Vicii Primare

Capitolul 50 - Fum de dor.

Mereu am avut o pasiune în a-i urmări mișcările grațioase în momentul în care se afla în spatele tejghelei de bar. Este uimitor cum își mișcă degetele cu dexteritate deasupra materialelor din sticlă și le învârte ca și cum nu ar fi umplute cu lichide mai grele de un litru. Ai senzația că a fost născut în exclusivitate pentru așa ceva.

-Îmi place când mă admiri în toată splendoarea mea. Îmi rânjește brunetul și continuă să prepare două cockteil-uri pentru clienți și un latte-machiato pentru mine.

-Te flatezi singur. Pufnesc ironică deși amândoi știm câtă dreptate are.

-Știu că-ți place. Și mai știu cât de mult îți place să încerci să ascunzi asta de mine. Draga mea, nu ai nici o șansă în fața grandorii mele. Tudor se apleacă cu fața spre mine, ceea ce mă face să mă las un pic pe spate.

Îmi fusese dor de compania lui minunată. Mereu găsea motive să nu mă mai viziteze la fel de des cu motivul că Teodora acum trăiește cu mine și nu vrea să se enerveze degeaba. Nu înțelegeam de ce se comportă în acest fel, ori de câte ori, Teo era prezentă, dar ideea era că nici ea nu îl suporta pe Tudor. Se urau reciproc din nu știu care motiv și asta mă băga pe mine la mijloc să sufăr de pe urma lor.

Puteam să jur că el chiar și acum era sub efectul unei pastile miraculoase, deoarece energia și pofta de viață ce o emana fusese mult prea absentă pe chipul lui de mult prea mult timp. Despărțirea de Ioana îi picase ca un bolovan asupra ambiției sale de a se auto-depăși și acest lucru mă scotea din sărite. Ioana, în schimb, a lăsat relația noastră de prietenie să se răcească pe zi ce trecea. Nici un semn, nici un telefon sau măcar un amărât de mesaj. Nimic. Eram al naibii de curioasă dacă relația ei cu Daniel era de natură serioasă de această dată dar eram privată până și de acest mic detaliu.

Venisem astăzi la pub și o melancolie sombră mi se instalează în mușchii încordați. Îmi era dor să muncesc cot la cot cu Tudor, Ivona sau chiar și Simona. De fapt, venisem azi aici ca să discut cu cel mai bun prieten despre un anume vecin care îmi provoca senzații stranii în corp. Nu eram sigură de ceea ce simțeam, dar simplul fapt că bărbatul mă trata și mă vedea ca pe o femeie adevărată, mă făcea să mă simt mai bine. Mult mai bine. Era ca și cum aveam, în sfârșit, tăria aceea de caracter care să mă facă să mă impun în fața lui Carmen. Și că tot mi-am adus aminte de ea, mi-am făcut curaj și am întrebat:

-Ai mai vorbit cu Carmen? Vocea îmi sună neutră chiar dacă eram mai interesată de acest subiect decât voiam să par.

-Nu știu de ce ai impresia că eu și ea avem timp de discuții. Între „Ah!" și „Oh!" nu prea există loc de a dezbate ce a mai făcut noul președinte al României pentru țara sa. Spune amuzat în timp ce-mi întinde mie cafeaua și îi pregătește tava cu băuturi Simonei ca să-i servească pe puținii clienți din această seară.

Imaginea ce-mi apare în cap cu cei doi în același pat, acompaniați de anumite gemete, mă face să roșesc. Dar de furie, nu de inocență. Nu înțelegeam cum de Tudor putea să facă așa ceva cu sora fostei sale prietene pe care el chiar o iubise.

-Deci, care e baiul? Mă întreabă direct și își încrucișează brațele la piept, sprijinindu-se de aparatul de cafea pentru a mă privi mai bine.

Oftez într-un mod cât mai silențios de parcă asta mi-ar aduce liniște în viața mea, duc cana la gură și sorb din combinația perfectă pe care doar Tudor poate să o nimerească.

-Haide, Lavinia! Știu că ceva te macină și de asta ai bătut un drum până aici. Puteam să ne vedem la mine acasă după tură. Știi prea bine asta.

Expresia sarcastică ce o afișează pe chipul lui frumos, mă face să mă foiesc pe scaunul de bar. La naiba! Omul ăsta mă cunoștea mult prea bine decât voiam eu să cred.