Un fel de...cenușăreasa?

Întâlnirea

M-am trezit din cel mai urât coşmar pe care l-am avut vreodată. Semăna foarte mult cu realitate, asta era ceea ce mă înspăimânta cel mai tare. Eram într-o încăpere, cu pereţi din sticlă. Eram...blocată acolo. De partea cealaltă erau persoanele la care ţineam. Persoanele importante din viaţa mea: mama, tata, Mike, Angela, Niall şi...Kyle.
Am început să strig: Ajutor! Ajutor! atunci când camera din sticlă a început să se umple cu apă.
Dar, ceilalţi stăteau şi se uitau la mine. După puţin timp, au început să râdă cu toţii, şi să arate cu degetul spre mine. Au început să-mi vorbească:
-Uitaţi-vă la micuţa fiinţă neajutorată. S-a îndrăgostit de salvatorul ei. Aşa de uşor de păcălit eşti? M-ai dezamăgit, Kate. Credeam că joc cu profesionişti...(Kyle)
-Tu nu eşti fiica noastră. Tu eşti doar o puştoaică abandonată, care nu a fost dorită de nimeni. (mama)
-Nici un vampir prea bun nu eşti. (tata)
-Aşa de naivă...ea chiar a crezut că vreau să-i fiu prietenă. (Angela)
-Eu nu am o soră. Nu pe tine, cel puţin. (Mike)
-Kate, mai ţii minte cuvintele acelea frumoase, pe care ţi le-am spus la ureche? Este exact opusul a ceea ce simt pentru tine. Te urăsc, Katelin Frouzer! Te urăsc din toată inima! (Niall)
Fiecare cuvânt spus era ca o gaură în mine. Am căzut în genunchi, lăsând apa să mă poarte la capătul gândurilor...
-Kate, eşti bine? Ai avut un coşmar, scumpo.
-Mamă?
-Ce e?
-Regreţi că sunt fiica voastră?
-Cum poţi să mă întrebi asta? Kateline, eu şi tatăl tău ţi-am vrut binele. În fiecare zi închideam ochii şi mi te imaginam cu noi. În fiecare zi te-am purtat în inimă. Tu eşti cea mai mare minune ce ni s-a întâmplat. termină de spus şi mă sărută apăsat pe frunte.
-Şi eu vă iubesc, mamă!
Aceasta se desprinse din îmbrăţişare şi se uită surprinsă şi uşirată la mine.
-Nici nu ştii de când îmi doream să aud cuvintele alea...
După câteva ore:
Conversaţie telefonică:
-Da?
-Kate, mă întrebam, dacă nu ai vrea să ieşi la o...întâlnire cu...mine?
-Niall?
-Da, eu sunt.
-Poi, eu trec printr-o perioadă mai dificilă...
-Las-o baltă. Ştiam că nu vei...
-Mi-ar face plăcere. La ce oră?
-Ăm...la 6 vin să te iau, e bine?
-Da. Sigur. Ne vedem atunci. Pa!
Aaaaaaaaaaaaaaaaa! Asta s-a întâmplat pe bune? gândesc eu cu voce tare.
-Ce sā se întâmple? întreabā mama în timp ce intră în cameră.
-Mamă, dacă-ţi spun, promiţi că nu te vei supăra?
-Promit!
-Bine. Deci, eu...am o întâlnire cu un băiat.
-Draga mea, asta-i o veste foarte bună pentru o mamă. Ele trebuie să dea sfaturi, să discute ca între prietene. De ce m-aş supăra?
-Scuze, doar că toată chestia asta cu mama şi tata e nouă pentru mine. Singurul sfat pe care mi-l dădea Geoselyne era să nu pun prea multă sare în mâncare.
-Nu-i nimic. Îmi pare foarte rău că a trebuit sā înduri toate astea, doar că ea era singura disponibilă în acel moment. Ei i te-am încredinţat pentru că nu aveam cui altcuiva să te las. A trebuit să am încredere oarbă.
-Hai mai bine să mă ajuţi să mă pregătesc pentru întâlnire.
-Bine. Ţi-a zis unde te duce?
-Nu.
-Atunci, trebuie să găsim ceva nici prea elegant, nici prea lejer. Ce zici de...asta!
-E perfectă!
Era o rochie albā, cu o cureluşă neagră la mijloc. Era puţin deasupra genunchilor.
-Acum părul. Ia loc! îmi făcu semn spre scaunul liber.
Mi l-a ondulat şi l-a dat pe o parte. Apoi a urmat machiajul. Puţin rimel, fond de ten şi un ruj de culoare roşu aprins.
-Gata! spune mama şi îşi trece mâna peste frunte.
