Un gol în stomac...probabil mulți îmi vor spune că se va umple odata si odata, dar eu nu mai am speranțe căci aștept deja de prea mult timp și știți cum e așteptarea...ucigătoare. Pentru unii. Acei oameni care nu au răbdare, nu știu să aștepte pentru că au primit totul de-a gata de când s-au născut. Ați ghicit. Eu nu fac parte din acea categorie de oameni prea-fericiți și ar fi trebuit să mă obișnuiesc. Atunci, de ce nu pot aștepta ca golul să se umple...sau, să dispară pur și simplu. Ce să răspund, nici eu nu știu. Probabil că am ajuns la capătul răbdării...simt că mă adâncesc tot mai mult într-o gaură neagră cu autonomie proprie, de unde nu am cum să mă mai întorc vreodată...
Sau...cine știe? Poate golul se va umple în acest univers paralel, care nu prevestește prea multe lucruri bune. Culoarea neagră nu e tocmai culoarea speranței, a renașterii, dar poate o noua naștere nu trebuie să fie luminoasă, strălucitoare, ci este posibilă și o renaștere întunecată, o renaștere în negru, un negru care va umple golul din stomac și va calma spiritul neliniștit...
******************************
Vă mulțumesc că ați avut răbdare să parcurgeți primul capitol din cartea mea. V-aș rămâne recunoscătoare dacă v-ați spune părerea într-un comentariu. Mulțumesc.
