Capitolul 26

243 48 5
                                    

Trecând primele cursuri pe care le-a avut, în sfârșit venise și cel care avea sa se tina cu clasa fetelor, Jungkook așezându-se pe rândul din spate ca de fiecare data

Auzindu-se pe fundal doar vocea profesorului și câțiva studenți care întrebau curioși, ochii sai erau lipiți de Rya, fata ascultând atenta

În tot acest timp de când intraseră în sala de clasa nu a fost atent la nimeni din jurul sau, ci doar la ea

Și pana la urma, nu ii aruncase nici-o privire, Rya comportându-se exact ca înainte ca ei sa se cunoască, el devenise cel inexistent

Mutandu-si privirea către Hyin, fata își pilea unghile liniștită, acesta strângând din pumni

Va scăpa de ea exact cum a făcut și cu Wun, era un ghimpe în coasta de mult timp

Nu se gândise niciodată sa își schimbe viata pentru ca nu a avut de ce, nu a avut pentru cine

Iar acum, simțea ca pierduse în propriul joc, singurul motiv pentru care el făcea toate astea acum devenise chiar propria persoana

Știa ca la mijloc se afla prietenia fetelor, dar nu avea de ales, câteodată realitatea era chiar amară

Scotandu-si telefonul din buzunar, Jungkook ii scrisese lui Hyin, acesta spunându-i sa se întâlnească după ore în locul lor

Observând mesajul, fata rânji, mesajul lui mereu era bine venit

Dar chiar și asa, nu se va întâmpla nimic din ce se aștepta ea, ci chiar inversul

Auzind anunțarea pauzei, Jungkook pleca primul, avea nevoie de liniște

Datorita presiunii a fost pe cale sa se certe cu Gun, el și Ryon au dat-o în bara mai rău ca niciodată la capitolul prorpilor sentimente

Mergând în spatele facultății, băiatul se sprijinii de peretele clădirii, fumul din jurul sau calmandu-l

Inchizandu-si ochii în semn de relaxare, Jungkook ii deschise când auzii prezenta unor pași, silueta din fata sa rânjind

- Cu ce ocazie ne întâlnim? Întreba Hyin incantata

- După facultate, nu acum. Ii răspunse el scurt

- Are legătură cu Wun? Ce i-ați făcut de a plecat cu coada între picioare? Continua ea sa întrebe

- Îți pasa? Întreba Jungkook pufnind amuzat

- Chiar deloc, era un parazit. Spuse ea apropiandu-se de băiat

- Ești sigura? Deaia îl vizitai pe ascuns, și pe el dar și pe Ryon? Ești infidela. Spuse râzând la mișto

- Eh haide, tu și Ryon sunteți prieteni vechi, eu nu pot interveni între voi. Spuse Hyin glumeata

- Asa e, nu poți. Ii răspunse Jungkook arogant

- Știi, practic încă sunt iubita ta, dacă ma ignori normal ca ma arunc în bratele altora. Spuse ea atingandu-i bratul provocator

Strângând din dinți, Jungkook mai că nu o azvârlii de lângă el, ea nu a fost și nici nu va fi niciodată iubita lui, nimic de genul

Dar momentan avea sa ii joace jocul, dacă voia sa obțină ce își dorea nu avea de ales decât sa o accepte

Ridicându-se pe vârfuri, Hyin îl privea zâmbind șmecherește, Jungkook ne având nici-o expresie

Sarutandu-l pe obraz, fata se oprii la câțiva centimetrii de buzele sale, persoana care apăruse privindu-i

În schimb, Jungkook îngheța, soarta cu siguranță ii juca cea mai proasta gluma posibila

....

