꧁ℂ𝕒𝕡𝕚𝕥𝕠𝕝𝕦𝕝 𝟙𝟠꧂

254 27 7
                                    

Pierzător nu e cel care a dat greș. E cel care nici măcar nu a încercat.
_________________________________________

Doamna Edith m-a rugat să mă ocup de registre în timp ce dânsa va sta la biroul din față. Nu o mai ajută nici ochelarii și a început să vadă din ce în ce mai precar, așadar sunt mai mult decât de acord să completez orice sarcină i-a devenit aproape imposibilă. E o bătrânică atât de drăguță încât pur și simplu îmi dau lacrimile când mă gândesc că locuiește de una singură. Nu a putut avea copii iar soțul dânsei a decedat acum cincisprezece ani. De atunci a rămas singură fiindcă, așa cum mi-a spus în nenumărate rânduri, încă îl iubește prea mult ca să se depărteze de amintirea lui. De câteva ori, m-am oferit să o ajut cu treburile casnice, pentru a-i fi puțin mai ușor. M-a refuzat tot de atâtea ori, râzând și spunând că este bătrână, nu senilă. Sunt ambiționată să mai încerc pe viitor, deoarece țin la ea și îmi doresc din tot sufletul să o ajut.

     Discuția dintre mine și Kay, purtată acum două seri, când a venit la noi pentru filmul pe care i l-a promis mamei continuă să îmi răsune în minte. A fost mai aprigă decât obișnuiește să fie și cu siguranță mult mai agresivă în exprimare. Nu m-a supărat, deoarece aș fi procedat la fel dacă rolurile ar fi fost inversate și trecea prin ceea ce trec. Am lăsat-o să vorbească, deși mi-aș fi dorit să o contrazic în câteva privințe. A spus că nu înțelege de ce nu fac ceva în privința lui Navarro, pentru că nu am nevoie de el. Nu a greșit în totalitate. Nu am nevoie de el propriu zis. De banii lui – oricât m-aș urî și oricât de mult m-ar cataloga drept o femeie ușoară – am nevoie. Știu că asta face din mine un om la fel de meschin și superficial ca el, însă nu am altă variantă care să îmi aducă atât de mulți bani într-un timp scurt. Și, dacă să fiu jucăria lui când dorește mă scutește de întârzierile la plățile chiriei, a tratamentului și a facturilor, atunci asta o să fiu.

     Nu cer nimănui să-mi înțeleagă acțiunile și deciziile. Nu sunt mândră de mine. Nu sunt mândră că am decis să accept orice ajutor e decis să-mi ofere, dacă mai aduce discuția despre asta din întâmplare. E rușinos și aș intra în pământ dacă ar afla cineva, însă nu este nimeni în poziția mea. Nu e nimeni dispus să petreacă o zi în papucii mei, să se convingă pe propria piele cât de greu îmi este. Cât mă lupt cu mine zi e zi să nu clachez. Am fost abuzată pentru opt mii de dolari. Ați spune „Așa, și? Altele sunt abuzate pe gratis" dar nu este așa. Abuzul rămâne abuz indiferent de deznodământul acestuia. Și cunosc foarte bine ce înseamnă să fii batjocorită pentru distracția cuiva, iar apoi să fii trimisă acasă în șuturi. Atunci, am fost neajutorată. Nu am știu ce să fac și nu am fost suficient de puternică nici să recunosc față de mine ceea ce mi se întâmplase. Acum sunt destul de călită cât să conștientizez că, procedând astfel, preferând să nu îl denunț pe Navarro, o să am de câștigat.

     Ce aș rezolva dacă m-aș duce la poliție? Probabil aș primi câteva râsete în față și un „așa îți trebuie dacă-ți deschizi cracii". Până la urmă, oricât aș refuza să accept, a avut și continua să aibă dreptate spunând că nu o să mă creadă nimeni fiindcă este cuvântul meu împotriva cuvântului său. Sunt o oarecare dintr-un oraș plin de oameni oarecare. El este un bărbat influent, stabil și cu o reputație în spate. Nu o să fiu crezută niciodată. Și ultimul lucru de care am nevoie este ca ceea ce s-a întâmplat să ajungă la urechile părinților mei. Așadar, ce mi-ar rămâne de făcut? Plec capul, îmi înghit suspinele și sper ca tot ce îndur să îmi aducă ceva. Din banii pe care mi i-a dat, am plătit chiria pe trei luni, am luat tratamentul mamei, l-am achitat și pe următorul și am reușit să îi trimit câțiva și tatei. Toată lumea este câștigată, corect? Nu trebuie să afle niciodată ce am făcut pentru suma aceea. În concluzie, accept să fiu jucăria lui dacă asta înseamnă că primesc liniștea faptului că nu o să fiu aruncată în stradă sau că mama nu va avea medicamentele necesare. Ceea ce mă duce din nou la discuția cu Kay.

𝗛𝗶𝘀 𝗗𝗲𝘀𝗶𝗿𝗲Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum