Capitolul 7

139 10 9
                                    

Aaron

-Hazel! strig când aceasta își închide ochii. Dominic,Liam! strig punand-o înapoi în pat, apoi îi verific pulsul ce îl simt din ce în ce mai slab.

-Da,Aaron? îl aud pe Dominic din pragul ușii.

-Chemați doctorul haitei! Mai repede. strig înainte ca aceștia să se facă albi la față , apoi să fugă.

-Diamantul meu. spun încercând să îi mai fac din temperatură să scadă, însă din zadar.

Când telefonul lui Dominic începe din-nou să sune, iar numele lui Samuel apare pe ecran, îl iau apoi ajunge în primul perete pe care îl văd.

-Fă ceva, Aaron! Nu o lăsa să moară, idiotule.Avem nevoie de ele, sunt Lunele noastre! strigă Draco nebun, apoi mă îndrept din-nou spre patul unde ea stă liniștită, mult prea liniștit pentru Hazel a mea.

-Nu sunt doctor, Draco! spun înapoi, urmând să îi măsor din-nou pulsul.

Casc ochii când simt că este foarte slab, însă fix în momentul acela Dominic intră cu Liam și doctorul pe ușă.

-Salveaza-mi Luna.. . spun epuizat.

-Voi face tot ce îmi stă în putință,Alpha. spune apoi începe să îi atingă corpul, iar mârâitul meu posesiv îl face să se întoarcă. Îmi pare rau, Alpha, însă trebuie să văd ce trebuie să îi fac pentru a o trezii . spune temător.

-Fă-ti treaba, însă nu promit că dacă o atingi în vreun loc, capul tău nu va zbura pe geam, ajungând fix în mijlocul haitei. spun nervos încercând să îl calmez pe Draco ce mârâie nervos.

-A-Am înțeles. spune începând să își facă treaba,iar eu îi privesc chipul diamantului meu.

-Ce s-a întâmplat, Aaron? spune Dominic privindu-ma nedumerit. Ce s-a întâmplat cu Hazel și de ce telefonul meu e făcut țăndări?

-Samuel. mârâi când văd rănile de pe corpul ei. Nu putem vorbi aici, va voi spune imediat ce Hazel se trezește.

-Alpha. spune doctorul apoi îmi întorc capul spre el. Rănile ei s-au infectat, va voi da o soluție cu care i le puteți dezinfecta, țin la capul meu.. . spune temător apoi scoate o soluție și bandaje din trusa lui.

Le iau apoi Liam îl conduce afară.

- I-ai pe ăștia și dă-ii lui Samuel. Cumpără și două telefoane. spun intinzandu-i un teanc de bani. 20 de milioane de euro pentru a nu mă mai deranja, îi spui că Hazel e făcută praf dupa nopțile trecute, poate asta îl va face sa joace poker pe altă miza. spun înainte ca acesta să iasă.

Îi scot ușor tricoul, încercând din răsputeri să nu îmi ridic privirea spre decolteul lăsat de sutien.

Încep să îi dezinfectez rană cu rană, până în momentul când aud de la ea un geamăt de durere, iar o lacrimă îi scapă pe obraz.

-Shh, diamantule, nu plânge. șoptesc mângâind-ui părul, urmând să îi sărut fruntea.

-Aaron.. . spune pe un ton răgușit.

-Aici sunt, iubito. șoptesc admirând-o.

-Doare.. . spune încruntându-se, apoi își deschide ochii înlăcrimați.

-Ce te doare, diamantule? șoptesc în timp ce aceasta mă analizează.

-Puțin capul, iar de răni nu mai zic.. . spune închizând din-nou ochii.

-Stiu, iubito, știu că te doare, însă ți s-au infectat, și totul este din cauza mea pentru că nu ți-am schimbat bandajele.

-Nu mai spune niciodată asta, Aaron. Nu este vina ta și nici nu va fi. spune și deja încep să îi iubesc tonul pe care îmi spune aceste lucruri.

Luna cu ochii verziWhere stories live. Discover now