulțumea faptul ca este în stare sa se apere de unul singur fara nici-o arma, dar faptul ca îl trimitea într-o misiune rănit era ultimul lucrul pe care l-ar fi făcut, Jun oftând exasperat

Câteodată avea impresia ca acel copil mic și dragut nici măcar nu a existat, băiatul din fata sa nu avea nici-un sentiment

- Ai ceva sa îmi spui? Ma privești de multa vreme și simt ca deja exagerezi. Spuse Jungkook deschizându-si ochii, acesta având mâinile încrucișate la piept

- Cum dumnezeu ma tot vezi copile?! Întreba Jun revoltat

- Am fost antrenat sa ucid, sa nu simt nimic altceva decât prezenta inamicului, crezi ca privirea ta nu intra în categoria a ce ar trebuii sa observ? Întreba Jungkook privindu-l

- Negi, dar te doare acea rana, a fost destul de adâncă. Spuse bărbatul serios

- Și acum ma vezi inapt? Am o tăietură, nu e ca și cum am rămas fără picior. Ii răspunse Jungkook mutandu-si privirea către geam

Evident ca îl durea, chiar al dracu de tare, iar calmanetele nu își făcea efectul, și asta doar pentru ca corpul sau era imun la substanțe medicamentoase, nu avea de ales

- Sunt doar îngrijorat, nu crezi ca ți-ar prinde bine sa te destăinui? Întreba Jun, sigur avea multe gânduri

- Nu ma caracterizează victimzarea și smiorcaitul, iar tu Jun cu siguranță nu ești psiholog. Spuse Jungkook pufnind la mișto. Nu am ce sa "destăinui". Continua nepăsător

Degeaba insista Jun pe un subiect anume, pentru ca nu va obține nimic de la el, nu își aveau rostul întrebările pe care le punea

Și niciodată nu își vor avea, nu pentru el

....

Coborând, deja putea simții aerul cald al Thailandei, acoperișul clădirii pe care aterizase avionul lor era chiar clădirea organizației, aici unde Jun și ceilalți își vor avea ascunzătoarea, inclusiv el

Observând și oamenii acelui mafiot, bărbații priveau în jurul lor nesiguri, se bagase în ceva ce ei habar nu aveau

- Nu îmi spune ca regreți. Spuse Jungkook rânjind batjocoritor, bărbatul incruntandu-se

- Nu fac asta pentru tine, ci pentru Jeo. Ii răspunde el serios

Pufnind amuzat, Jungkook își trecu mana prin par abtinandu-se sa nu le dea bomba, acel mafiot va rămâne doar în amintirea lor

- Bun, acum ca am aterizat și ne vom instala, deja avem o prima misiune pentru tine. Spuse Jun privind tableta, toate datele se aflau pe ea

- Ascult. Spuse Jungkook atent

- Schimbul de marfa se va face între tine, urmașul acestei mafii și una dintre cele trei, iar tu, trebuie sa îți dai seama cu cine vorbești și pe cine ai în fata ta, regele sau pionul. Ii explica Jun. Odată ce ne dam seama cine este capul acestei mafii, îl anihilam, și vom face asta pana ajungem la cel care a pus totul la cale. Continua

- Când și unde trebuie sa fiu? Întreba Jungkook serios

- Diseară la ora 22:00 în cazinoul semnat cu rosu. Spuse arătându-i ecranul tabletei. Iar cum diseară este "debutul" tău drept fiul lui Jeo, mana lui dreapta și unul dintre oamenii noștri te vor însoții. Continua

- Aha, drept bodyguarzi sa înțeleg. Murmura Jungkook privind clădirea indicata cu rosu

- Dar te avertizez, cel pe care îl cautam poate fi prezent oriunde, ai mare grija, nu ai idee când poți fi privit. Spuse Jun pe un ton jos

Dându-i de înțeles ca este mai riscant decar ar crede el, Jungkook înțelesese imediat gravitatea situației, o singura mișcare greșită și aceștia își vor da seama ca este un fals

Bătrânii nu erau prosti și nici naivi, nu ii puteai duce de nas atâta de ușor doar cu niște cuvinte și fapte, trebuia sa le demonstrezi exact contrariul

Ei nu au ajuns cine sunt în momentul de fata fiind doar niște oameni de rand, simpli sau fără vreun rost, au fost născuți sa facă asta

Se ascund atât de bine încât nici pentru agenția lor nu era ușor sa ii găsească, cât nici pentru el nu va fi ușor, și nici nu va fi vreodată

Erau vicleni, aveau multi ași în mânecă pana a fi prinși, când credeai ca ii ai în palma, fix atunci îți demnostrau ca ai fost dus cu zăhărelul, aveau rezerve, oameni loiali pe care ii băgau la înaintare

Trădarea pentru ei nu exista, trebuia sa ai încredere deplina în cineva pentru a-ți încredința viata, afacerile sau vorbele, erau ca o haita de lupi

Una pe care el ii va vana, fiecare în parte și în rand, nu doar misiunea dar și răzbunarea părinților sai era scrisa în mintea sa

Nu va uita niciodată de acest lucru, de acei oameni care l-au făcut sa fie asa, un criminal

Agent? Doar cuvântul în sine îl făcea sa rada isteric, un agent era conștient de propriul rol și statut, dar el nu era și nici nu va fi

Devenise un asa om din cauza ca, crescuse în aceasta organizație, dar dacă ar fi avut o viata de rand, numele sau ar fi al unui criminal în serie

Iar acum, din cauza treburilor și a situației care se tot adancea și în același timp se imputea, era convins de un lucru, și putea baga mana în foc pentru asta

Mafia a fost implicata în asasinarea părinților sai, și nu cele din Coreea, ci din Thailanda

Iar una singura ar fi putut avea aceasta ura fata de părinții săi, cea pe care el o cauta

Secretele erau multiple, dar nu imposibil de aflat, asa cum nici acei șobolani nu se puteau ascunde pe vecie

Va găsii slăbiciunea criminalului, iar atunci se va pune în genunchii ca sa îl crute, sa îl implore

Se va ruga sa nu îl fi întâlnit

....
"𝓢𝓸𝓶𝓮𝓽𝓲𝓶𝓮𝓼, 𝓽𝓱𝓮 𝓽𝓻𝓾𝓽𝓱 𝓬𝓪𝓷 𝓫𝓮 𝓿𝓮𝓷𝓸𝓶𝓸𝓾𝓼"

 "𝓢𝓸𝓶𝓮𝓽𝓲𝓶𝓮𝓼, 𝓽𝓱𝓮 𝓽𝓻𝓾𝓽𝓱 𝓬𝓪𝓷 𝓫𝓮 𝓿𝓮𝓷𝓸𝓶𝓸𝓾𝓼"

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Capitolul 6
Coming Soon

The Psychopat God ll JJK ffWhere stories live. Discover now