- Pentru ca esti un idiot, un prost , un arogand, esti posesiv si orb si nu vezi cat de mult TE IUBESC! - Am spus toate acestea tipand, dupa care l-am imbratisat. Acesta ramasese stana de piatra, nemaifacand nici o miscare. Sunt o idioata... De ce a trebuit sa ii spun? M-am ridicat si am fugit spre usa de la intrare, dupa care am fugit in jos pe scari . Nu stiam unde merg... Afara era aproape intuneric, iar eu umblam aproape singura pe strazi. O lacrima mi s-a scurs incet pe obraz.. Oare de ce a trebuit sa ii spun? Nu puteam ramane pur si simplu asa? Sa avem macar acea relatie ciudata.. Am realizat ca eram intr-un parc, destul de intunecos, fiind umbrit de zeci de pomi. M-am asezat pe o banca si mi-am pus fata in palme, oftand..
Imi era mai bine daca nu il intalneam... Acum nu eram indragostita de nimeni... Sau poate eram impreuna cu Bogdan. Poate as fi avut puterea sa il iert, desi nu daduse nici un semn de viata. Racoarea se lasa peste New York, iar eu purtam doar o camasa. Proasta alegere.. Parcul era aproape gol, ceva neobisnuit pentru un oras atat de aglomerat. Se mai auzeau din cand in cand pasi care ma faceau sa tresar, dar reveneam la atitudinea mea...
- M... - Am auzit o voce cunoscuta, spargand linistea de mormand ce se asternuse in jurul meu. Nu am ridicat capul si nu am facut nici o miscare. Ocazia perfecta pentru a-mi spune ca nu vrea sa ma mai vada vreodata si ca e cazul sa plec departe. - M... - Imi auzisem din nou numele strigat de el. Nici de data asta nu am ridicat capul din pamant, ci mi-am sustinut privirea asupra pantofilor mei. - Nu vrei sa vorbesti cu mine? - Spuse din nou acesta, de data asta lasandu-se pe vine in fata mea, ridicandu-mi capul, facand ca privirile sa ni se intersecteze. Am inghitit in sec si i-am sustinut cu greu privirea, tinand lacrimile care voiau sa cada. - Spune ceva.. Te rog.. - Am inghitit din nou in sec cand i-am auzit vocea patrunzatoare, dar in acelasi timp blanda.
- Ce sa mai spun? Am spus tot ce aveam de spus.. Te inteleg daca nu vrei sa ma mai vezi vreodata. - Am reusit sa spun, inainte ca o lacrima sa cada. Mi-am sters-o repede si am dat sa ma ridic, dar el s-a ridicat imediat, apucandu-ma cu o mana de talie si lipindu-ma de el. Am inghitit in sec, dar totusi, bucurandu-ma de caldura emanata de corpul sau.
- Stii.. Esti cea mai incapatanata, irascibila, ironica, imposibila femeie pe care am cunoscut-o vreodata... Dar.. Esti o persoana minunata.. Pur si simplu ma innebunesti fara sa faci nimic.. Imi place sa iti urmaresc fiecare miscare a corpului, sa te fac sa urli de placere, datorita mie.. Vreau sa fii doar a mea, sa te protejez... - Nu stiam ce sa spun... Toate cuvintele imi erau blocate in gat, iar respiratia mult prea rapida nu ma ajuta cu nimic. - M... - In momentul in care a spus asta mi-a luat fata intre palme si m-a privit in ochi. - Nu stiu ce imi faci... Nu pot sa descriu asta in cuvinte, dar cert e ca nu am mai simtit-o pentru nimeni altcineva. Daca asta inseamna ce cred eu ca inseamna, atunci.. te iubesc. - Spuse si isi lipi buzele de ale mele intr-un sarut tandru. Inca incercam sa procesez ce tocmai imi spusese.. Ma iubeste? Razvan T ma iubeste? I-am apucat marginea tricoului si l-am tras mai aproape de mine, sarutandu-l si eu la randul meu.
- Si eu te iubesc. - Am spus si l-am mai sarutat o data.
*
Eram la aeroport, asteptand sa aterizeze avionul. Razvan era langa mine, tinandu-si mana pe talia mea, intr-un mod posesiv. Ce pot sa spun.. Nu ii place sa se uite si alti barbati la mine.
- Iubitule.. Stii ca nu e necesar sa ma tii atat de strans. Nu cred ca o sa ma fure nimeni, atata timp cat esti langa mine.
- Sigur ca e necesar... Daca ma gandesc mai bine.. Regret ca nu ti-am lasat si niste semne pe gat. - Mi-am dat ochii peste cap, obisnuita deja cu acest gen de replici ale lui.
- Se pare ca tu nu o sa te schimbi niciodata...
- Nu de asta ma iubesti?
- Hai ca deja ti se urca la cap.
