SOTUL MEU

Capitolul I

În ziua aceea,Ana - Maria, camerista doamnei Nordin, intră la mine, cu o scrisoare în mână.
Fata aceasta nu prea se arăta binevoitoare față de mine. De 2 luni, de când eram la castel, mă urmarea cu un fel de ură vicleană pe care n-o putusem încă învinge, cu toate bunele mele purtări pe care le avusesem față de ea.
M-am gândit deseori, de atunci, că numai invidia trebuie sa fi fost motivul acestei dușmanii nedrepte pe care mi-o arăta la orice pas. Căci mâncam la masa stăpânilor, țineam tovărășie doamnei Nordin,iar aceasta mă punea la curent cu treburile ei. Și în sfârșit, aveam, după toate acestea, un apartament deosebit, la etajul destinat invitaților. Ana - Maria nu-mi putea ierta că sunt tratată la castel într-un fel deosebit de acela care era folosit în mod normal pentru servitori.
- Nu e prea multă corespondența dumitale! Dar,pentru prima dată, contează! zise camerista arătându- mi de departe scrisoarea pe care o ținea în mână.
Întorcănd scrisoarea între degete, începu să râdă într-un chip tăios și muscator.
Și citi cu glas tare adresa :
-" Doamnei Walter Anderson, născută Simona Montagnac, fecioara doamnei Nordin, la castelul Fresnes, prin Clavigny "...E pentru dumneata, desigur, nu e nici o îndoială! Așadar, ești măritată? Omagiile mele, domnișoară Simona Montagnac, așa după cum lași sa ți se spună aici! Atunci când ai fost femeie măritată si-ti ascunzi acest trecut , înseamnă că el cuprinde lucruri nu prea curate. ...Pe cuvântul meu, prefer să cunoască toată lumea pe acela care -mi face curte și care mă va lua de nevastă la primăvara viitoare, decât sa mi las barbatul în părăsire, cum pare ca faci dumneata!
Uimită, am măsurat-o din cap până în picioare, căci râsul ei obraznic mă insulta mai mult decât vorbele.
- Cei cu povestea asta? am spus fără să înțeleg, dar ținându-ma totuși într-o rezervă necesară, din pricina tonului ei batjocoritor.Da-mi scrisoarea, dacă îmi este adresată mie și vezi-ti de treaba dumitale.
Însă ea părea atât de bucuroasă de ceea ce socotea ca-i oferă un prilej de a se obrăznici,încât nu era grăbită să termine.De aceea, nu-mi întinse încă scrisoarea buclucașa.
-Măritată! continua ea să spună. Și cu toate acestea face pe domnișoara ieșită de curând din pension și care nu știe încă ce e pe lume! Pentru o vorbă mai tare decât alta, roșește ca o adevărată naivă! Să mori de râs! ...Doamna Walter Anderson! Iată ceva nou...și adevărat! Un lucru ce nu poate fi negat,căci scrisoarea poartă antetul oficial al domnului Dargile, notar la Evreux. El trebuie să știe bine despre ce este vorba!
Avu o nouă izbucnire de râs și aproape că îmi aruncă scrisoarea, în loc să mi-o întindă.
-Poftim poșta, doamnă Walter Anderson! Și multe complimente din partea mea, soțului dumitale, când îi vei scrie!
Făcu o pirueta pe călcâie și îi mai auzii râsul batjocoritor, chiar și atunci după ce închise ușa. Surpriza, emoția acestei jigniri neașteptate, mă tintuia. Abia de mai îndrăzneam să ating ciudata scrisoare, care fu prima cauză a acestei scene curioase. Totuși, am luat plicul și, îndată cum făcuse și camerista, mă apucai sa-l cercetez.
În primul rând îmi atrage privirea antetul tipărit.
D-l Dargile, notar la Evreux (Eure).
Acest simplu rând făcea ca scrisoarea să nu mai aibă nici o aparență de glumă. Domnul Dargile exista. Era notarul stăpânei, al doamnei Nordin, și îmi aduceam vag aminte că fusese, de asemenea, altădată, și al bietei mele mame,care fusese prea devreme răpită de lângă mine, care o iubeam atât de mult. Cu toate acestea, de mulți ani, nu-mi aminteam să se fi ocupat de mine, deoarece un om de afaceri, domnul Berthelm, fusese numit tutorele meu, la moartea mamei.
De la antetul de pe plic, ochii mei trecură la adresă. Și, din aceasta ,numai primul rând mă surprindea în mod straniu: Doamnei Walter Anderson, născută Simona Montagnac.
Haide! Haide! Ce era gluma asta urâtă?
Ana - Maria putea să creadă ce vroia, dar eu ştiam bine că nu eram măritată, și că, adevăratul meu nume pe care îl purtam, era acela moştenit de la părinţii mei. Eram născută Simona Montagnac, și Simona Montagnac rămăsesem până în acea zi.
Numai o greșeală putuse asocia numele meu cu acela unui oarecare Walter Anderson. Pentru numele Domnului! Era,desigur,greșeala vreunui ajutor de-al notarului.
Probabil că acesta avusese de scris, în aceeași zi, doamnei Walter Anderson și mie. Din cauza unei comice neatenţii,el alăturase cele două nume. Și din această simplă încărcătură ,Ana - Maria scosese îndată o poveste ridicolă şi plină de parfumul unei aventuri misterioase. Gândind astfel, continuam să întorc plicul în toate chipurile, fără să îndrăznesc să-l deschid. Căci se ivea o problemă, care îmi punea la încercare cinstea; Cuprinsul acestei scrisori era într-adevăr pentru mine, sau continuând greșeala neatentul ajutor de notar nu adăugase oare ,acesteia, un document interesand pe doamna Anderson, cu a cărei calitate mă impodobea atât de puţin și ceremonios?
După multe sovaieli, mă convinsei că aveam dreptul ,ba chiar şi datoria, se deschid această scrisoare.
Dacă conținutul ei îmi fusese bine destinat, greşeala nu era decât pe plic. Dacă, dimpotrivă, interesa pe altă persoană ,îmi va fi uşor sa-mi justific greşeala mea involuntară, prin indoiala pe care o făcuse, să se nască în mine ciudata adresă.
Deci, dezlipii scrisoarea.
O hârtie, pe jumătate imprimată, pe jumătate scrisă de mână, îmi apăru, ca o circulară ale cărei locuri albe ar fi fost umplute de mână. Și cu crescândă uluire, luai la cunoștință de conținut :

