Jocul iubirii

Capitolul 1

— Olivia Cornelia Ashford!

Zâmbesc cu gura până la urechi în timp ce urc treptele podiumului și mă rog să nu mă împiedic, ca să nu mă fac de râs de față cu toată lumea. Sau să îmi cadă toca de pe cap și să par o idioată în fața părinților, absolvenților și profesorilor. Da, cam atât de împiedicată pot fi uneori.

Când ajung în fața directorului, acesta îmi înmânează diploma și îmi zâmbește. Îi ofer unul dintre cele mai mari zâmbete ale mele și mă alătur colegilor mei. Tammy mă strânge în brațe și mă felicită cu buzele lipite de urechea mea. Mă uit prin sală după tata, dar el nu e aici, ca de obicei. Pe tot parcursul discursului de început am trăit cu speranța că o să ajungă, însă m-am înșelat. Mama îmi face din mână emoționată, apăsând întruna pe aparatul de fotografiat și sper doar să nu facă un colaj imens și super jenant cu mine și să îl agațe pe peretele galeriei ei.

Mă uit la diploma din mâna mea și zâmbetul începe să mi se șteargă de pe buze. Mi-am dorit mult ca tata să fie aici și să mă vadă terminând liceul, dar se pare că vreau prea mult de la cel mai bogat om din Chicago. Afacerile au fost dintotdeauna pe primul loc și nu înțeleg cum reușește mama să suporte toată neglijarea și absența.

— S-a terminat coșmarul, iar acum pot să spun că am scăpat de rahatul ăsta de liceu și nimeni nu îmi mai poate face nimic.

Corey începe să râdă fără să îi pese de privirile șocate din jurul lui și se agăță de umerii mei și ai lui Tammy, sprijinindu-se de amândouă. Ne molipsește cu veselia lui și, pentru câteva minute bune, savurez acest eveniment unic în viețile noastre. Îi privesc pe prietenii mei cei mai buni și nu pot să îmi rețin sentimentul de nostalgie. Am avut parte de mulți prieteni falși în viața mea și cei mai mulți s-au apropiat de mine din pricina tatălui meu. Nu voi uita niciodată ziua în care am sosit la noul meu liceu și am făcut cunoștință cu ei, fiind complet terifiată.

— Aia e Olivia Ashford?

— Da, am auzit șoapta băiatului. Se pare că prințesa a aterizat pe sol. Oare unde o fi covorul roșu?

M-am oprit și am tras aer în piept. Uram faptul că îmi schimbasem școala. Cel puțin la cea veche toți mă lăsau în pace și puteam să îmi văd de cărțile și proiectele mele. Acum se pare că o să am parte de cu totul altceva, cel mai probabil de înfumurați cu ego mare și cu o răutate imensă.

M-am întors și i-am aruncat o ocheadă blondului care mă numise prințesă. Ochii lui căprui mă priveau plictisiți, în timp ce roșcata de lângă el avea un zâmbet larg pe buze și o privire superioară. Amândoi erau mai mult decât pregătiți să își înfigă colții în mine, dar nu aveam de gând să le ofer această satisfacție. Nici atunci și nici altă dată.

— Dacă ai ceva să îmi spui, mai bine nu te-ai ascunde după prietena ta, care pare să aibă testicule mai zdravene decât tine.

Diferite murmure s-au auzit în jurul meu, iar blondul s-a apropiat de mine. În viața asta învățasem că nu trebuia să mă intimideze nimeni și nimic. Mai ales cei care nu mă cunoșteau și aveau impresia că eram fetița răsfățată a lui tati.

— Ce ar fi să îți iei poșeta de firmă și pantofii de la Manolo Blahnik și să pleci? a sugerat cu un rânjet arogant. Castelul se află la câteva străzi depărtare, iar noi nu avem nevoie de prințese aici.

— Nu îți face griji, scumpete, i-am întors-o imediat. De obicei sunt egoistă, dar sunt dispusă să împart coroana cu tine.

În jurul meu s-au auzit râsete, iar individul a început să dea din cap, parcă dorind să încurajeze strigătele, apoi mi-a zâmbit. Și-a întors capul puțin și a privit-o pe roșcată, care a ridicat pur și simplu din umeri.