Gen: * Vârcolaci / Dramă / Dragoste*
Încrederea în ceilalți a dispărut o dată cu trecerea anilor. Ea a dispărut, dar a renăscut asemeni Păsării Phoenix din propria-i cenușă și din mila unor bestii...
Animalele sălbatice au ado...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Puterea Iubirii
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Am rămas ca un idiot urmărindu-i fiecare mișcare delicată în timp ce pașii au condus-o către pădure. Însă, spre șocul meu absolut, de îndată ce mi-am dat două palme mintal spre a reveni cumva înapoi la realitate, am realizat subit că de fapt nici măcar nu am văzut-o pe blondă intrând întru aceasta.
Așadar, cine, dar mai ales ce creatură nouă reprezintă această fată misterioasă!?
Ca observând că nu am găsit nici un răspuns acestei noi întrebări, să fac stânga-mprejur în timp ce mi-am îndreptat pașii către ușa de la intrare. Chiar dacă mintea mea încă lucra profund la această întâlnire ciudată. Plină de întrebări. Confuzie. Imagine. Gesturi. Gânduri rostite chiar și cu voce tare.
Nici măcar nu conștientizez că mă găsesc în interior, decât atunci când mă lovesc brutal cu corpul de cineva mic, al cărui parfum recunoscibil mă forțează să mă-ncrunt agitat. Îmi dau două palme mintal, iar când îl văd pe Craft, cel cu un cap mai jos decât mine, mă-ncrunt rapid și-i agăț brațul. Îl târăsc după mine până după primul stâlp din centrul casei și îl împing furios în acesta, ațintindu-l cu privrea.
— Spune-mi că n-ai adoptat din nou pe cineva și-ți dau drumul, gândesc alegând să-i transmit mental acest lucru, sprâncenele aliniate într-o formă curbată ale lui Craft relaxându-se destul de încet și sigur.
— N-am adoptat pe nimeni și nici nu am de gând, gândește el, confuzia și agitația mea împingându-mă spre o nebunie absolută, pot recunoaște asta. Dar de ce vrei să mă-ntrebi asta? rostește în cele din urmă cu voce tare, palmele mele dezlipindu-se ușor de zidul alb ce tronează ca un împărat în spatele lui.
Șoc și groază. Asta simt în aceste secunde blestemate, știind că nu sunt mințit tocmai datorită faptului că noi avem capacitatea de a citi gândurile. În plus, nu e nici ca și când Jared m-ar minți. Nu a făcut-o niciodată, așa că de ce ar face-o acum?
