Grădina cu 3 fluturi

Capitolul 2 - Începutul 🦋

Precum orice bucată de pământ de care nu se ocupă nimeni, care de abia a fost descoperită, are un potențial uriaș și îți oferă libertatea și posibilitatea de a o tranforma în absolut orice îți dorești. Încă nu are un proprietar care să te limiteze sau să îți îngrădească imaginația. Este un teren vulnerabil, expus la orice posibilitate, la un grădinar rău sau unul priceput și grijuliu. Oricât am spune că suntem oameni civilizați, evoluați, separați de animale prin rațiune, legea junglei se aplică și aici. Este genul de grădină pe care orice copil o are. O minte limpede, pură, nepevertită încă de concepții toxice, răutate, mândrie, lucruri care să o întineze, ca o pată de sânge pe neaua albă imaculat, strălucitoare și fină. Mintea ta este o grădină de care nu știi să te îngrijești, pe care de multe ori o lași la mila naturii, la voia grădinarilor din jurul tău, avari de și mai mult pământ, întrucât nu le ajunge numai bucata lor sau, pur și simplu, la voia sorții pe care mai apoi dai vina. O dată ce au pus stăpânire pe ea acești grădinari, se instalează încet și sigur, încep a-și sădi propriile convingeri, visuri, speranțe, iar tu nu mai poți să îți revendici pământul, deoarece ești obligat să fii recunoscător pentru faptul că cineva se ocupă de grădina ta, mai mult, te simți dator față de aceștia.
Aici începe povestea grădinii mele, care are un parcurs cu suișuri și coborâșuri, cu secete și furtuni, cu fluturi, șerpi, insecte parazite, roade frumoase și, cel mai important, o evoluție de proporții după fiecare moment de declin. Da, este și foarte mult haos, dar în același timp toate sunt la locul lor, încă în evoluție, descoperire de parcele noi, muncă continuă și momente de cumpănă, un ying și yang colorat.
La început, grădina era simplă, plină de verdeață pe care se așeza o rouă cristalină la fiecare apus și răsărit. Se bucura de raze clade și blânzi de soare, de adieri line de vânt și ploi proaspete care ajutau puținele răzoare să rodească. Era plină de culori, petale de flori dansau grațios pe melodia suavă a adierii de vânt, albine, rândunici, turturele zburdau vesel și liber. Era plină de muzică, dans, culori, prospețime și sănătate. Aici exista dintotdeauna o florăreasă cu un trandafir colorat în păr. Ea a dat naștere grădinii mele și mi-a fost alături încă de la început. Mereu mă veghea, mă incuraja când întâmpinam momente dificile și nu ezita să îmi aducă la cunoștiință faptul că greșeam; nu mă menaja niciodată. Era singura care mă ținea pe linia de plutire atunci când eu, entuziasmată, nu îmi dădeam seama că urma să o dau în bară. Mă așteapta răbdătoare atunci când, bezmetică, mă indepărtam de calea mea și mă primea întotdeauna cu brațele deschise, oricât de departe m-aș fi dus.
Grădina mea era dorită de mulți grădinari care tânjeau după monopol. Care mai de care cu idei, concepții, metode de programare și reorganizare pentru a deveni un sălaș potrivit lor. Nu era de ajuns felul în care era deja. După spusele lor, nu se îndrepta într-o direcție bună și nu avea un viitor, un scop sau un țel înălțător. M-au convins o perioadă; gardurile care separau grădina mea de altele erau instabile, aveau multe părți lipsă care permiteau trecerea liberă a oricărui intrus și au profitat. S-au instalat destul de repede, m-au amăgit cu promisiuni deșarte, cu proiecte grandioase ce nu aveau să se întâmple niciodată, dar care întârziau sfârșitul șederii lor în grădina mea. Și a funcționat. Ba mai mult decât atât, au mimat relații strânse și puternic încărcate emoțional cu mine, au simulat intenții pure, lipsite de egoism. Când pălăria de grădinar cădea și întrezăream niște ochi de șarpe însetați de sânge și avere, niște coarne încovoiate și niște urechi de lup, eram învinovățită că nu văd bine, ca grădina mea este în ruine, iar eu nu sunt recunoscătoare, dar ei sunt salvatorii mei care vor restaura echilibrul și pacea. Și i-am crezut...
Florăreasa cu trandafir colorat în păr mă atenționa în fiecare zi și spunea că grădinarii aceia sunt răi, nu au intenții bune, dar nu am crezut-o. I-am zis că oamenii nu sunt răi, nu au de ce. Eu sunt foarte multe lucruri, dar nu rea, nu aș face rău întenționat nimănui. Și eu sunt tot om, iar dacă eu sunt bună, înseamnă că toți oamenii sunt.
Mi-am spus că nu văd, că nu știu până când n-am mai văzut și nu am mai știut. Nu am văzut că în loc de flori, răsăreau spini mari și ascuțiți, în loc de fructe, creșteau mărăcini cu venin, iar în loc de fluturi și păsări erau doar șerpi și dragoni. Cerul nu mai era senin, era plin de nori cenușii și reci, fulgere amenințătoare și trăsnete zgomotoase. Soarele nu mai strălucea blând, nici vânul nu mai adia ușor. Toate roadele, florile, frunzele se topeau, păleau, se uscau. Gardul a fost distrus de rafalele de vânt nemiloase, în loc de rouă era pucioasă, iar în loc de muzică era liniște. O liniște apăsătoare, o liniște ce prevestește dezastrul, o liniște care înnebunește. Nu știam că nu e bine. Credeam că asa trebuie să fie. Îmi spuneam că eu nu știu în ale grădinăritului și îi las pe ei să se ocupe. Ei știu mai bine... În loc de fluturele colorat pe care îl vedeam în fiecare zi, acum văd unul alb-negru...
Cine sunt ei? Ei sunt grădinarii care dau naștere altor grădini pentru a o lua de la zero, dar care repetă exact aceleași greșeli în speranța că vor avea alte roade. Grădinarii care nu înțeleg că fiecare grădină are propriul grădinar, iar fiecare grădinar e diferit, își dorește lucruri diferite, vrea mai mult și vede frumosul atunci când toată lumea vede doar urât. Ei sunt grădinarii care urăsc tot ce e bine și frumos. De ce? Din orgoliu, frică, mândrie. Sunt conduși de bestia interioară de care le este frică și nu o pot lega în lanțuri, le este frică de ce vor zice alți grădinari despre ei, de a fi vulnerabili, deoarece o consideră o slăbiciune, iar ei nu vor să fie slabi, dar sunt. Sunt atât de slabi, că sunt primii care lovesc apoi fug de consecințe, sunt atât de lași că nu vor să înfrunte bestia din interior și, mai presus de orice, sunt atât de triști că nu au curajul să fie umani. Asta înseamnă slăbiciune. Să fii frumos înseamnă să fii vulnerabil și pur, să fii curajos înseamnă să înfrunți absolut orice și să lupți și mai aprig, chiar dacă îți e frică, iar să fii puternic înseamnă să întemnițezi bestia din interior și să n-o mai lași să scape niciodată.
Când zic ei, eu sunt în capul listei. De ce? Pentru că și eu am fost ca ei. Poate încă mai sunt părți din mine care sunt ca ei. Dar lupt. Mă chinui, cu fiecare parte din corp și din minte, în fiecare zi, să devin mai frumoasă, mai puternică, mai curajoasă. Îmi doresc atât de mult să culeg numai roade bune, nu mărăcini. Atunci când calc, în urma mea să răsară flori, nu spini. Și e greu...

Capitolul 3 coming soon🦋