XII: "Răzbunarea sângeroasă"

596 70 9
                                    

Ziua asta a avut un impact uriaş asupra mea. M-a făcut să nu-mi mai doresc nimic din liceul ăsta, din oraşul ăsta sau de la viață în general. Oricum, pe Info-Chan nu am mai văzut-o în luna următoare la şcoală, deci nu am putut să aflu în vreun fel ce s-a întâmplat defapt.

Totuşi, nu pot să cred că Ayane nu s-a schimbat deloc sau mai rău: că a promis că nu va mai face asta şi până la urmă nu s-a ținut de cuvânt. Nici măcar pentru mine... Am încercat să o vizitez la închisoarea din oraş, dar nu îi aprobaseră încă dreptul la vizitatori, deci nu am putut vorbi cu ea. A trecut aşa greu timpul fără Ayane...

Oricum, suntem în iunie şi pentru mine este ultima săptămână de liceu în Japonia. Sâmbătă e cursa cu avionul de data asta direct spre Otopeni. Azi este Joi, deci mai am doar mâine ore în care îmi voi lua adio de la colegi. Cu mulți dintre ei m-am înțeles cât de cât, chiar şi cu Riku cu care mă împăcasem în perioada asta. Totuşi, numai Senpai cu Kokona şi Saki mi-au fost amici mai apropiați, fiindu-mi alături încă de la arestarea Ayane-i încoace...

Când s-au terminat orele, am primit un mesaj anonim pe telefon în care scria să vin înapoi în clasa mea. (Info-Chan era ultima persoană pe care să vreau să o văd în ultimele mele zile aici.) Înăuntru am dat de ea, evident...

Info-Chan: A trecut ceva vreme...

Eu: Dacă nu aş înțelege că eşti ieşită din spital, ți-aş zice eu vreo două...

Info-Chan: Îți înțeleg furia, dar nu poți spune că nu te-am avertizat cu privire la ea...

Eu: Tu ai întărâtat-o! Datorită ție a devenit ce este. Aproape o adusesem înapoi pe calea cea bună...

Info-Chan: Aproape... Păcat că acum nu mai are cine să creeze ştiri interesante...

Eu: O persoană mai rea şi mai îngrozitoare ca tine nu am văzut în viața mea! Fii atentă la vorbele mele! Am să aflu eu ce s-a întâmplat în ziua aia şi nu ai să scapi tu atât de uşor, chiar şi de voi fi nevoit să mă întorc în Buraza Town la anul!

Info-Chan: Succes! O să ai nevoie...

Şi pur şi simplu a ieşit pe uşă, aruncându-mi o privire complet sfidătoare. Îmi venea să o dau cu capul de toți pereții, dar nu ar fi fost cel mai inteligent lucru. M-am gândit serios la ce aveam de gând să fac şi atunci, după o sclipire de-un moment, mi-am amintit ceva. "Camera!" (Îmi spuneam eu, îndreptându-mă apoi spre sala ziarului şcolii.)

Înăuntru, am cercetat nițel locul şi am găsit rapid aparatul video lăsat de mine în acelaşi tufiş din colț. Am pornit înregistrarea, derulând filmarea până când am găsit ceva interesant. Era Ayane, care intrase în sală. Nu avea arme sau ceva la ea şi pur şi simplu scormonea prin sertare. Intră apoi Info-Chan, care parcă ascundea ceva la spate. Se pare că era un electro-şoc cu care a incapacitat-o pe Ayane. După ce aceasta a căzut la pământ, Info-Chan a ascuns aparatul în spatele unui dulap, după care s-a îndreptat spre birou. A luat un cuțit şi fără ezitare şi l-a infipt în umăr adânc. A căzut la pământ de durere, dar tot a avut suficientă energie cât să vâre cuțitu în mâna Ayane-i şi să sune la poliție. Derulând, o văd pe Ayane trezindu-se surprinsă de ce vedea şi de cuțitul din mână, iar apoi 3 polițişti dau năvală înăuntru arestând-o pe ea, după care nişte oameni de le salvare o iau pe Info-Chan într-o targă.

După ce am văzut filmarea, o sclipire îmi apăruse în ochi. Ştiam eu că nu putea Ayane face una ca asta, mai ales după ce mi-a promis. Dar tot trebuia să mă răzbun pe javra de Info-Chan pentru ce a făcut. Setea asta de răzbunare mă acapara aşa de tare încât urma să fac ceva îngrozitor.

Am mers degrabă acasă, unde concepusem un plan de a o prinde pe Info-Chan. Din convorbirile ei cu toți studenții, am găsit o fată care urma să se întâlnească cu ea la ora 22:00 în liceu. I-am dat mesaj cu anonim zicându-i să vină la 21:30. Mi-am luat obiectele personale de care ziceam eu la început pe când îmi făceam bagajul în Constanța. Aceste obiecte făcuseră parte din echipamentul de detectiv al tatei. Deoarece el murise de mult, nu a mai avut cine să le folosească, aşa că mi le-am însuşit drept moştenire de la el.