-Mulţumesc! spun în timp ce o iau strâns în braţe.
-Să nu plângi! Nu am stat 50 de minute la machiaj degeaba!
-N-ai şanse. spun şi începem amândouă să râdem.
-Acum să coborâm până nu apare tatăl tău. Poate fi destul de grijuliu uneori. Prea grijuliu.
Am coborât şi ultima treaptă şi se aude soneria.
-A ajuns! spun eu foarte emoţionată.
Deschid uşa şi în faţa mea stătea un Niall cu celebrul său zâmbet drăgălaş şi un buchet de trandafiri roşii. Era îmbrăcat într-un costum negru+cravată.
-Astea sunt pentru tine!
-Mulţumesc!
L-am apucat de braţ, şi exact când să ieşim pe uşă se aude un glas puternic.
-S-o aduci acasă până la 10.
-Da, domnule!
-Tată, dar cum?
-Auz de vampir, ai uitat? îmi şopteşte la ureche astfel încât să nu-l poată auzi Niall.
-Distracţie plăcută! continuă mama şi ne împinse de la spate.
Am mers spre maşina lui Niall. Mi-a deschis portiera după care a intrat şi el în maşină.
-Deci, unde mergem? sparg eu liniştea.
-Este surpriză?
-Deci să înţeleg că misterios se află printre însuşirile tale?
-Mda, poţi să spui şi aşa. Eu prefer termenul de şarmant.
-Văd cā eşti şi modest.
-Mai ales. Kate, mi-a zis Diana că ai trecut pe la noi, ieri.
-Da, de ce?
-M-ai...m-ai văzut? Ţi-a povestit de...
-Nu, nu te-am văzut. Eram în trecere şi mă gândeam să te vizitez. Dar, mi-a zis că dormi şi am plecat.
-Bun.
Nu-mi place că l-am minţit, dar aşa e cel mai bine. Nu vreau ca trecutul lui să ne afecteze posibila "relaţie". Vreau doar să ştie că poate avea încredere în mine.
După câteva minute, acesta opreşte lângă o pădure.
-Ăm, Niall? Unde suntem?
-Vei vedea!
Ne-am dat jos din maşină şi am intrat în pădure. Bine, asta este puţin ciudat.
Toate gândurile negative au dispărut când am văzut un coş de picnic, un cearşaf şi mai multe lumânări.
-Îţi place?
-Să-mi placă? Este...perfect. ştiu că nu există perfecţiune, dar pentru mine era tot ce-mi trebuia.
Ne-am aşezat, şi Niall a scos din coş două farfurii cu paste.
-Sper că-ţi plac pastele.
-Sunt preferatele mele.
-Atunci am nimerit. Ieste!!!!
Când pastele mi-au atins limba, papilele mele au luat-o razna.
-Sunt bune? Eu le-am făcut.
-Glumeşti, nu? Tu le-ai făcut?
-Dap. Pe cuvânt de cercetaş. spuse acesta ducând mâna la piept.
-Ai fost cercetaş?
-Cel mai bun.
-Este vreun lucru la care nu eşti bun?
-Poi, ar fi unul.
-Care?
-Îţi voi spune când va veni momentul.
-Offff....oftez eu şi fac o faţă de căţeluş plouat.
-Acum, desert! scoase din coş...TIRAMISU!!!
-Yamiiiiiii! Dacă mai găteşti tu, o să ajung cât o vacă.
-Atunci, vei fi cea mai frumoasă vacă din lume!
-Vezi că mă faci să roşesc. îl tachinez eu.
-Asta şi intenţionam.
O clipă de neatenţie şi cuţitul nu intră în prăjitură,ci în mâna lui Nick. Sângele îi curge fără încetare.
-Fuck! spuse el printre dinţi încercând să is un şerveţel.
Fără să-mi dau seama, îmi ieşiră colţii. Mirosul era prea...nu puteam rezista.
-Niall, fugi!
-Ce? De ce?
-Am spus să fugi. ţip şi acesta avea o faţă şocată.
Aveam faţa în palme şi respiram greu.
-Kate,ce s-a întâmplat?
Niall se aproprie de mine şi îmi dă la o parte mâinile.
-Ce nai...
Nu apucă să termine că mă năpustisem asupralui. Nu mai putea scăpa. În minteamea se dădea o luptă între dorinţa de a-i sfâşia gâtul şi cea de a pleca de acolo şi să dispar din viaţa lui.
-Kate! Ce ai! Dă-mi drumul!
Închid ochii, şi strâng din pumni, dorinţa de sânge fiindmai mare cu fiecare cuvânt pe care-l spunea.
Am inspirat adânc şi mi-am folosit toate puterile pentru a pleca de acolo.