Răzbunare Dulce Amară

Plecarea

Adolescenţa .O perioadă tulbure şi timpul multor schimbări, atât în comportament, cât şi fizic. Perioada în care tot ce faci ţi se pare cool şi distractiv, barurile sunt mai interesante decât şcoala iar orice ceartă avută cu părinții te duce spre depresie. Toate aceste schimbări îţi garantează o viaţă socială bunicică dar, dacă deţi şi un corp bine lucrat, un zâmbet de milioane şi o aroganţă maximă, vei ajunge cu uşurinţă în topul celor mai snobi tinerii. Nu pot spune că vorbesc din experienţă, niciodată nu am visat cu ochii deschişi la ceva ce ştiu că nu voi avea vreodată, sunt doar un observator umil. Sunt aceea fată cu care niciun băiat popular nu vrea să fie văzut, mai nou am şi râie, doar că nu ştiam eu asta, aceea fată care este batjocura şcoli, care ajută la întreţinerea unei ore, care ştie toate lecţiile predate şi care îl corectează pe profesor. Fata care stă la ora prânzului singură şi înghite toate jignirile aruncate fără a reacţiona, care are o frică oribilă când vine vorba de majorete.
Cine sunt eu?
Sunt Evelin Evans, tocilara liceului Lancaster. Uneori, când şti totul, viaţa este pur şi simplu mai uşoară, dar nu şi pentru mine. În familia mea, dacă nu deţi un fizic de invidiat şi dorinţa de a călca pe oricine în picioare doar pentru ați atinge scopurile, eşti considerat oaia neagră, un ciudat. Familia Evans este o familie bogată şi foarte cunoscută în Los Angeles, este alcătuită din Theresa Evans, o mamă tânără a două fete, care se îmbracă ca o adolescentă şi crede că cu cât fusta este mai scurtă, cu atât eşti considerată mai frumoasă. Mă urăşte doar pentru că nu semăn cu ea, că nu îi împărtăşesc idealurile ,mereu mă acuză că o fac de râs şi cu prima ocazie ivită, îmi calcă sentimentele în picioare. Ştiu că unele mame se poartă urât cu copii lor atunci când greşesc, dar a mea mă desconsideră în fiecare zi, mereu mă compară cu sora mea. Îmi repetă întruna aceeaşi frază "De ce nu pot fi ca ea? " .De ce stau toată ziua cu nasul în cărţi şi nu îmi construiesc o viaţă personală, de ce nu am avut vreodată un iubit şi oare de ce mă evită toţi? .Iar eu, săraca de mine, încerc să o fac să înţeleagă că viaţa de liceean popular nu este pentru mine. Tot ce doresc în acest moment este să învăţ, să absolv cu note maxime şi să îmi deschid propria firmă. Dar mă ascultă cineva?
A doua fată a familiei este Erin Evans. Mândria mamei mele. Şefa majoretelor, una dintre cele mai populare fete din liceu, aceea fată după care toţi băieţi oftează, pe care toate o urăsc pentru că atrage atenţia masculină. Dar, cu cât de sexi şi frumoasă este, inteligenţa ei este pierdută undeva în spaţiu. Asta este problema cu fetele ca ea, se axează prea mult pe creearea unei imagini de păpuşă barbi, pe construirea unui vocabular şi a unei atitudini adecvate, dar uită că totuşi sunt încă la şcoală şi în loc de a învăţa cum se aplică oja corect pe acele catalige pe care le numesc unghii, ar trebui să îşi corecteze gramatica şi urgent să pună mâna pe un dicționar.
Ea, la fel ca şi mama, care se pare că sunt două la un creier, au aceeaşi părere despre mine. Uni dintre voi ar crede că mă bucur pentru că sora mea este una dintre populari, că viaţa mea este perfectă. Da' de unde. Ea mă jigneşte mai rău decât ceilalţi, în loc să mă protejeze pentru că, la naiba, suntem totuşi rude, ea mereu dă startul la "Hai să o facem pe Evelin să plângă " .Pe mine deja mă cunoaşteţi, sunt mega tocilara nedorită de nimeni. Ohhh..staţi! Nedorită de nimeni cu excepţia tatei. Tatăl meu, Stuart Evans este un bărbat destul de făcut, înalt, cunoscut de un oraş întreg ca fiind un om muncitor, cuviincios şi cu foarte mult bun simţ. El este aliatul meu în această familie depravată şi care nu se poate numi una.
Dar ,de doi ani încoace se luptă cu cancerul osos iar asta la ţintuit într-un nenorocit de scaun cu rotile, fiind martor seară de seară la umilirea mea. După ce mama şi sora mea mă fac în diferite moduri, mereu alerg în biroul tatei, îngenunchiez în faţa scaunului cu rotile, îmi aşez capul în poala lui şi dau frâu liber lacrimilor. El mereu mă consolează şi îmi spune că totul va fi bine ,că va fi mereu lângă mine.