Ajuns la liceu pe la 21:15, am reuşit să deschid uşa cu o copie de chei pe care o făcusem pe când eram de servicu pe şcoală. Înăuntru, am mers pe un hol care se presupunea că este locul de întâlnire şi m-am ascuns într-o clasă de acolo. Am aşteptat ce-am aşteptat, până ce am sesizat silueta unei persoane. Era fata ce avea să o întâlnească pe Info-Chan. Ce nu mi-am dat eu seama atunci era că fata aceea era... Saki?!

Era cam agitată, uitându-se ba în stânga, ba în dreapta după Info-Chan. Şi aşa mi-era groaznic de greu să-mi aplic planul, dar să mai fie şi Saki victima... Am deschis uşa încetişor, după care m-am strecurat în spatele ei. Atunci, fără să mai stau pe gânduri, i-am pus mâna stângă la gură şi i-am pus cuțitul la gât folosind mâna cealaltă. Ea se zbătu puțin şi țipa, în timp ce eu cu greu mă puteam abține să nu plâng. Îi simțeam picioarele cum îi tremurau şi sincer la fel făceau şi ale mele. Totuşi, trăgând de timp nu reuşeam decât să-mi fac rău mie, cât şi ei.

Eu: Îmi... îmi pare rău...

Au fost singurele cuvinte pe care le-am putut rosti, după care i-am tăiat rapid şi totuşi delicat şi uşor gâtul. I-am dat imediat drumul şi am făcut câțiva paşi în spate. M-am asigurat că nu m-am pătat deloc cu sângele ei, după care am fugit din nou în clasă. Am aşteptat să sosească şi Info-Chan, care întârziase ceva. Aceasta fusese surprinsă de victima ce zăcea în fața ei într-o baltă de sânge. A fost ocazia perfectă să o iau pe la spate cât nu era atentă şi i-am dat o lovitură puternică în cap cu dosul cuțitului, leşinând astfel instant. Tremurând de teamă, am reuşit totuşi să o pregătesc să devină "adevărata criminală în serie". Iam pus mănuşile şi i-am pus şi cuțitul într-o mână, i-am mânjit bluza cu sângele lui Saki, iar apoi mi-am spălat mâinile la baie. Am luat apoi telefonul lui Info-Chan şi al lui Saki şi am creat o conversație prin SMS-uri în care întâlnirea avea defapt loc la ora 22:30. După ce le-am băgat telefoanele la loc, m-am dus înapoi în clasă, pe care apoi am încuiat-o. Am sunat la poliție, zicând că am văzut o persoană moartă pe un hol din liceul Akademi şi că eu m-am încuiat şi m-am ascuns într-o clasă de la parter. După un timp, o văzusem pe Info-Chan că se trezea, exact la timp când auzeam şi sirenele de poliție de afară.

Am văzut vreo 6-7 polițişti cum au dat buzna cu lanternele, până ce au dat de locul crimei. Văzând-o pe Info-Chan cum arăta, au arestat-o pe loc, după care doi polițişti m-au găsit ascuns în clasă. Le-am descuiat uşa, intrându-mi mai apoi în rolul de persoană speriată.

Eu: Bine că ați ajuns! Încă puțin şi poate mă găsea psihopata aia...

Domnul polițist: Este în regulă. Acum eşti în siguranță. Trebuie doar să vii cu noi să dai nişte declarații la secție pentru a ajuta investigația asupra acestui caz.

Eu: În regulă... M-mă bucur încă o dată că m-ați salvat.

Celălalt polițist: E de datoria noastră să menținem siguranța în oraş. Sincer, nu mi-a plăcut niciodată locul ăsta. Nici măcar camere de filmat nu sunt...

Ieşind astfel din liceu, am văzut-o pe Info-Chan cum mă privea din depărtare în timp ce o băgau în maşina de poliție. Privirea ei era una complet diferită. Era una speriată şi traumatizată de ce văzuse şi pățise. Mă privise în ochi şi pot spune că îi citeam spaima din priviri. Nu mă putusem abține să nu ii arunc zâmbetul sfidător pe care mi-l făcuse şi ea cu ore înainte de cele întâmplate.

Cu toate astea, revenind din acea stare de nebunie, conştientizasem faptul că am luat viața cuiva. Devenisem marcat de acea situație şi parcă o vedeam pe Saki cum mă privea în clipele ei de moarte iar... Şi iar... Şi iar...

Yandere Simulator: A second loveWhere stories live. Discover now