Lupta dintre Inimă și Rațiune

Capitolul 11

    La media îl aveți pe Adam!!!

_______________________________

     Mă las amețită de parfumului lui cu iz bogat de note lemnoase și pășim, perfect sincronizați, în intimitatea biroului meu. Buzele sale continuă să le dezmierde pe ale mele și, deși simt că e absolut greșit ceea ce facem, nu-mi doresc să se mai termine. Gem nemulțumită atunci când se depărtează pentru a-și trage răsuflarea, dar, după ce închide ușa dintr-o simplă mișcare, se năpustește asupra mea, devorând cu pasiune fiecare milimetru al gurii mele. Mai facem câțiva pași și ajung să mă sprijin cu fundul de biroul rece. Mâinile mele urcă nerăbdătoare spre capul lui și se afundă dornice în părul acestuia, trăgând jucăuș de el, în timp ce ale lui palme îmi mângâie și alintă spatele, ai cărui mușchi se contractă la fiecare atingere.

     Setea de el e mai puternică decât voința mea de respingere și nu-mi rămâne decât să mă las dusă de val. E posibil ca mai târziu să regret această eliberare deplasată, dar acum am de gând să profit de fiecare secundă de plăcere ce mi-o oferă buzele dibace ale șatenului.

     Un scârțâit ușor de ușa mă face să tresar, iar Robert face un mic pas în spate, vizibil deranjat de întrerupere.

      —Oh! Înțeleg că am picat într-un moment nepotrivit, dar chiar nu am cum să ajung în starea asta acasă!

     Vocea oarecum stranie a lui Noemi mă face să-mi întorc privirea spre ea și o văd sprijinindu-se de tocul ușii, ținându-și pantofii într-o mână și paltonul în cealaltă. O mai privesc câteva secunde și, după poziția încovoiată pe care a luat-o, îmi pot da seama cu ușurință că e beată.

     — Te simți bine? o întreb în timp ce merg să o ajut să se așeze pe un fotoliu. Ce s-a întâmplat? Cum ai ajuns aici?

     — Două cuvinte! îmi zice, fluturându-mi două degete. Cotoroanța Brown!

     — Off! exclam sătulă de ifosele mamei lui David. Ce-i asta? o întreb când privirea îmi cade pe fruntea roșie și ușor bombată.

     — Nu-ți fă griji, n-am nimic grav, dar cred că restaurantul are nevoie de alte tomberoane, pentru că am parcat nu prea legal, cu botu-n ele.

     — O, Doamne, Noemi, unde ți-a fost capul, puteai să te rănești mai grav! o probozesc eu. Doar o contuzie și o amendă bunicică îți mai lipsea! Acum cum scoatem mașina de acolo?

     — O rezolv eu! rostește Robert cu o voce calmă. Dă-mi cheile!

     — Ești sigur? Nu vreau să te deranjez!

     — E în regulă! În plus, nu cred că găsești în toată Londra pe cineva mai bun ca mine la a scoate o mașină blocată într-un tomberon. Cu un prieten ca Adam, am scos una din locuri și mai rele! Deci... cheile?

     — Mmm, cred că le-am lăsat în mașină! mormăie Noemi, făcându-se mai comodă în fotoliu.

     — Să sperăm că hoților nu le place să scoată mașini dintre tomberoane! zice Robert amuzat. Unde e ieșirea din spate?

     — Pe hol înainte și la dreapta, n-ai cum s-o ratezi!

     Îmi zâmbește cald, apoi se îndepărtează, lăsându-mă cu o Noemi mai mult adormită decât trează. Trag o fugă până la bucătărie și înfășor într-un prosop o mână de gheață.

     — Sunt curioasă să aflu ce a mai scos pe gură Lady Brown! spun, presând ușor compresa improvizată peste țanțoșul cucui.

     — Off, e o nemernică și jumătate! Cică, dacă ar fi după ea, nu m-aș apropia de David nici măcar la 1 km. O, Doamne, mi se face scârbă de ea și de îngâmfată aia! Lucille în acolo, Lucille încoace! se maimuțărește Noemi.