Iepuraș la apă

Capitolul 1

− Nu ai ce căuta aici, i-a zis coțofana Magnet-în-pene aproape țipând.

Așa vorbea ea de obicei. În plus, acum părea congestionată la față. Poate nu se trezise bine.

− Dar aici lucrez, i-a precizat iepurașul Stai-Să-Vezi-Ce-Urechi, cu ochii încă încețoșați de somn.

Nu avusese timp nici să se spele pe față, nici să-și bea cafeaua. Ceasul îl sunase la timp, însă își zisese că n-ar strica să se mai lăfăiască cinci minute în căldura plăpumii și cele cinci minute se transformaseră într-o oră.

− Nu mai lucrezi aici.

− De când?

− De acum.

− Bine, spuse iepurașul, întorcându-se să plece.

Se bucura că putea să-și reia somnul. După aceea va vedea el ce le va spune părinților, la care încă locuia. Își pierduse a patra slujbă săptămâna asta și părinții îi reproșau diverse lucruri pe tema asta, pe care iepurașul le ignora.

− Nu vrei să știi de ce te dau afară?

− Păi... nu știu...

− Cum să nu știi nici atâta lucru? se enervă și mai tare coțofana. Ești totdeauna indecis, chiar și în chestiuni minore! Și mai ai și zâmbetul ăsta pe față, de parcă ți-aș spune ceva vesel. Nu, eu te critic. Fii mai trist, așa cum se cade.

− Bine.

Iepurașul totuși își păstră zâmbetul pe față. Nu vedea motivul tristeții.

− Nu ajung la nicio concluzie cu tine, își amplasă coțofana aripile pe șorțul care-i acoperea șoldurile dolofane. Ești leneș, nu te pricepi la nimic din ce te pun să faci, dai produse pe gratis clienților, nu ești responsabil, când te-am pus ieri să cari cutiile alea le-ai împrăștiat pe toate pe jos, distrugându-mi bunătate de marfă...

Iepurașul se întrebă dacă s-ar cădea să-și pună căștile pe urechi. Oare n-ar enerva-o mai tare pe fosta lui angajatoare?

− Mi-e milă de părinții tăi. S-au străduit atâta să te crească, se străduiesc în continuare să te întrețină... Iar tu...

Dar iepurașul deja era atent la altceva.