Cronicile bizarului

Strigăt mut

    Șeriful Cooper parcă mașina în fața casei. Miriam, soția șerifului, era o doamnă respectată în societate. Stilul ei și viața de poveste pe care o avea atrăseseră invidia multor femei. Chiar și nevasta primarului o privea cu o anumită ciudă. Cooper și Miriam aveau și un copil. Hailey era ca o rază de soare într-o zi ploiaoasă de Octombrie. Era un adevărat îngeraș, aproape singurul lucru care conta pentru cei doi. Putea să cadă cerul peste ei, atât timp cat Hailey era în siguranță, nimic nu mai conta.
    Șeriful coborî din mașină, cărând în brațe trupul fragil și adormit al fetiței sale. Miriam descuie ușa de la intrare. Șeriful o puse pe Hailey în brațele mamei sale:
    - Intrați în mașină, șopti el pe un ton panicat. Dacă nu mă întorc în 15 minute chemați ajutoare!
    Femeia vru să mai pună întrebări, dar Cooper o expedie rapid. Era ceva serios. După ce mai făcu un pas în casă constată cu dezamăgire că nu se înșelase.
    - Ieși din casa mea! strigă în timp ce își apucă pistolul.
    Un chicotit subru veni dinspre silueta înaltă și suplă din living. Șeriful se apropie precaut și temător. Cum trecu arcada spre sufrageria întunecată simții cum sângele îi pulsează în vene și cum o durere nenorocită îi sfredelește capul pieptului. În casa sa se afla un bărbat ridicol de înalt, ce purta un costum destul de vechi și jerpelit. Din spatele tâmplelor porneau două coarne torsionate și orientate spre înainte, iar între ele se afla o coamă deasă și neagră ca noaptea.
    - Ce înseamnă toate astea? Cine dracu' ești? strigă Cooper paralizat.
    - Cine sunt? zâmbi straniu ciudata creatură, pe când degetele sale lungi, subțiri și palide începură să bată în masă. Cine sunt!? Adu-ți aminte de mine. Adu-ți aminte de mine!
    Cu toate că de abia își mai putea mișca un deget, șeriful își aduse aminte că el e cel cu arma. Trei focuri! Trei gloanțe care loviră apocaliptica ființă drept în piept și o aruncară la pământ. Creatura se ridică în picioare ca și cum doar s-ar fi împiedicat, se scutură puțin și apoi un zâmbet strâmb îi apăru pe față.
    - Ce dracu' ești tu!?
    - Sunt chiar opera ta! Adu-ți aminte de mine... Mă cunoști chiar dacă nu m-ai vazut niciodată. Nu am un nume, pentru că nu l-am primit niciodată. Sunt un suflet hoinar care s-a alimentat doar cu suferință și disperare. Am băut din Izvorul Păcatului și al Minciunii, am făcut legăminte care încă mă apasă greu. Totul din cauza ta!
    Cooper era din ce în ce mai confuz. Începuse să se întrebe dacă își pierduse mințile sau doar visa - realitatea nu era o opțiune.
    - Am știut că vrei să mă omori, tată... Și am strigat, am strigat cât am putut de tare - dar strigătul meu a fost mut, perceptibil doar la nivel spiritual, atât de subtil că nici eu nu îmi dădeam seama că îl strig uneori. Și m-ai smuls din pântecul mamei mele, ai forțat-o să avorteze, ca și cum era doar un animal fără voință proprie, fără proprie conștiență. Și pentru ce? Că nu era o femeie care se ridica la nivelul statutului tău social!? Sper că târfa ta de acum te face fericit...
    Cooper căzu în genunchi. Suspină încet, iar apoi lacrimile începură să i se scurgă pe obrajii fierbinți. Fața sa era schimonosită de frică și în interiorul său se sădea un sentiment dureros de vină. Dacă ar fi putut să dea timpul înapoi...
    Deodată în casă dădură buzna cinci polițiști, iar în spatele lor erau Miriam și Hailey. Cum ajunseră în living fiecare își scoase instinctual pistolul. Erau unul mai speriat ca celălalt când văzuseră cumplita făptură. Demonul făcut un gest subtil din mâna stângă și toți cinci fură tintuiți de pere. Hailey se ascunse după fusta mamei sale, pe când aceasta izbucni într-un plânset teribil. Creatura se apropie de Miriam și începu să-i mângâie fața:
    - Te rog, încetează, iar pe chipul ei apăru o expresie neutră.
    Șeriful se uita neputincios pe când fiul său nenăscut o apucă pe Hailey de mână și o trase într-o parte.
    - Ce faci!? Ia-ți mâinile de pe ea!
    - Liniște, îi răspunse calm. E copilul tău, nu? chicoti bizar.
    Degetele sale lungi, subțiri și palide o apucară de cap ca un clește și apoi ridicară trupul firavului copil în aer. Obrajii demonului se despicară, lăsând la iveală dinții lungi și ascuțiți, care se apropiau mai mult de colții unei fiare sălbatice, decât de dantura oricarei ființe umane.
    Cooper încercă să se ridice, să acționeze în orice fel, dar fără reușită. Corpul său era complet paralizat.
    - Nu! Te rog! Îți dau orice îți dorești... implora el milă.
    Strania făptură îl fixă cu privirea sa rece ca o noapte polară:
    - Asta e tot ce îmi doresc!
    Își deschise maxilarul mai larg decât orice ființă cunoscută pe meleagurile omenești și mușcă aproape un sfert din sora sa vitregă. Sângele începu să se scurgă lent pe parchetul ceruit. Cooper căzu la pământ secerat de o agonie apocaliptică. Simțea cum lumea lui se năruie chiar sub tălpile sale. Hailey deschise gura lar și începu să strige, să strige cât putea ea de tare - dar strigătul ei era mut, perceptibil doar la nivel spiritual, atât de subtil că doar demonul îl putea auzi și îi gâdila urechile. Mângâie ușor părul surorii sale care era deja moartă:
    - Măcar tu mă înțelegi.