Capitolul 1

7.6K 467 193
                                    

      Plictisitor. Acesta este cuvântul care poate descrie cu exactitate ora doamnei Roof. Pe lângă faptul că vorbește mai ceva ca o moară stricată, gesticulează de parcă vrea să-şi ia de pe acum avânt pentru Țările Calde.

      Sigurul lucru ce mă satisface în această oră este dialogul dintre mine și profesoară, căci de cele mai multe ori adorm la ora ei ori încep să îi comentez fiecare cuvânt. Eu și doamna Roof avem o relație complicată.

― Domnișoară Newman! țipă acesta, iar eu sar ca arsă de pe scaun reușind să mă lovesc la genunchi din cauza șocului.

― D..da mamaie, ă... doamnă profesoară, spun printre suspine și îmi frec genunchiul.

― Ce ai spus?! exclamă nervoasă, iar fața ei prinde o tentă de roșu aprins.

      Credeam că s-a obișnuit cu alintele mele de până acum. 

― Am spus că vreau să vă înscriu la niște cursuri de karate, v-ar prinde bine. Și pun pariu că o să îl bateți până și pe Jackie Chan sau Bruce Lee. Vor trebui să inventeze o altă centură, special făcută pentru dumneavoastră.

      Chiar dacă sora mea geamănă tot continuă să îmi dea coate și să mă ciupească de picior sau abdomen, zâmbesc mișelește. Totuși, nu pot să îmi abțin un geamăt de durere atunci când mă calcă pe picior.

― La naiba! spun în gura mare și mă întorc spre sora mea. Termină femeie!

― Domnișoară Newman, doriți încă un 2? mă întreabă profa și se duce la catedră ca să îmi pună mie nota.

― Din câte îmi amintesc eu rubrica mea este plină, îi răspund și iau un pix de pe masă începând să mă joc cu el. Dar dacă vreți să îi puneți și surorii mele, eu nu mă supăr, adaug după un timp în care profa a verificat catalogul și l-a închis imediat ce a văzut că am dreptate.

      Dacă eu am aproape toate rubricile pline cu note mici sau absențe, Sarah este exact opusul meu,o fată cuminte, silitoare, cu note  bune și fără absențe. Mai exact este o tocilară, și dacă nu ar fi fost sora mea, mi-aș fi bătut mult timp joc de ea. De fapt noi nici măcar fizic nu semănăm, dacă la comportament nu. Ochelarii ei și culoarea părului meu fac o mare diferență între noi două, ca să nu mai adaug cerceii și piercingul din buric de care ai mei părinți nu au aflat nici acum.

― Ești imposibilă! își dă ochii peste cap și respiră zgomotos.

― Nu, doamna profesoară, o contrazic serioasă. Știți expresia aceea "mă lupt cu morile de vânt"? Ei bine, dumneavoastră le-ați bătut, fiindcă vorbiți ca o moară, ce-i drept, stricată.

― Nu îți e rușine? Cum îți permiți?! exclamă surprinsă.

      Ei na! Am avut altădată replici mai acide și atunci nu a comentat.

― Cu o stricată, îmi permit, îi răspund cu aceeași monedă și încep să râd atunci când își mijeşte ochii spre mine.

― În biroul directorului, acum! tună și îmi face semn spre ușă.

      Când mă uit la bruneta de lângă mine care este la fel de indiferentă ca de fiecare dată, mă ridic plescâăind și îmi târăsc picioarele până la ușă. 

― Sunteți sigură că nu vreți să ieșim la o cafea și să-l bârfim pe director? întreb zâmbitoare. De fapt, nu. Domnul More ar fi încântat să afle că dumneavoastră sunteți îndrăgostită de el. Ups, adaug și duc mâna la gură.

      Nu trebuia să spun asta de față cu ceilalți, dar asta e. Acum știu și ei cu ce să o șantajeze pe babă.

― La director, acum! urlă ca o descreierată și vine spre mine amenințător.

De la mine pentru tineWhere stories live. Discover now