Angel without soul

Capitolul 16 - Foi rupte din jurnal

Strazile parca inghitisera toate masinile, caci rar mai vedeai cate un far aprins in acea bezna, iar lumina aia venea din sensul opus mie. Vantul imi spulbera orice dorinta si orice gand, cazand in genunchi acolo, in mijlocul strazii ce incepu a fi navalita de picaturi de ploaie, acei mici soldati ce obisnuiau sa poarte un razboi cu pamantul. Lacrimile ce-mi curgeau din ochi nu erau nimic pe langa picaturile mari si reci ce se dezlipeau de norii negri.

-Ce s-a intamplat, micutule? aud o voce pitigaiata a unei doamne ce se apropie de mine, asezandu-si o mana pe unul din umerii mei uzi.

In cealalta mana tinea o umbrela pe care o aseza deasupra capului meu pentru a ma proteja de ploaie. Ma ajuta sa ma ridic si sa ma scutur de praful ce-l purtam cu mine inca de cand plecasem de pe treptele spitalului. Ma lua de mana apoi ma intreba bland unde locuiesc si de ce stateam in ploaie. Vocea calda ma calma, multumindu-i din suflet pentru ajutorul primit atunci cand ma conduse spre casa. Ii dadeam in jur de treizeci si ceva de ani, cu toate ca era intuenric si nu imi dadeam seama exact de varsta acesteia.

-Va multumesc din suflet, o sa va raman dator, i-am adresat, urcand treptele spre scara blocului si facandu-i cu mana.

-Nu e nicio problema, micutule.

Dupa aceasta, pleca, lasandu-ma sa imi continui drumul. Probabil daca nu era aceasta femeie as fi ajuns calcat de vreo masina. Ah, nici nu vreau sa ma gandesc!

Am ajuns in fata usii apoi am descuiat-o cu ajutorul cheii, ramanand socat cand becul din dormitor era aprins. Inchid usa de la intrare si ma grabesc spre locul cu pricina, observand chipul blondului ce statea intins pe pat, tinand telefonul mobil in mana.

-Kiru, am tresarind, trecand de prag in graba si ducandu-ma la el, esti teafar, am continuat atunci cand i-am analizat din priviri fata fara nicio zgarietura.

Barbatul se ridica in capul oaselor si incepu a chicoti, apoi ma prinse de mana si ma trase langa el, mirosindu-ma.

-Ai fost la spital?

-Da, te-am cautat, murmur, privind in jos.

-De ce tocmai la spital?

Nu imi venea sa ii spun adevaratul motiv,caci ma simteam mintit de Inaru, ma simteam ca o carpa. Probabil incerca sa scape de mine si nu stia ce motiv sa spuna in asa fel incat sa plec mai repede si sa isi continue treaba cu lacusta aia, Damian.

-Nu-mi spune ca ti-a povestit Inaru... raspunse, apucandu-mi barbia si obligandu-ma sa il privesc in ochi.

-Ba da, am fost la el ca sa-mi iau lucrurile si mi-a zis ca gasca lui te-a prins si... ar trebui in cel mai bun caz sa fii la spital, mi-am dat eu drumul cuvintelor, explicandu-i calm de ce il cautasem acolo.

Ma impinse usor dupa ce isi aseza mana la gura si imi ignora privirea. Incercam sa inteleg ce se petrece si de ce se comporta asa. Totusi, gandul la ceea ce imi spusese mai de mult imi trecu iar prin minte. De la o atingere am fi trecut la un sarut, de la un sarut am fi ajuns la ...

Am scuturat din cap, fiind trezit de rasul lui.

-Si chiar crezi ca ma lasam batut de tipii aia? Nu vezi ce am pe mine? raspunse cu subinteles, radicand ambele brate si incordandu-se, muschii sai iesind la iveala.

Dumnezeule, arata mult mai bine cand se incorda. Am ramas uimit la ceea ce purta pe sub piele, pacheteii de muschi pe care mi i-as fi dorit dar din pacate nu-i putusem avea niciodata. Umerii lati si abdomenul perfect ce iesea la iveala nu puteau fi ignorati.

-Dar tu de cate ori mergi la sala? il intreb serios, si totusi avand un zambet pe fata atunci cand mi-am dat seama ca in loc sa ii faca gasca lui varumeo ceva, ii facuse el tipilor din gasca.