Un fel de...cenușăreasa?

Doar o zi obișnuită din viața mea

-Doriți un ceai, domnișoară?
-Cu cea mai mare plăcere!
-Un cub de zahăr, sau două?
-Două, te rog! Îmi place mai dulce.
Valetul își ridică privirea de la ceașcă spre fața mea, apoi îi apăru un mic zâmbet pe față.
-Ca si dumneavoastra.
-Mulțumesc pentru ceai.
-Cu cea mai mare plăcere, acum...TREZIREA!
-Poftim?
Ia stai un pic, de obicei eu fac ceaiul...o, nu! Încă un pic, te rog!
Prea târziu! Glasul puternic și asurzitor al mamei mă trezește din minunatul și minunatul și..am mai zis minunatul meu vis?
-Katelin, de ce nu e gata micul dejun? Și de ce hainele murdare sunt încă în coș? De ce nu e gata baia cu spumă a lui Mike?
-De ce trebuie să fac eu toate astea? De fiecare dată?
Azi am prins puțin curaj din câte se pare.
-De câte ori sa-ti mai repet? Eu sunt mama ta, fi recunoscătoare ca te-am adus pe lume și fi recunoscătoare ca nu te-am lăsat pe stradă.
-Ciudat, ai zis ca ești mama mea, dar nu te comporți ca una.
-Katelin Vegan, un singur cuvânt și diseară nu o să mănânci nimic la cină.
-Cina pe care eu o fac, adică? Ști, sunt curioasă. Adică dacă tot ești cea mai bogată și căutată femeie din oraș, de ce nu-ți iei o servitoare? Adică eu nu o să mai suport . De 17 ani fac toate astea: curăț, spăl, gătesc, calc, mătur, tund iarba, instalez becurile, o fac pe șoferul, și nu zic ca nu ar fi normal să le fac din când în când, dar le fac mereu, tot timpul, și de una singură, adică chiar și când nu e murdar mă pui să curăț. De parcă ai vrea să te răzbuni pe mine. Ce ti-am făcut așa de rău? M-am născut? Zic toate astea în timp ce lacrimile încep să-mi curgă pe obraji.
-Nu mai dramatiza atâta și fă ce ți-am spus. Dacă nu, o să ajungi în stradă și nu-ți voi mai plăti facultatea aia la care vrei să te duci.
Îmi spune ea, după care mă prinde de braț, și mă strânge, lăsând o vânătaie generoasă.
-M-am pus pe treabă dându-mi seama ca asta nu mai este un vis, ci o zi obișnuită din viața mea.