On my mind [Hyunlix ff.] EN

Cap. lll

Sunt in ora de biologie si nu dau doi bani pe ce vorbeste profesorul. Clasa lui yongsun au ore cu noi tot mai des si ma face sa imi pierd mintea. Sunt inca îndrăgostit de el si e clar dar nu cred ca ma poate place vre-o data...in general tind sa fiu plictisitor si nici nu arat foarte bine asa ca raman doar la a ma holba...chiar daca doare uneori.

- saptamana viitoare ma voi gandi la o tema perfecta pentru proiect. Pana atunci vreau sa va gasiti echipe. De cate trei-patru persoane.

Proiect? Atat de departe m-am dus cu mintea incat nici nu am retinut despre ce era vorba.

Toata lumea se ridica si incepe sa isi stranga, inclusiv jeongin.

- ce proiect? Il intreb in timp ce ne strangeam lucrurile.

- erai prea preocupat sa te uiti la fat-frumos?

- nu, ma gandeam in general...

- sigur...

Iesim din clasa cu gentile pe umar.

-vrea sa ne dea un proiect iar săptămâna viitoare ne da temele. Mmm...ma gandesc oare pe cine sa avem in grupa..?

Se uita prin jur pana ochii i se opresc pe baiatul care tocmai iese din clasa.

- o nu! Jeongin, nu!

- e sansa ta!!! O sa il farmeci cu capacitatile tale de intelect.

- nu o sa fie bine. Stii ca sunt un dezastru langa el.

- aia e! O sa te obișnuiești!

Ma prinde de braț si ma trage pana la el.

- yongsun!!! Ai vre-o echipa!?

- salut!

Ma saluta si pe mine iar tot ce pot face e sa dau din cap timorat.

Jeongin- ai vre-o echipa?

- nu!

- ne-am gandit daca tot trebuie se fie echipe de trei-patru sa fi cu noi in echipa.

- okay. E perfect.

La naiba...nu putea sa fie ocupat sau ceva? Nu vreau sa muncesc cu el...

- ma bucur!

Yongsun- apropo, felix.

Tresar ridicandu-mi capul spre el

- e ziua ta in cateva zile. Nu?

-...da

- sa nu uiti sa ma inviti si pe mine daca ti-o petreci cumva. Zambitor imi bate umarul apoi ne saluta o ultima data si o ia spre iesirea din facultate.

Ma uit surprins dupa el apoi ma uit la jeongin care murea de extaz.

- doamne sunteti facuti unul pentru altul!

-da...

Nu cred.

///

Spre seara m-am uitat la un documentar trimis de unul dintre profi si sincer imi cadeau ochii in gura la cat de plictisitor era.

Din fericirea mea mama a facut mancare si e timpul sa mananc. O sa il termin cand vin. Nu ca sa mananc e mai bine dar macar ma ridic din pat.

Cobor la parter si merg in bucatarie unde tata era deja pus la masa povestind cu mama care mai intorcea cateva legume in tigaie pe aragaz.

Tata- ce faci tinere, nu ti-am prea vazut fața azi.

- am avut un documentar de la scoala pe care trebuia sa il privim si sincer mai aveam putin si adormeam.

- despre ce era documentarul?

- creier...neuroni.

-doamne imi amintesc si eu cand trebuia sa invat toate astea...ma plictisea enorm.

- serios? Nu e parte din meseria de doctor?

- nu, felix e substratul materiei cu care muncesti cu adevarat. O sa vezi. Urmatorii trei ani sunt baza. Primii ani sunt putin mai plictisitori.

- destula teorie! Ne face sa tacem mama. Nu ai mers azi la spital.

- pai...

Tata- mai bine ca nu a venit, a fost o nebunie.

- ce s-a intamplat?

- baiatul ala tanar pe care il operasem cu tine in seara aia a fugit.

- poftim!?

- da! Pe langa faptul ca nu stim nimic de el. Nici nume, nici cati ani are sau de unde provine a desparut azi-noapte.

- e mai grav ca nu era in conditie optima pentru a pleca. Are patru zile de la operatie. Nici o saptamana nu are. Poate pati orice. Daca rana i se deschide si nu si-o dezinfecteaza poate sa moara de hemoragie.

Acum realizez. Deaia a vrut sa stie ce se intampla daca nu isi scoate atele...el avea de gand sa fuga si sa nu se mai intoarca.

- si nu poate sa il gaseasca nimeni? Totusi...e in pericol. Nu stiti nimic despre cine l-a injunghiat. Aia e tentativa de omor. E in pericol daca nu moare de hemoragie urmatoarea data cand e prins v-a fi omorat de omul care l-a injunghiat in prima instanta.

- nu a vrut sa dea nici o declaratie, nu a vrut sa zica cine l-a injunghiat. Politia incearca sa faca ceva.

Mama- nu o sa reuseasca, ca de obicei. Saracul copil...

Tata- nu e chiar un copil, e de varsta lui felix sau chiar mai mare.

Ne puneam la masa toti trei si incepem sa mancam. Gandul imi era in continu la ce mi-a povestit tata. Chiar asa sa dispara fara urma? Nu are cum. Trebuie sa fie undeva.