Selecția

Capitolul 11

          La micul de jun nu venise prea multă lume şi nu aveam nevoie să fiu un geniu ca să înţeleg motivul. Totul în acea dimineaţă decursese repede, nu avusesem timp să mă pregătesc în mod special pentru prima masă pentru că porţile ascunazatorii se deschisera cu jumătate de ora înainte. Nici măcar nu am vorbit cu Amias despre ceea ce mi-a spus seara trecută şi nu puteam decât să mă bucur de faptul că acea conversaţie nu reluă de dimineaţă pentru că nu aş fi avut nici cea mai mică idee ce aş fi putut să îi spun.

          Din câte am văzut, totuşi, mi s-a părut că nici măcar acesta nu avea intenţia să vorbească despre asta.

          Ce însemna totuşi acea confesiune? Eram prieteni acum sau ceva de genul? Nu avusesem multă interacţiune socială de-a lungul micii părţi ale vieţii pe care reuşisem să o trăiesc, dar ştiam că acest raport pe care il aveam sau nu cu Amias era cel mai ciudat de care avusesem parte, şi de care probabil voi avea parte de-acum înainte.

          — Au plecat opt concurente, îmi şopti Clementine deoarece toată sala era liniştită. Eram prezente doar noi două şi alte două concurente pe lângă familia regală, celelalte am presupus că luau masa în propria camera din cauza evenimentelor din seara precedentă.

          — Ce vrei să spui prin "au plecat"? speram să nu fie o metaforă prin care noua mea prietenă mă informa că în timpul atacului cineva se rănise sau, mai rău, îşi pierduse viaţa. Eram sigură că măcar o singură persoană avusese această soartă, dar nu voiam în niciun caz să aud în acest moment cum una dintre concurente avusese parte de acest final.

          — Adică au părăsit competiţia din cauză că s-au speriat. Familia regală ne-a spus aseară că vom fi libere să alegem dacă să rămânem sau nu după toate cele întâmplate, că indiferent de decizie toţi vor înţelege. Apropo, erai cu Amias? Nici urmă de voi doi în ascunzătoarea principală.

          Am luat o gură din sucul de piersici şi am încuviinţat înainte să îmi privesc farfuria cu mâncare încercând să mă concentrez parţial pe altceva decât pe Amias.

          — Da, nu am ajuns la timp în cealată ascunzătoare. A trebuit să o folosim pe a sa.

          — Şi cum de eşti întreagă? Nu a încercat să te ucidă?

          Am clătinat uşor capul privind-o pe aceasta zâmbind. Nu ştiam cum reuşea să fie astfel după cele întâmplate. Apreciam totuşi faptul că în loc să se coboare la nivelul meu şi să fie tristă alesese să încerce să îmi ridice mie moralul.

          — Nu, nu a încercat să mă ucidă. Ba chiar mi-a salvat viaţa, ştii?

          Aceasta încuviinţa şi îmi zâmbi din nou privind înspre familia regală cu o oarecare nostalgie pe propriul chip. I-am urmărit privirea şi am observat faptul că toţi aceştia erau tăcuţi, mâncând în linişte propria masă şi neuitându-se la nimeni din jur. Aruncasem câteva priviri înspre Amias de-a lungul mesei, dar acesta nu păru interesat în nimic altceva decât propria porție. În acelaşi timp părea nerăbdător să se ridice şi să iasă din încăpere. În schimb am observat o dată privirea lui Onix asupra mesei noastre, iar atunci când am ridicat capul ochii acestuia erau fixaţi asupra mea părând să se gândească la ceva, ca şi cum nu m-ar fi văzut doar pe mine, ci un întreg scenariu în jurul meu. I-am zâmbit uşor şi atunci acesta păru să se trezească din transă raspunzandu-mi la rândul său, relaxându-se.

          Acela fu singurul moment în care atenţia de la micul de jun îi fu furată, de atunci nu mai privi înspre mine sau înspre orice altă concurentă.