"Doamna Simona Luisa Montagnac, căsătorită Walter Anderson, născută la Paris la 27 Noiembrie 1912 este rugată să binevoiasca a trece pe la cabinetul nostru cât mai curând posibil, pentru o chestiune care o privește .
Semnat:Dargile
Notar la Evreux "

Recitii de doua ori această înștiințare repetându-mi :
-Numele meu, pronumele meu, chiar starea mea civilă ca fată! Dar cum poate fi legat numele acesta a lui Walter Anderson, cu al meu?
Nu-l cunoșteam pe acest bărbat. Mai mult decât atât, puteam să afirm că niciodată, până în ziua aceasta, nu auzisem și nu citisem numele lui.
-O!dar acest echivoc trebuie lămurit numaidecât. Voi scrie domnului Dargile.! Nu trebuie să permit ca o greșeală atât de grosolană să mai continue multa vreme.
Mă și îndreptam spre micul meu birou, pentru ca să îi scriu ceea ce mă nemulțumea, când deodată îmi trecu un gând prin minte.
-Cu sau fără Walter Anderson, domnul Dargile vrea să mă vadă...S-o vadă pe Simona Luisa Montagnac. ..
În loc sa-i scriu,nu ar fi mai bine sa dau urmare invitației sale? Greșeala va fi mai repede recunoscută și reparată, decât printr-un schimb de scrisori. În același timp, voi fi lămurită cât mai curând posibil, asupra chestiunii care mă privește .
Acest plan îmi părea cel mai nimerit și hotărâsem sa-l pun în discuție în aceeași zi. Coborî deci s-o întâlnesc pe doamna Nordin pentru a o ruga sa-mi îngăduie de a fi liberă în ziua aceea. La ușa apartamentului ei, o întâlnii pe Ana - Maria, care tocmai ieșea.
Fata aceasta era inveselita ,iar ochiul ei batjocoritor întârzie asupra mea.
Am priceput ca ea povestise stăpânei sale ,în mod amănunțit, despre ciudata mea corespondență, pe care o primisem de dimineață.
Și deodată întâmplarea mi se păru plină de haz.
Măritată! Ea credea că sunt măritată!
Obținui ușor de la doamna Nordin, permisiunea de a lipsi. Această doamnă cumsecade părea, de altfel,indignată de mistificarea al cărei obiect eram.
-O fată pe care mi-au recomandat-o călugărițele! Pe care au crescut-o ele! Acest notar nenorocit merită toate blestemele! !