Şi când credeam că apele s-au liniştit cât de cât, Erin îl aduce pe el acasă. Pe Jhonatan Hale. Coşmarul meu. La prima vedere mi sa părut un băiat superb, de o frumuseţe izbitoare, un fizic uimitor, iar zâmbetul lui... recunosc, în ziua aia am fost mai emoţionată ca niciodată. Am văzut destui băieţi care arătau bine, dar niciunul nu se compară cu el. Jhonatan este un băiat bine făcut, suplu, este şaten cu doi ochii căprui superbi, când te priveşte, un zâmbet tâmp îţi va apărare mereu pe faţă. Mereu mi-au plăcut băieţi care au un şarm aparte, o degajare naturală, nu aceei băieţi care stau mereu încordaţi şi te aştepţi ca în orice moment să sară la bătaie. Mă atrag tipi cu un aer misterios, care nu spun tot ce le trece prin cap, de la care nu te aştepţi să facă sau să spună diferite chestii. Acum vi l-am descris perfect pe Jhonatan Hale. Chiar dacă la prima vedere a părut pâinea lui Dumnezeu, în realitate este doar un bărbat prea posesiv, dur, nemilos,care este pus doar pe distrus vieţi şi pe zdrobit inimi. Uneori, viaţa îţi dă lovituri greu de trecut. Astăzi zâmbeşti, mâine eşti trist. Astăzi trăieşti, mâine mori. Dacă aş fi primit vreun semn că în ziua de 25 decembrie tata va muri iar mama mă va da afară din casă acuzându-mă de moartea lui, poate rămâneam în pat de dimineaţă.
Este dimineața de Crăciun. Deschid uşor ochii şi clipesc puternic. Dacă îmi amintesc bine, aseară am lăsat draperiile închise, iar acum lumina puternică de afară îmi deranjează ochii.Mă ridic uşor în fund îndreptându-mi privirea spre singurul scaun din încăpere, şi îl văd. Este aşezat picior peste picior, un zâmbet imens îi tronează pe faţă când mă vede încruntată. Este a suta oară în 6 luni când mă trezesc de dimineaţă cu el în cameră, invadându-mi spaţiul personal, deranjându-mi liniştea, agitându-mă complet. Prezenţa lui mă nelinişteşte, îmi răscoleşte sentimentele şi mă face să ajung mereu la realitatea dureroasă, îl iubesc. Chiar dacă în fiecare zi mă distruge puţin câte puţin, îmi ruinează viaţa şi mă face să simt lucruri despre care nici nu ştiam că există, inima mea se umple mereu de bucurie atunci când îl privesc. Când îmi vorbeşte, încep să tremur uşor şi simt nevoia de al îmbrăţişa dar, cum mereu mă face din vorbe, la fel de uşor mă şi răneşte. Acest joc al lui de "dute-vino " mă înebunește complet şi îmi ruinează viaţa. Mereu mă prinde într -un colţ al casei iar atunci începe tortura psihică, îmi şopteşte cuvinte dulci la ureche, îmi fură două, trei săruturi care mă lasă gâfâind iar mai apoi se îndepărtează, îmi face cu ochiul şi pleacă. Nu cred că realizaţi ce neplăcut este să fi hărţuit în fiecare zi de o persoană pe care o considerai inocentă, până într-un punct. Chiar dacă am anumite sentimente pentru el, nu îmi doresc să fiu a doua roată de la căruţă, să fiu aceea fată care are o relaţie cu iubitul surori sale, pe la spatele ei. Să fiu o uşuratică. Asta, niciodată .Mereu încerc să îi deschid ochii lui Erin, să îl descopere pe adevăratul Jhonatan, îi spun adevărul în faţă, acela că iubitul ei mă hărţuieşte dar ea niciodată nu mă ascultă. Nu îl crede pe prea perfectul domn Hale în stare de aşa ceva, ea ştie că o iubeşte şi doar pe ea o vede în faţa ochilor. Pe mine mă jigneşte şi mă alungă când încerc să o aduc pe drumul cel bun, dacă relaţia noastră era pe muchie de cuţit până acum, în acest moment, ea nu mă suportă absolut deloc. La fel a procedat şi cu mama. A complimentat -o, sa dat pe lângă ea, ia băgat numai prosti în cap ,iar acum, când încerc să vorbesc cu ea şi să îi spun ce îmi face dragul ei Jhonatan, mă alungă, ca şi Erin.
Acum, stau liniştită în patul meu şi privesc făptura din faţa mea, tot ceea ce face este să rânjească ca un om bolnav.