A trecut un an, se apropie doi
Au trecut zile, trec pe lângă noi
Am rămas singură, stingheră
Nu sunt eu, nu sunt întreagă.
Bucăți din mine au dispărut
Rupte, nemilos dar tăcut,
Fără vreun semn, fără vreo rană
Fără de sânge sau urme,
Dar cu cicatrici enorme
Nu știu, nu trăiesc
Nu vreau, nu realizez
Vis, vreau să mă trezesc
E un coșmar, paralizez
Dorm, doi ani putrezesc.
Te văd, tresar, zâmbesc
Mă strângi în brațe, plutesc
-"Te iubesc", visez
Un zâmbet larg, privesc
Și încet mă trezesc, urăsc
Plâng și mă gândesc.
O singură persoană
Pentru mine o viață,
Acum, un înger pe viață
Fără un semn, să înțeleagă
Lipsa de aer, lipsa de viață
Ce vorbesc?
La cine mă gândesc?
Știu nu crezi, povestesc
Plâng și mă gândesc
Unicul ce-l iubesc.
Singurul om pe pământ,
Singurul înger în gând,
Singura mea viață,
Singura lume înțeleasă.
O ultimă suflare
Și o ultimă plecare.
Nu știu când ai plecat,
Nu știu când ai renunțat.
Țin minte, ai anunțat
Sufletul meu, amenințat
N-am dat crezare forțat
Și totuși te-ai distanțat,
Ai plecat!
Ai plecat!?
Unde ești acum?
Nici vise, nici alint, cum?
Te privesc, unde ești
De ce nu-mi vorbești?
Sunt aici, lângă tine
Plâng, nu vede nimeni.
Eu vie și tu fără suflare
Am rămas aici singură în izolare
Anii trec, zile similare
De când ai plecat, sunt fără valoare.
Țin cu putere, o mână rece
Privesc cu tristețe, ce se petrece
Rămas bun, lacrimi pe morminte
Adio spus în câteva cuvinte.
O ultimă privire, o amintire
Curând sau peste ani, o revedere...
.........
Această poezie este specială, este despre pierderea celei mai importante persoane din viața mea și felul cum mă simt deja după patru ani.
Pentru toți cei care au trecut prin așa pierderi, vă doresc multă putere!