Stand concentrata la ora, Rya putea simții cum ceafa avea sa ii ia foc, privirea arzătoare a lui Jungkook era extrem de evidenta

Știa ca ii aparține lui, o cunoștea chiar foarte bine

Dar de ce încerca să se bage acum în seama? El a fost cel care a comentat mereu sa își vadă de ale ei, sa îl lase în pace

Și tocmai asta făcea în momentul de față, ii asculta sfaturile, nu ii mai trebuiau nici măcar scuzele lui

O durea, chiar o durea mai rău ca niciodată, a fost o proasta ca a prins sentimente pentru un asa tip, unul care avea scris mare pe frunte "sunt un bou"

Și totuși, a făcut-o fără sa vrea, dar va trece peste, nimic nu era imposibil

Nu știa ce avea de gând sa facă Euna, pentru ca fata se afla în aceasi situație și nu se va baga în viata prietenei sale

Dar ea își dorea sa încheie acest capitol, copilarismele întâmplate

Auzind ca pauza a fost anunțată, Rya isi întorsese privea către Jungkook, băiatul plecând primul din sala de clasa

Scoțând hanoracul acestuia din ghiozdanul sau, haina era acoperita cu o punga, o spalase apoi o impachetase, avea sa i-o returneze

Nu își dorea sa aibă ceva de la el, cu toate ca ceva din mintea ei ii spusese sa îl păstreze, și-a călcat pe acel sentiment, fata ridicându-se de pe scaun

- Unde mergi? Întreba Euna încă scriind

- Pana afara, ma întorc imediat. Spuse apoi pleca, știa ca Jungkook se afla în spatele facultății

Mereu când era singur se ducea acolo, era singurul loc care ii oferea liniște deplina

Chiar dacă nu părea, în tot acest timp observase multe lucruri despre el, atât fizice cât și de comportament

Îl cunoștea într-o oare care măsură, dar într-o alta, nu avea habar deloc de cum este el defapt

Mergând în spatele clădirii, Rya se oprii când auzii o voce feminina apoi cea a lui Jungkook, aceasta trăgând cu ochiul

II vorbea încercând sa para provocatoare și îl atingea de parca ar fi cu adevărat niște îndrăgostiți, sărutul pe obrazul acestuia umplând paharul

Fiind aproape de buzele lui Jungkook, Rya ieșii de după colt cu pași apăsați, cei doi privind-o

Suna prostesc, dar nu avea de gând sa vadă acest sărut dintre cei doi, mai ales când acele buze le-au atins și pe ale ei

Simțind cum inima ii se strânge într-un ghem dureros, Rya le zâmbii forțat, cei doi privind-o cu diferite expresii

Putea observa socul de pe fata lui Jungkook, dar pana la urma nu avea de ce sa ii dea explicații, ei erau iubiți, iar ea, un nimeni

- Scuze, dar vreau sa ii returnez ceva. Spuse Rya apropiandu-se de cei doi, fata întinzând punga

Distantandu-se de el, Hyin o privea enervata, hanoracul lui Jungkook se afla acolo

- Nu îți fa griji, la pierdut la vestiar și l-am găsit, i-al. Mintii ea impingandu-i forțat în brate hanoracul

Luându-l, Hyin o privea furioasa, cine se credea ea ca să ii arunce punga în asa mod

Auzind minciuna fetei, maxilarul lui Jungkook se încorda din cauza furiei, de ce mintea? Doar pentru ca era Hyiin aici?

Nu dădea nici măcar doi bani pe ce avea sa creadă acea nemernica, de ce făcea asta

- Ce tot încerci sa faci?! Întreba Jungkook serios

Știind la ce se refera, fata ii zâmbii, și asta doar ca să nu plângă

- Nu vreau ca prietena ta sa înțeleagă altceva, asa ca a fost frumos faptul ca a fost de fata. Ii răspunse

- Rya! Spuse el amenințător

Ne mai spunând nimic, fata pleca, Jungkook lovind peretele nervos

- Ya ce dracu?! Spuse Hyin surprinsa de gestul băiatului

Dar în schimb, Rya nici măcar nu avea habar ca ea tocmai îl rănise și mai tare

Era un prost

Capitolul 27
Coming Soon

Game Of Love || JJk ffDär berättelser lever. Upptäck nu