Urmăriţi de propriul joc

Bătrînica

Sunt 3 zile de cand nu mai stiu nimic despre Mike. Il tot visez ca ma striga ca sa il ajut, dar cand vreau sa merg spre el imi apare o silueta neagra cu o voce infioratoare. Imi strigă numele si spune:"Faci asta pentru el, imi uşurezi mie treaba. DOI DINTR-O LOVITURA". Mi-as fi dorit sa nu fi mers la picnic . Nu stiu... ma simţeam vinovată . Părintii lui erau îngroziţi si plangeau. Plangeau încontinuu. Nici politia nu aflase nici-un indiciu in legătură despre disparitia lui. Ma tot gândeam: cine i-ar fi putut face rău lui Mike?
Ma sună Emily si imi spune ca se simte urmarita si ca il tot viseaza pe Mike. Povestindu-mi visul ei, imi dădusem seama ca ea a visat exact acelaşi vis ca si mine, la fel si Jack .
Nu stiam ce se intampla. Eram confuză. Cine era acea silueta neagră ce ne aparu mie si celorlalţi in vis? I-am sunat pe Jack si pe Emily si le-am spus ca ii astept in parc ca sa vorbim. Eu ajunsesem mai repede decât ei. Acolo era o bătrînică cu faţa acoperită care imi spusese:

-Ajuti o batranica, te-ajuti pe tine!

Nu am bagat-o in seama , crezand ca va pleca de langa mine. Insa ea repeta cu o voce mult mai puternică:

-Ajuti o batranica, te ajuti pe tine!

Văzând ca nu scap de ea, am pus mana pe telefon si cand sa formez numarul de telefon a lui Jack , batranica spuse din nou, insa de aceasta data apropiindu-se de mine:

-Ajuti o batranica, te-ajuti pe tine!

-Ce doreşti? m-am rastit eu la ea.
Nu vezi ca astept pe cineva?

-Prietenul tau e in mare primejdie. Te striga in fiecare noapte sa mergi ca sa il ajuti.

Auzind vorbele batranei am ramas socata.

-De unde... unde... stiti... despre Mike? am intrebat-o .

-Deoarece eu locuiesc in pădurea in care a dispărut prietenul tau. Apropo, mulţumesc ca mi-ati lasat mie toata mâncarea.

-Tu... tu... il tii inchis pe Mike?

-Nu eu! Ci un demon pe care l-ati eliberat voi.

-Ce? Un demon? Haaa! Pe asta nu o cred! Nu stiu cine esti, si de unde stii toate astea despre Mike, insa daca stiu ca ai vreo legătura jur ca o sa iti para rau.

-Eu nu am facut nimic ! Dar te rog da-mi cativa banuti ca sa imi iau un ceai care sa ma incalzeasca si ceva de mâncare, deoarece azi nu am mancat nimic.

I-am dat fiindu-mi mila de ea, mai ales ca era noiembrie si incepuse frigul.
Ajunseră si cei doi. In timp ce le povesteam cele intamplate, Emily a simţit un aer fierbinte ce-i sufla la ceafă si ii lăsa semn ca o arsură.

-Eu zic sa plecam acasă.

-Ai dreptate Aby. Dar trebuie sa te conducem si o voi duce eu acasa pe Emily, a adaugat Jack.

Am încuviinţat dând din cap.

Am ajuns acasă. Luminile erau aprinse peste tot in casă. Sigur părintii le-au uitat asa, ca de obicei. Imi luasem ramas bun de la Jack printr-un sărut ,iar de la Emily o îmbrătisare, spunându-le sa aibă grijă. Intrând in casă ,uşa era deschisă însă ma gândeam ca tot părintii mei au fost. Pe masa din sufragerie am gasit un bilet. Era de la parintii mei.
"Bună, Aby!
Ti-am lasat acest bilet ca sa stii ca am plecat in această seara in capitală. Este posibil ca sa ne intoarcem in cel putin 3-4 zile. Si ca sa vezi ca ne-am invatat minte am stins luminile si am inchis usa, deci nu mai trebuie sa ne <<cerţi>> pentru asta.
Pa! Ai grijă de tine. Te iubim mult!
Cu drag, tata si mama."

Asta a sunat ciudat. Daca nu parintii mei au uitat luminile aprinse, atunci cine?

Buna, astept comentarii. Vreau sa ştiu parerea voastră. 
Love you ♥♥♥♡♡♡