𝕾𝖊𝖆𝖘𝖔𝖓 𝖔𝖋 𝕿𝖍𝖊 𝖂𝖎𝖙𝖈𝖍 [𝖆𝖕𝖕𝖑𝖞-𝖋𝖎𝖈]

Prolog

          Crengile și frunzele gemeau dureros atunci când pașii să-i le striveau. Copacii urlau, crengile lor agățându-se în hainele și în piela sa, iar corbii le țineau isonul grotesc, macabru chiar.

          Dar, lacul îi cânta un recviem ironic, știind că urma să devină o parte din el. Lacul hipnotiza, atrăgea sufletele aflate la ananghie, ordona pădurii să se transforme într-un labirint nesfârșit și necruțător în fața oricărei forțe omenești și neomenești. Lacul știa... Lacul acela blestemat știa tainele pădurii mai bine decât proprii săi copaci, decât fiecare cărare întortocheată și decât fiecare suflet care era încă blocat în ea.

          Pașii deveneau mai rapizi, gurile rapide de aer nu-și mai găseau calea spre plămâni, sângele cădea tot mai mult în urma sa și forma o nouă potecă în urmă, una care prevestea moarte, nesiguranță... Un semn clar că nu ar fi trebuit s-o urmezi, dar alții aveau s-o urmeze și să sfârșească în același fel ca predecesorii lor.

          Vântul zbiciuia, ploaia plângea cu durere moartea care urma și metamorfoza dintre pur și păcătos care avea să se nască din nou și din nou, fără a putea fi oprită.

          Apoi, s-a prăbușit. Trupul îi tremura din toți mușchii, iar picurii reci îi înjunghiau trupul precum mici cioburi care penetrau și cel mai gros strat de carne. Plângea și striga după ajutor, însă nimeni nu auzea asemenea porunci într-un loc lipsit de orice divinitate. Iar, încetul cu încetul, corpul i-a cedat, mici suspine nefiind auzite din cauza plânsetelor furtunii. Respirația i s-a oprit, ochii i-au rămas clintiți pe un punct neexistent, trupul i s-a încovoiat într-o poziție grotească.

          A murit.

          A renăscut.