Mă simt frântă...frântă și risipită în cele patru colțuri ale zării. Mai bine zis pierdută în lumea asta așa mare și necunoscută, fără să mai știu drumul spre casă, rătăcind ca o nebună între atâtea mii de suflete pierdute în neant la fel ca mine. Îmi întinde cineva o mână, un picior de ajutor? Am o idee! Hai să construim un pod de trupuri, un pod de suflete care să lege cele patru colțuri ale lumii. Să ne strângem, să ne unim într-un tot unitar.
Dar cum să mă leg de alții, când eu nu sunt în stare să mă leg nici pe mine, să mă simt la un loc...trupul meu a căzut istovit la pământ, într-o avalanșă de bolovani de griji, s-a spart și s-a risipit departe, ajutat de vântul destrămării, care abia aștepta să sufle puternic o inimă zdrobită...
Acum rătăcesc spulberată în mii de bucățele. Dacă veți găsi una dintre acestea, mă puteți lesne descoperii pe mine...întreagă : pasiunile mele, trăirile mele, sentimentele mele, greșelile mele, regretele mele...numai dacă veți reface puzzle-ul ființei care am fost.Dar cred că tocmai ați făcut-o. Ați găsit una dintre ele...textul de față. Dacă sunteți curioși, căutați mai departe...nu veți rămâne degamăgiți.
******************************
Vă mulțumesc că ați citit și acest capitol. M-aș simți onorată dacă v-ați exprima părerea într-un comentariu. Mulțumesc.
